Stiri de ultima ora

Timiş: Zeci de expozanţi la Târgul Gaudeamus, deschis sub egida Anului Cărţii în România

Timiş: Zeci de expozanţi la Târgul Gaudeamus, deschis sub egida Anului Cărţii în România
Cultura




Târgul de carte Gaudeamus şi-a deschis porţile celei de-a XI-a ediţii la Timişoara, miercuri, în Piaţa Victoriei/Operei, unde peste 50 de expozanţi, reprezentând principalele categorii active de piaţă de carte şi educaţie din România, creează, în perioada 22-24 mai, un univers al cărţii pe o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi.



Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, este evenimentul cu numărul 113 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol, iar acum stă sub semnul Anul Cărţii în România, propunând o gamă variată de repere ale ediţiei, edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi jocuri educaţionale, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Alături de acestea se remarcă prezenţa tuturor editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină, ca garanţie pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate.



Programul de vizitare este de miercuri până vineri între orele 11,00 - 21,00, sâmbătă, între orele 10,00 - 21,00, iar duminică între orele 10,00 - 18,00.



Preşedintele de onoare al ediţiei este prof. univ. dr. Marcel Tolcea.



Pentru anul 2021, când Timişoara va fi Capitala Europeană a Culturii, echipa Gaudeamus promite organizarea aici a Târgului Internaţional de carte Gaudeamus.



În anul 2018, caravana Gaudeamus a revenit la Timişoara, după o absenţă de cinci ani din cauza faptului că pieţele ultracentrale Unirii, Operei/Victoriei şi Libertăţii au fost în lucrări de reabilitare.



Iubitorii de carte sunt aşteptaţi cu importante reduceri de preţuri, inclusiv pentru titluri recente, pachete promoţionale şi serii de autor. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus