Stiri de ultima ora

Zilele Filmului German se defăşoară între 23 şi 29 noiembrie, la Bucureşti

Zilele Filmului German se defăşoară între 23 şi 29 noiembrie, la Bucureşti
Cultura
Co-producţia germano-franceză "Transit", selectată anul acesta la Berlinale în competiţia oficială şi regizată de Christian Petzold, va deschide ediţia a 13-a a Zilelor Filmului German, care va avea loc între 23 şi 29 noiembrie, la Cinema "Elvire Popesco" de la Bucureşti, scrie news.ro.

"Transit" îl urmăreşte pe Georg, în timpul invaziei naziste, care fuge din Parisul asediat asumându-şi identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlneşte pe Marie, o tânără femeie disperată să-şi găsească soţul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o foloseşte acum Georg. "La fel ca opera sa de până acum, cel de-al patrulea film al regizorului este elegant, plin de ingeniozitate şi provocări intelectuale”, scriau, după premiera de la Berlin, cei de la Screen Daily. "Transit" se bazează pe romanul omonim al Annei Seghers, scris în exil.

Goethe-Institut prezintă timp de şapte zile cele mai noi producţii germane, care vor fi găzduite, în premieră, de Institutul Francez.

Ediţia de anul acesta vine cu o selecţie de 12 filme, unele în premieră naţională, care a fost realizată de Boglarka Nagy, directorul executiv CICAE - Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă.

"Invitaţia Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba şi cultura germană mi-au fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte febleţele literare din trecut şi să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri şi cu dorinţa de-a arăta bogăţia filmului german contemporan. Am ţinut mult să păstrez în program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, mutări şi decizii care schimbă viaţa pe termen lung, rolul artei care este (şi) politică, dar era important să arătăm şi filmele reprezentative din competiţia Berlinalei din 2018, poveşti de dragoste care sunt atipice fiecare în felul lor, şi mediul nostru tot mai digitalizat. Rezultatul este o selecţie eclectică, cu filme de ficţiune şi documentare, cu filme pentru publicul larg, dar şi de nişă, şi, cu o duminică franco-germană cu filme dedicate", spune Boglarka Nagy.

"Organizarea Zilelor Filmului German este, de fiecare dată, o bucurie pentru mine. Colaborarea cu parteneri noi şi vechi, vizionarea atâtor filme noi, întâlnirea cu oameni de film din România şi Germania, discuţiile cu publicul, toate acestea merită tot efortul nostru. Cu toate că în acest an are loc a 13-a ediţie, sunt sigură că va fi una cu noroc, mai ales că vom fi găzduiţi de vechii noştri prieteni şi noii noştri vecini, Institutul Francez, a afirmat Marina Neacşu, coordonator proiecte culturale Goethe-Institut.

Din această toamnă Goethe-Institut poate fi găsit într-un sediu nou, pe Calea Dorobanţi 32 din Capitală, un spaţiu modern care oferă o experienţă culturală complexă.

Vizualul ediţiei foloseşte unul dintre cadrele emblematice din filmul "3 Tage in Quiberon/ Trei zile în Quiberon", care documentează trei zile de discuţii despre dragoste, ambiţie, profesionalism şi dorinţa de a trăi, despre viaţa tumultoasă a binecunoscutei actriţe de origine austriacă, Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlneşte cu doi jurnalişti şi implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus