Stiri de ultima ora

AGENŢIILE DE PRESĂ: Cererea mondială de petrol, la cel mai redus nivel din ultimul deceniu,din cauza impactului epidemiei - 25.02.2020

AGENŢIILE DE PRESĂ: Cererea mondială de petrol, la cel mai redus nivel din ultimul deceniu,din cauza impactului epidemiei - 25.02.2020
Economic
Estimarea Agenţiei Internaţionale a Energiei privind cererea mondială de petrol a scăzut la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, şi ar putea fi redusă şi mai mult din cauza impactului epidemiei de coronavirus, a avertizat marţi Fatih Birol, directorul IEA, transmite Reuters.

"Cu certitudine vedem cea mai redusă creştere a cererii mondiale de petrol din ultimii zece ani şi s-ar putea să revizuim în scădere estimările", a declarat Birol la o conferinţă dedicată energiei care se desfăşoară la Londra.

Pe ansamblul anului 2020, IEA şi-a revizuit cu aproximativ 30% estimările referitoare la creşterea cererii de petrol. Conform acestor prognoze, cererea de ţiţei se va majora cu 825.000 de barili pe zi în acest an, cea mai modestă creştere înregistrată după 2011. În plus, în primul trimestru al acestui an "cererea de petrol este aşteptată să înregistreze o contracţie de 435.000 de barili pe zi, prima scădere trimestrială din ultimul deceniu" susţine IEA.

Epidemia de coronavirus a impus închiderea firmelor şi introducerea în carantină a zeci de milioane de persoane în China, cel mai mare importator mondial de petrol. IEA subliniază că anul trecut China a fost responsabilă pentru aproximativ 75% din creşterea cererii mondial de petrol.

Luni, la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 2,20 dolari, la 56,30 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex) cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 1,95 dolari, ajungând la 51,43 dolari.

Epidemia din China a determinat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, Rusia şi alţi mari producători de petrol din afara organizaţiei să cadă de acord asupra reducerii producţiei cu 1,7 milioane de barili pe zi până la finele lunii martie. În plus, Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei, face presiuni pe lângă aliaţii să din OPEC precum şi pe lângă alţi mari producători de petrol din afara cartelului pentru organizarea unei reuniuni de urgenţă la care să fie decise noi reduceri, însă până acum Rusia s-a opus acestor iniţiative.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus