Stiri de ultima ora

Tratatul de la Trianon – iluzia unei tragedii

Tratatul de la Trianon – iluzia unei tragedii
Cultura
În această perioadă în care subiectul Trianon este la modă, am fost plăcut surprins să constat că publicaţia Wiener Zeitung a dedicat un amplu articol unei personalităţi ungare care susţine, în acord cu adevărul istoric, că Tratatul de la Trianon a fost un act corect, prin care a fost realizat dreptul la autodeterminare al popoarelor care formau imperiul Austro-Ungar. Iată mai jos extrase din articolul publicaţiei vieneze.

Într-un interviu acordat recent pentru publicaţia austriacă Wienerzeitung, marele dirijor de origine ungară Adam Fischer a oferit o perspectivă diferită asupra Trianonului, de cea cu care ne-a obişnuit actuala clasă politică ungară:

„De la Trianon încoace, ungurii nu reuşesc să se confrunte cu propriile greşeli , se autoamăgesc cu propria viziune asupra istoriei, iar acest lucru conduce la izolare. Realitatea că Regatul Ungariei a fost divizat în state naţionale se amestecă cu punctul de vedere etnic că divizarea ar fi fost nedreaptă. Au existat pe teritoriul regatului foarte multe regiuni în care etniile erau amestecate. În momentele de cotitură s-au luat întotdeauna decizii împotriva guvernului ungar; acest lucru poate fi criticat, chiar dacă au existat şi motive pentru ca aceste decizii să fie luate. Însă divizarea ţării a fost o necesitate istorică. Acest lucru nu se doreşte a fi acceptat. Procesul a fost parte a programului preşedintelui american Woodrow Wilson referitor la dreptul la autodeterminare al popoarelor. Politica ungurilor a fost îndreptată cu decenii înainte de Trianon împotriva minorităţilor etnice din ţară. Majoritatea ungară nu i-a considerat egali în drepturi pe slovaci sau români. Celelalte etnii au fost persecutate. (...) În Ungaria acest lucru a condus, după Primul Război Mondial, la situaţia în care nu mai era posibilă o unitate între etnii şi toate celelalte popoare nu mai doreau sub nici o formă să mai convieţuiască în acelaşi stat cu ungurii. Aici nu vreau să îi exonerez de răspundere pe naţionaliştii slovaci sau români. Din contră. (...)”.

Adam Fischer subliniază cum în ultimii 100 de ani ura ungurilor împotriva semenilor conlocuitori, dar vorbitori de alte limbi decât cea ungară este cultivată încă din copilărie:

„Ungurii nu au acceptat până în ultimul moment la Trianon că românii şi slovacii trebuie trataţi pe picior de egalitate. Un exemplu elocvent în acest sens l-a oferit celebrul conducător al delegaţiei ungare la Trianon, Albert Apponyi. Discursul său de acolo, prezentat în mai multe limbi, a fost şi este legendar în Ungaria, elevii fiind obligaţi multă vreme după aceea să înveţe pe de rost pasaje din el. În acest discurs, Apponyi subliniază încă o dată concepţia ungurească de naţiune superioară, conducătoare. El se referă la slovaci, români şi alţii în termeni de „rasă”, care s-ar situa la un nivel cultural inferior şi care nu pot deţine o suveranitate naţională. (...) Ungurii se autoamăgesc până astăzi şi nu vor să vadă nici acum cât de mult şi-au antagonizat celelalte naţiuni. Apponyi nu este un caz singular, ci face parte dintr-un şir care a început cu Kossuth.”

Considerat unul dintre cei mai importanţi patrioţi ai Ungariei, Kossuth Lajos nu şi-a ascuns niciodată aversiunea faţă de naţiile conlocuitoare. Potrivit dirijorului, guvernatorul Ungariei din timpul Revoluţiei de la 1848 „a fost unul din cei mai mari naţionalişti, cel care a împins ţara pe acest drum. Era radical împotriva croaţilor, românilor şi al celorlalte etnii. L-am întrebat pe unul dintre istoricii de frunte ai ţării de ce nu sunt prezentate public aceste aspecte întunecate ale personalităţii lui Kossuth.

El mi-a răspuns: că a fost un ticălos, asta ştim, noi istoricii, dar nu putem să o spunem deschis. Iar naţionalismul lui Kossuth a devenit regulă. În fond, ungurii nu doreau să accepte că regatul lor a fost un stat multietnic. Astfel, nu şi-au dat, sau nu au vrut să îşi dea seama ce impresie negativă făcea politica lor naţionalistă în străinătate, mai ales în Europa. Gândirea de tipul „toţi sunt împotriva noastră” se perpetuează. Dar motivele acestei percepţii anti-ungureşti în străinătate nu preocupă pe nimeni. Cel mai recent exemplu în acest sens l-a oferit ministrul de externe ungar (Peter Szijjarto – n. red.), care a răspuns astfel criticilor celor cinci state nord-europene referitoare la instituirea stării de urgenţă: <> Ungaria nu este însă, o ţară veche de 1000 de ani. Regatul Ungariei are 1000 de ani. Acesta a fost un stat multietnic şi multilingvistic. Ungaria <> s-a născut la Trianon. Statul naţional ungar nu există, aşadar de 1000 ci de 100 de ani. Din acest motiv, sloganul guvernului <> este mincinos. În limba ungară, cuvântul <> are dublu înţeles: scris într-un cuvânt, înseamnă <>, însă scris cu literă mică şi despărţit înseamnă <>. Sloganul amintit se joacă cu acest sens ambivalent (<> trebuie să rămână <>) şi reprezintă un semnal de luptă împotriva migranţilor: ţara ungurilor este ungurească, pământul unguresc este doar al ungurilor. În acest context, se uită însă că această Ungarie omogenă a devenit posibilă datorită Trianon-ului.”

Dirijorul ungar nu şi-a ascuns dezaprobarea faţă de politica xenofobă a lui Viktor Orban: „Pentru politica guvernamentală, omogenitatea etnică este cel mai de preţ bun, care trebuie apărat. Sloganul lansat de prim-ministrul Viktor Orban este: <> Actualul regim duce o politică naţionalistă, anti-străini şi o propagandă evident rasistă. Cu aceste concepţii, nu are nici un drept să comemoreze Trianonul. Trianonul a adus multor oameni sărăcie şi suferinţă. Însă cei care prezintă astăzi omogenitatea etnică drept cea mai mare valoare şi care fac totul pentru a crea o societate xenofobă, trebuie să celebreze Trianonul drept zi de naştere a politicilor lor rasiste.”

„Imediat după Trianon,” – relatează acesta – „Ungaria a introdus un numerus clausus pentru accesul evreilor la studii superioare. Asemenea legi antisemite, cu 15 ani înaintea Legilor de la Nuremberg, reprezintă un unicat pentru Europa de atunci. Acest lucru nu este, însă luat în atenţie nici acum. Ungurii nu şi-au clarificat istoria, aşa cum au făcut-o germanii, austriecii sau alte popoare vestice, cu mai mult sau mai puţin succes. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în Ungaria. Ungurii au adoptat atitudinea ariciului şi nu au pus nici un preţ pe o evaluare critică a propriei istorii.”

Adam Fisher, născut în 1948, în Budapesta, este unul din cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre. Interpretările sale după Haydn, Mozart, Beethoven, Wagner, Mahler, Bartok şi alţii au fost recompensate cu numeroase premii. Fisher a dirijat în toate marile săli de opera din lume şi este membru onorific al Operei Naţionale din Viena, din anul 2017. Acesta locuieşte, împreună cu familia sa în Hamburg, Berlin şi Budapesta.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus