Stiri de ultima ora

"Timpul nebunilor", spectacol lectură cu „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”

Timpul nebunilor, spectacol lectură cu „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”
Cultura
Stela Giurgeanu, autoarea piesei anului 2014

Vineri 4 decembrie, de la ora 11.oo, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc spectacolul-lectură cu piesa "Timpul nebunilor",  de Stela Giurgeanu, câştigătoarea concursului „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, organizat de UNITER sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Despre subiectul acestei piese, tipărită la Editura UNITEXT a Uniter, după ce i-a adus mult doritul premiu, autoarea declara: „Pe scurt, e despre nostalgicii comunismului. Şi mai pe larg, despre diferenţa dintre tinerii care şi-au trăit adolescenţa înainte de Revoluţie, în plin comunism, tinerii care au trăit cu un picior în comunism şi cu un picior într-o pseudodemocraţie, şi tinerii care erau foarte mici la Revoluţie sau care s-au născut după Revoluţie. Diferenţa de vârstă dintre cele două categorii nu e foarte mare, în schimb diferenţa de mentalitate e enormă”.

Deşi juriul format din trei personalităţi ale teatrului românesc, Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu, a ales piesa ei dintre alte şaptezeci de titluri primite la concurs, majoritatea scrise de oameni de teatru, succesul n-a îmbătat-o. „Chiar dacă am câştigat concursul acesta, la UNITER, mi se pare că sunt încă un copil care se joacă cu fardurile mamei. Mi se pare fabulos că am câştigat!”.

Semnătura Stelei Giurgeanu este cunoscută, începând din 2001, din paginile revistei Dilema, apoi Dilema Veche, axată fiind mai ales pe problematica socială şi educaţională din România. În anul 2003 a câştigat o menţiune la secţiunea de reportaj a concursului „Tânărul jurnalist al anului”, oferită de Fundaţia Freedom House, iar în 2008 - premiul reporterul european al anului, acordat de Reprezentanţa Comisiei Europene din România.

Regia spectacolului-lectură este asigurată de Andrei şi Andreea Grosu, cunoscuţii fondatori ai Teatrului independent Unteatru, iar în distribuţie veţi întâlni îndrăgiţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti,  Silviu Biriş, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Aristiţa Diamandi, Dragoş Stemate, cărora li se alătură actriţa Florina Gleznea. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„Stela Giurgeanu nu este din lumea teatrului. Ea nu este regizoare, ea nu este actriţă, ea nu este nici măcar un dramaturg ale cărui piese să se fi montat deja - consemna Andrei Crăciun, după gală. Stela Giurgeanu este – aşa cum sunt şi eu – un reporter de presă scrisă, îndrăgostit de teatru. Stela Giurgeanu a venit, deci, din lumea spectatorilor. Şi iată că – la a şasea participare la acest concurs – textul ei primeşte prestigiosul premiu”.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus