Stiri de ultima ora

Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul Naţional Bucureşti

Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul Naţional Bucureşti
Cultura
Astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului, de la ora 11.30 şi până la căderea ultimei cortine, Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” (TNB) îşi deschide porţile pentru toţi cei ce sunt curioşi să descopere ce se întâmplă în spectaculoasa clădire din centrul Capitalei.În Sala Media vor avea loc 2 proiecţii cu intrarea liberă.

De la 11.30 se poate revedea, înregistrat pe peliculă, la Teatrul Naţional Bucureşti, spectacolul "Egoistul" de Jean Anouilh, cu Radu Beligan în rolul principal – actor a cărui longevivă carieră pe scenă i-a adus inclusiv o recunoaştere Guiness World Records. Spectacolul a avut premiera în 2004, s-a jucat neîntrerupt 10 stagiuni, cu peste 350 de reprezentaţii la sediu, în turnee interne şi internaţionale, toate cu sala plină. Durata: 1h 50min.

De la ora 15.00 vă sugerăm să faceţi un documentat tur ghidat în compania colegului nostru Ionuţ Corpaci, pentru a descoperi partea nevăzută a Teatrului Naţional şi pentru a afla unde şi cum se nasc spectacolele. Şi nu în ultimul rând, pentru a admira cum se vede Bucureştiul de sus! Punctul de întâlnire: în foaierul din faţa intrării la Sala Media.

Pe traseu, veţi trece şi prin expoziţiile temporare găzduite în prezent de foaierele teatrului :

Foaierele Sălii Studio - Salonul umorului francofon – expoziţie de benzi desenate, caricaturi şi fragmente din filme comice semnate de artişti din  Argentina, Valonia-Bruxelles, Cehia, Egipt, Franţa, Liban, România, Ungaria, Uruguay. Expoziţia este organizată de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF).

Foaierul Media (aripa Intercontinental) – Expoziţia comemorativă Ştefan Bucătaru – 50 de ani de pictură.

Rotonda din foaierul Sălii Mici - Expoziţia retrospectivă aniversară Ştefan Pelmuş 70, pictură.

Foaierul Sălii Media (aripa Tudor Arghezi) - Expoziţia de pictură a Noricăi Veşcă-Popescu, intitulată Cercul..

La ora 18.00 vă invităm la Librarium, librăria din foaierul Sălii Mari (în spatele Casei de bilete), pentru lansarea cărţii ”Exerciţiu de echilibru” de Andreea Tănăsescu, lector univ. dr. la U.N.A.T.C, coregraf, manager proiecte culturale, director al Asociaţiei Culturale “A&A Associated Artist”. Volumul publicat la editura Tritonic conţine patru piese de teatru şi va fi lansat în prezenţa autoarei.

În această zi de sărbătoare a Teatrului, beneficiaţi de 20% reducere la achiziţionarea oricărei cărţi din librărie. În plus, dacă veţi participa la tombolă, veţi avea şansa de a câştiga, până la finalul zilei, un set de cărţi de teatru din colecţia Yorick, de la Editura Nemira.

La ora 20.00 bate gongul în sălile de spectacol:

La Sala Studio – ”Scrisoarea” după ”O scrisoarea pierdută” de I. L. Caragiale, regia Horaţiu Mălăele

La Sala Pictură – ”Cinci femei de tranziţie” text scris şi regizat de Rodica Popescu Bitănescu (spectacol cedat)

La Sala Atelier – ”50 de secunde” de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant

La Sala Mică – (D)efectul Placebo – creaţie colectivă / Proiect 9G la TNB. 

Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului 2019 din partea lui Carlos Celdran din Cuba

"Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator. Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric.

Tradiţia în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraş sau un edificiu privilegiat.

(Text de Carlos Celdran, Cuba/Traducere în limba română a textului original în spaniolă realizată de Ligia Soare)
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus