Stiri de ultima ora

Acţiunile Turbomecanica scad vineri cu 15% după ce compania a anunţat că nu-şi va remunera investitorii cu dividende din profitul pe 2019 ca urmare a impactului economic al COVID-19

Acţiunile Turbomecanica scad vineri cu 15% după ce compania a anunţat că nu-şi va remunera investitorii cu dividende din profitul pe 2019 ca urmare a impactului economic al COVID-19
Economic
Acţiunile Turbomecanica scad vineri cu 15% după ce compania a anunţat că nu-şi va remunera investitorii cu dividende din profitul pe 2019 ca urmare a impactului economic al COVID-19

27.03.2020, 16:48

Acţiunile Turbomecanica (simbol bursier TBM), singurul producător de motoare cu turbină de gaze şi ansambluri mecanice pentru aeronave, au scăzut vineri la Bursa de la Bucureşti cu până la 14,77%, pe fondul unor tranzacţii de aproape 1 milion de lei, după ce compania cu o valoare bursieră de 87,6 milioane lei a anunţat că în acest an nu-şi va remunera investitorii cu dividende din profitul pe 2019, potrivit datelor agregate de ZF.

“Rapida răspândire a virusului COVID-19 şi impactul său social şi economic în România şi la nivel global atrage după sine aplicarea de către Consilul de Administraţie Turbomecanica a unor măsuri prudente în ceea ce priveşte activele şi pasivele Societăţii. Întrucât evenimentele evoluează de la o zi la alta, iar reglementările legale cu impact temporar asupra activităţii economice la nivel naţional sunt în continuare impredictibile, Societatea aplică cu precauţie distribuirea profitului net al anului 2019”, se arată în propunerea de repartizare a profitului net pe anul trecut.

Astfel, consiliul de administraţie al Turbomecanica a propus ca profitul net al anului 2019, în valoare de 21,92 mil. lei, va merge către alte rezerve – repartizarea sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire pe impozit pe profit (2,3 mil. lei) şi spre acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi (19,6 mil. lei).

Acţionarii se vor întruni pe 27 aprilie pentru a vota repartizarea profitului net pe 2019.

Compania este deţinută în proporţie de 25,9% de Radu Viehmann, în timp ce Dana Maria Ciorapciu deţine 15,16% din capitalul social.

Acţiunile Turbomecanica se tranzacţionează în scădere cu 33,24% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 14,6 milioane lei.
www.zf.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus