Stiri de ultima ora

Ștefan Bănică și Stela Enache, laureați ai Premiilor Anuale "Actualitatea muzicală"

Ștefan Bănică și Stela Enache, laureați ai Premiilor Anuale Actualitatea muzicală
Cultura
Cantautorul Ștefan Bănică a câștigat premiul "Campionul popularității" la secțiunea Divertisment a celei de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Anuale ale revistei "Actualitatea Muzicală" în cadrul unui eveniment desfășurat joi în Aula Palatului Cantacuzino - Muzeul "George Enescu".

"Premiul Campionul popularității mă onorează și vreau să le mulțumesc celor care de ani și ani de zile vin la spectacolele mele indiferent că este vorba de teatru sau că este vorba de muzică, pentru că ei vin în număr mare, după atâția și atâția ani și sunt spectatori cu vârste de la cinci ani până la bunici", a spus Ștefan Bănică la primirea distincției.

Tot în cadrul secțiunii Divertisment, cântăreței Stela Enache i-a fost acordat premiul "Vedete fără vârstă", compozitorul și pianistul Sorin Zlat a câștigat Premiul pentru Jazz, în timp ce Festivalul de muzică ușoară de la Amara a fost distins cu Premiul "Evenimentul anului".

În cadrul galei au fost acordate premii și la secțiunea Muzică Clasică. Actorul Adrian Nour, protagonistul musicalului "Fantoma de la Operă" de Andrew Lloyd Webber, cea mai nouă premieră a TNO "Ion Dacian", și finalist al concursului "Vocea României", a fost distins cu Premiul pentru performanță scenică iar compozitorul Nicolae Brândușă a primit Premiul pentru creație.

Premiul tânărului interpret a fost câștigat de tenorul George Ionuț Vârban, student la UNMB, chiar în ziua în care împlinește 30 de ani.

Președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Adrian Iorgulescu, le-a urat laureaților, în deschiderea evenimentului, "să fie prezențe la fel de valoroase și notabile în peisajul muzicii românești" ca și ceilalți câștigători, din anii precedenți, ai distincțiilor.

Premiile sunt stabilite de colegiul redacțional și colaboratorii revistei "Actualitatea Muzicală" iar premiul pentru jazz a fost desemnat de redactorul rubricii, Florian Lungu.

Moderatorii evenimentului au fost prof. univ. dr. Mihai Cosma și prezentatorul Octavian Ursulescu.

Printre personalitățile din muzica pop, rock, jazz sau clasică, ale culturii, artei sau showbizului premiate la edițiile anterioare se numără Corina Chiriac, Paula Seling, Luminița Dobrescu, Fuego, Marina Voica, Gabriel Dorobanțu, Elena Gheorghe, Tudor Gheorghe, compozitorii Horia Moculescu, Dumitru Lupu, Ionel și Andrei Tudor, formațiile Holograf, Vunk, Antract, Sarmalele reci, actorul Alexandru Arșinel, Mircea Vintilă, violonista Kazuko Shimada (Japonia).
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus