Stiri de ultima ora

„Văpaie şi destin”, concert inaugural, pe 10 iulie, cu Horia Andreescu şi Virtuozii din Bucureşti, în Vara Magică de la Ateneu

„Văpaie şi destin”, concert inaugural, pe 10 iulie, cu Horia Andreescu şi Virtuozii din Bucureşti, în Vara Magică de la Ateneu
Cultura
Festivalul Internaţional „Vara Magică”, aflat la a opta ediţie, are în program, în această vară, 13 concerte camerale şi simfonice desfăşurate între 10 iulie şi 21 august, în serile de miercuri şi joi, la Ateneul Român.

Festivalul Internaţional „Vara Magică” va aduce în această vară pe scena Ateneului numeroase orchestre simfonice precum Orchestra Naţională de Tineret din Danemarca, dirijată de Morten Ryelund, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal – care va susţine două concerte pe 18 iulie şi 8 august, Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei, la pupitru Pedro Carneiro, Romanian Sinfonietta Orchestra dirijată de Horia Andreescu, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, condusă de dirijorul Antony Hermus, alături de orchestre de cameră precum Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroşanu, Musica Ricercata, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeşelea, Croitoru String Virtuosi Orchestra, condusă de Gabriel Croitoru.

Prima care va evolua în festival, pe 10 iulie, este Virtuozii din Bucureşti dirijată de Horia Andreescu. Programul va cuprinde şi trei recitaluri camerale extraordinare susţinute de violonistul Alexandru Tomescu şi bandoneonistul argentinian Omar Massa, pe 11 iulie, apoi de trioul compus din pianistul Constantin Sandu, violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma şi respectiv de soprana Teodora Gheorghiu şi pianista Diana Ionescu.

Iniţiatorul acestui festival, Dorin Ioniţă, declara înaintea începerii actualei ediţii : „Festivalul Vara Magică a început dintr-o necesitate. Vara nu se întâmpla nimic de acest gen în Bucureşti. Nu toată lumea pleacă din oraş, iar cultura nu intră niciodată în vacanţă. Avem nevoie de cultură, avem nevoie de destindere, avem nevoie de relaxare, iar acest festival mi s-a părut că este o necesitate şi că este foarte potrivit pentru noi, pentru bucureşteni. Era foarte mare nevoie de această îmbinare între destindere şi un mediu cultural de înaltă ţinută.”

Aşadar, 13 concerte, şase seri cu orchestre simfonice din întreaga europă, patru seri cu orchestre de cameră şi trei seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracţiile acestui an la Festivalul Internaţional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus