Stiri de ultima ora

SERIAL Boieri mari: Văcăreştii, de la Poarta Otomană la Societatea Naţiunilor

SERIAL Boieri mari: Văcăreştii, de la Poarta Otomană la Societatea Naţiunilor
Cultura
Văcăreştii, boieri cu aplecare pentru literatură şi politică, şi-au ocrotit ţara când a fost cu putinţă. Au avut moşii, însă n-au trăit doar ca să se bucure de averi şi de funcţii înalte, ci şi pentru a contribui la viitorul cultural şi diplomatic al românilor. În secolul al XVIII-lea, Ianache Văcărescu a mers deseori în numele lui Brâncoveanu la Poartă, iar în 1919, Elena Văcărescu a reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Paris.

De la boierii Văcărescu au rămas volume de versuri şi proză, biserici şi istorisiri despre dârzenia unora dintre reprezentanţii neamului. Ianache Văcărescu, de pildă, la cererea lui Constantin Brâncoveanu, a avut grijă să se desfăşoare cum se cuvine lucrările de restaurare sau consolidare ale unor clădiri ca Biserica Domnească din Târgovişte şi Biserica „Sf. Gheorghe Nou“din Bucureşti. Apoi, în 1714, Ianache a murit alături de domnul Ţării Româneşti, care a refuzat să se convertească la Islam, deşi numai cu această condiţie sultanul le-ar fi cruţat viaţa. După ce şi-a tipărit cartea despre reguli gramaticale, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, nepotul lui Ianache, poetul Ienăchiţă Văcărescu a devenit „tatăl gramaticii noastre“, cum l-a numit Ion-Heliade Rădulescu. Şi ceilalţi poeţi Văcăreşti: Alecu, Nicolae şi Iancu au scris versuri, însă multe dintre ele s-au pierdut. Dar poemele şi memoriile Elenei Văcărescu se găsesc la biblioteci şi la anticariate, iar printre acele pagini sunt şi cele despre logodna ei cu principele Ferdinand I. O logodnă dezlegată din pricina unor interese politice.

   

În judeţul Dâmboviţa, la 10 kilometri de Târgovişte, se află satul Văcăreşti, unde a fost moşia familiei de boieri Văcărescu. Într-o zi de ianuarie, pe la ora 14.00, doar câţiva bătrâni au ieşit din casă cu treburi. „Dacă mergeţi mai în faţă, o să vedeţi un parc mare“, spune o femeie de 89 de ani, care poartă batic peste un fes negru. „Când se făceau dudele, boierii îi chemau pe copii la poartă şi le dădeau“, mai zice bătrâna din amintirile proprii sau din poveştile auzite de la alţii. Pe drum, nu e niciun indicator spre fosta moşie. Nici în parc, unde au rămas ruinele unor construcţii, nu se zăreşte vreo placă explicativă cu istoria locului, deşi Ansamblul arhitectural al Curţii Văcăreşti e înscris în Patrimoniul Cultural Naţional al României. În preajma ruinelor, în zăpadă, sunt mai multe urme de paşi de câine decât cele lăsate de încălţările oamenilor. Aici a copilărit Ianache Văcărescu, într-o casă ridicată de Pătraşcu Văcărescu, înaintaşul lui, în secolul al XVI-lea. 

Prin 1698, Ianache a mai construit un conac a cărui pivniţă e plină astăzi de sticle goale şi ambalaje alimentare. În acelaşi an, boierul a pus şi temeliile unei biserici, însă ambele clădiri au fost distruse în 1838, după un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter. 30 de ani mai târziu, Ioan Văcărescu, tatăl poetei Elena Văcărescu, a construit pe locul fostei biserici o capelă care includea o parte din naosul clădirii anterioare, iar zidurile capelei încă mai sunt în sat. Ioan Văcărescu a ridicat şi un conac şi, ca să susţină frontonul, a folosit coloane brâncoveneşti ale construcţiilor vechi, pe care le recuperase între timp. Dar nici construcţiile recente nu au avut viaţă lungă: au ars într-un incendiu din 1955, iar comuniştii nu le-au restaurat. În 1945, respectiv 1947, Elena Văcărescu şi Zoe Caribol, sora ei, au lăsat prin testament Academiei Române parcul şi clădirile. Statul a confiscat bunurile instituţiei în 1948, iar din 2005, când Academia şi-a cerut dreptul de proprietate, până astăzi, nu au fost recuperate. Dinu Dumitru, directorul Direcţiei de Patrimoniu a Academiei, spune că nu va fi posibilă reabilitarea complexului arhitectural până nu va fi emis actul de proprietate.   

Zidurile capelei de la Văcăreşti    Foto: Medeea Stan

„Stăpâni de moşii, sate, mori, păduri şi munţi“

De-a lungul anilor, în jurul numelui „Văcărescu“ s-au învârtit câteva legende, ba chiar şi istoricii au dezbătut originile acestui neam de boieri. Văcăreştii sau Făgăreştii s-ar trage din Dan Voievod al Făgăraşului sau cel puţin aşa arată o genealogie din 1848. Cert e că scriitorul şi omul politic Alexandru Odobescu a descris blazonul Văcăreştilor drept „scutul părintesc ce purta gravat pe dânsul Cetatea Făgăraşului, pe care fâlfâie o acvilă albă, emblemă de imaculată putere“, iar o reproducere a efigiei se găseşte şi pe stâlpul de la cripta Văcăreştilor din Cimitirul Bellu. Dan Voievod ar fi fost nepotul lui Radu Vodă sau Radu Negru, despre care o legendă spune că, în secolul al XIII-lea, a trecut Carpaţii din Făgăraş şi a rămas la Curtea de Argeş sau la Câmpulung. Că a fost, aşadar, întemeietorul Ţării Româneşti. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus