Stiri de ultima ora

Ziua României, sărbătorită și de vedetele Discovery

Ziua României, sărbătorită și de vedetele Discovery
Cultura
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Discovery Channel vine cu o grilă specială de programe, difuzând episoade filmate în România ale unora dintre cele mai cunoscute emisiuni. Episoade speciale din „Sanctuarul urşilor“, „Tehnici esenţiale de supravieţuire“, „Supravieţuire în doi“ şi „Supravieţuire extremă cu Ed Stafford“ aduc în prim-plan întâmplări din România, făcând cu această ocazie o bună reclamă țării noastre.

Transilvania, pe care realizatorii o numesc „Ţinutul lui Dracula“, urşii bruni, peşterile adânci și întunecate, crestele periculoase ale Munţilor Carpaţi sunt doar câteva dintre atracţiile care i-au fascinat pe producătorii unora dintre cele mai cunoscute emisiuni difuzate pe Discovery Channel. Vedete precum Bear Grylls şi Ed Stafford au explorat diverse zone ale ţării, demonstrând că România are ţinuturi sălbatice, ce reprezintă o adevărată provocare chiar şi pentru cei mai curajoşi experţi în supravieţuire, se arată într-un comunicat al canalului Discovery.

Programul dedicat României va începe pe 1 decembrie dis de dimineață, de la ora 8.05 cu șapte episoade din „Sanctuarul urşilor“. Emisiunea urmăreşte povestea urşilor bruni care trăiesc în cel mai mare adăpost din lume. Inaugurat în 2007, uriaşul spaţiu de 70 hectare este situat în Zărneşti, la poalele Munţilor Carpaţi, şi adăposteşte în jur de 40 de urşi bruni, salvaţi din captivitate de pe teritoriul întregii ţări. Adăpostul este un proiect realizat în parteneriat de către WSPA (World Society for the Protection of Animals), organizaţia „Milioane de Prieteni“ şi Primăria din Zărneşti, care a donat terenul pe care se întinde adăpostul. Camerele de filmat îi urmăresc pe ofiţerii WSPA, care colaborează cu autorităţile române în raiduri şi misiuni de salvare, mutând urşii în adăpostul din Zărneşti.

„Tehnici esenţiale de supravieţuire“ va fi difuzat începând cu ora 21.00. Dorinţa de aventură a lui Bear Grylls îl poartă până în ţinutul lui Dracula, în Munţii Carpaţi din Transilvania. Aici, Bear Grylls se întâlneşte faţă în faţă cu un urs brun, un mascul de talie mare. Înfruntând mediul aspru din munţi, Bear se aventurează prin defileuri înşelătoare pentru a scăpa cu viaţă. Tehnicile sale de supravieţuire sunt puse la încercare în momentul în care, mişcându-se cu mare atenţie, iese din raza de acţiune a ursului brun. Apoi Bear descoperă delicatese naturale cu care se ospătează: melci, păstrăvi şi merele dintr-un morman de excremente de urs.

Urmează apoi “Supravieţuire în doi“, începând cu ora 22.00. Izolaţi în inima Munţilor Carpaţi, pierduţi într-un labirint de peşteri întunecate, Cody Lundin şi partenerul său Joe se luptă să scape cu viaţă, în timp ce lămpile pe care le au ataşate pe cască nu mai rezistă mult timp. Relaţia dintre cei doi este tensionată din cauza tehnicilor de supravieţuire complet diferite, lucru care le va îngreuna misiunea.

“Supravieţuire extremă cu Ed Stafford“ va fi difuzat pe 1 decembrie, de la ora 23.00. Ed Stafford este pierdut în Munţii Carpaţi, una dintre ultimele zone de sălbăticie adevărată din Europa, unde ies la vânătoare sute de urşi bruni. Trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru, înfruntând frigul şi deshidratarea. După ce prinde o căprioară într-o capcană primitivă, îşi improvizează din pielea ei o îmbrăcăminte rudimentară. Folosind numai resursele pădurii, Ed trăieşte exact ca strămoşii, care au populat cândva aceşti munţi. În numai zece zile, a reuşit să-şi facă rost de haine, să aprindă un foc, să-şi construiască un adăpost şi să strângă provizii suficiente de hrană.   
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus