Stiri de ultima ora

A SCĂZUT CU 28% ÎN PRIMUL TRIMESTRU Activitatea globală de fuziuni şi achiziţii, la cel mai redus nivel din ultimii patru ani

A SCĂZUT CU 28% ÎN PRIMUL TRIMESTRU Activitatea globală de fuziuni şi achiziţii, la cel mai redus nivel din ultimii patru ani
Economic
Activitatea mondială de fuziuni şi achiziţii s-a diminuat cu 28% în primul trimestru din 2020, până la cel mai scăzut nivel de după 2016, deoarece efectele devastatoare ale pandemiei de coronavirus asupra economiei s-au produs în martie, conform Reuters.

Tranzacţiile din Statele Unite au scăzut cu 50% în primele trei luni din 2020, faţă de acelaşi interval din 2019, ajungând la 252 de miliarde de dolari, ceea ce a făcut ca volumul global al afacerilor să coboare până la 698 de miliarde de dolari, de la 964 miliarde de dolari, potrivit datelor Refinitiv. Volumele din Asia au scăzut cu 17%, la 142,9 miliarde de dolari.

În schimb, Europa a înregistrat un volum al tranzacţiilor de peste două ori mai mare faţă de anul precedent: 232 de miliarde de dolari, graţie unor mega-tranzacţii încheiate cu doar câteva săptămâni înainte ca virusul să înceapă să lovească economiile de pe continent.

Perspectivele sectorului de fuziuni şi achiziţii nu sunt îmbucurătoare, în condiţiile în care vom asista la tranzacţii de salvare, restructurare şi naţionalizări, deoarece guvernele şi băncile centrale încearcă să susţină economia.

"Această criză este unică. Este ceva la care generaţia noastră nu a fost martoră niciodată", a declarat Luigi de Vecchi, preşedintele unei divizii de consultanţă din cadrul Citigroup. Acesta adaugă: "Când pieţele bursiere scad cu 30%, trebuie să speri că vei renegocia o afacere dacă ai capacitatea contractuală să faci acest lucru. Dacă nu ai un astfel de acord, este posibil să amâni semnarea afacerii până când vei avea o vizibilitate mai bună a perspectivelor".

De menţionat că Rusia a utilizat fondul său suveran (NWF) pentru a finanţa cea mai mare afacere din primul trimestru - achiziţia pe 39 de miliarde de dolari a deţinerii băncii centrale la cel mai mare creditor din ţară, Sberbank.

Alte tranzacţii majore din perioada supusă analizei includ prelurea Willis Towers Watson pe 30 de miliarde de dolari, de către Aon, unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de management de risc, precum şi achiziţia diviziei de ascensoare din cadrul Thyssenkrupp AG, pe mai bine de 18 miliarde de dolari, de către fondurile de investiţii americane Advent şi Cinven.

"Am observat că numărul de afaceri anunţate a scăzut la nivel mondial cu 43% în ultimele două săptămâni, în ritm anual", a declarat Patrick Ramsey, şeful diviziei globale de fuziuni şi achiziţii din cadrul Bank of America, adăugând că tendinţa descendentă ar trebui să continue în al doilea trimestru.

În opinia sa, gradul de reluare a tranzacţiilor va depinde de perspectivele economice şi de redresarea pieţelor de capital.

Paulo Pereira, partener fondator la Perella Weinberg Partners, spune la rândul său: "Dacă turbulenţele de pe pieţe şi volatilitatea vor persista, vom observa o polarizare între companiile din sectoarele mai rezistente, care pot face faţă acestei crize, şi jucătorii în dificultate, din sectoarele cele mai afectate, care vor avea mare nevoie de lichidităţi".

În opinia sa, însă, sistemul financiar este acum mai bine capitalizat decât în perioada crizei financiare din 2008, iar măsurile luate de guvernele şi băncile centrale din întreaga lume vor fi extrem de importante în capacitatea economiei de a se redresa.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus