Stiri de ultima ora

SERIAL Boieri mari. Episodul 13: Paleologii, boierii şic ai Bucureştilor vechi. Conu’ Alecu Paleologu, primul ambasador al „golanilor“

SERIAL Boieri mari. Episodul 13: Paleologii, boierii şic 
ai Bucureştilor vechi. Conu’ Alecu Paleologu, primul ambasador al „golanilor“
Cultura
Membrii familiei Paleologu s-au stabilit în România în secolul al XVIII-lea şi, deşi n-au fost printre cei mai mari moşieri, s-au remarcat întotdeauna prin eleganţă şi inteligenţă. De la oameni politici la cărturari, toţi Paleologii au fost boieri cu stil

Începem cu o notă de subsol: acest episod trebuie citit prin ochii lui Alexandru Paleologu. Şi asta pentru că neamul Paleologilor a fost reconstituit mai ales prin poveştile diplomatului şi scriitorului – fără îndoială, cel mai complex „personagiu“ dintre membrii familiei. După ’90, „conu’ Alecu“, aşa cum i se spunea cu simpatia de altădată, a vorbit mult, în interviuri şi cărţi de memorialistică, despre lumea înaintaşilor săi, o lume strălucitoare, cu femei frumoase şi elegante, cu baluri şi mâncăruri rafinate, pe care, o vreme, a trăit-o şi el din plin. A strâns toate amintirile, fotografiile de arhivă, istorisirile transmise, prin viu grai, din generaţie în generaţie, şi a făcut, la rândul său, exact ca strămoşii săi. Aşa, istoria Paleologilor a mers mai departe.

O ipoteză: descendenţi din impăraţii bizantini

Să vedem, mai întâi, de când începe ea. Izvoare vechi indică faptul că neamul se trage dintr-o familie genoveză, care se chema Gattilucci (Gattilusio), şi care a jucat un rol însemnat, prin serviciile pe care le-a adus Paleologilor, la restaurarea Imperiului Bizantin. Aceştia s-ar fi mutat aici din insula Lesbos (Grecia) la începutul secolului al XVIII-lea. Totuşi, înrudirea cu Paleologii – împăraţii bizantini – n-a putut fi nici confirmată, nici infirmată. Paleologii n-au fost foarte interesaţi să-şi lămurească descendenţa familiei. „Nu ne-am prea sinchisit de alcătuirea unor genealogii glorioase şi ilustre“, spunea Alexandru Paleologu în cartea „Breviar pentru păstrarea clipelor. Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga“. „Ceea ce pot să ştiu însă cu certitudine despre familia paternă e că a venit în Valahia din insula Lesbos, cam prin epoca Ipsilanţilor, cu care erau, se pare, foarte apropiaţi sau chiar înrudiţi“, explica Paleologu.

Aşa este, probabil, pentru că primul strămoş al familiei venit în Valahia – medelnicerul Mihai Nicolae Paleologu, zis şi „Mihalache“ – era născut în 1771, la Mytilene (n.r. – oraş în insula Lesbos). Îl găsim înscris şi în „Catagrafia oficială de toţi boierii Ţării Româneşti la 1829“, realizată de istoricul Ioan C. Filliti: „Mihail Nicolae Paleologa, n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, şade în Buc., n-are nici o stare“. Se cuvine un scurt dicţionar istoric: medelnicerul era un fel de boier de rangul doi, un demnitar al curţii, care îi turna domnului apă ca să se spele pe mâini, punea masa şi servea bucatele. Traiul se schimbă. Mihalache îşi îmbunătăţeşte situaţia şi ajunge unul dintre fondatorii Ordinului Avocaţilor. De altfel, el va da tonul în familia Paleologu, pentru că cei mai mulţi vor urma cariera de jurist.

Palologii, boieri nu de prim rang

Paleologii n-au fost cei mai importanţi din protipendadă, dar nici printre ultimii. Căpătau greutate mai degrabă prin înrudirile cu alte familii bune boiereşti – unele dintre ele porneau din Constantin Brâncoveanu, aşadar, şi Paleologii pot fi consideraţi descendenţi ai marelui voievod.

Tatăl, Mihail, Elena şi Alexandru Paleologu Fotografii: Arhiva personală Theodor Paleologu

„Paleologii au fost boieri nu de prim rang, dar nici mult mai puţin, care erau uniţi cu familii mai mari, ilustre; erau oameni care aveau mijloace pentru a trăi destul de confortabil“, spunea Alexandru Paleologu în dialogul cu Filip-Lucian Iorga, care amintea şi de câteva familii înrudite: Oprescu, Brătianu, Saita, Hrisoverghi, Cătuneanu.

Să urmărim, totuşi, meritele, pe linie masculină, ale Paleologilor. De pildă, fiul medelnicerului Mihai Paleologu,serdarul Nicolae Paleologu (n.r. – comandant de oaste), construieşte, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe vremea lui Vodă Ştirbei, o casă boierească pentru familie. Ea va fi însă demolată în 1932. Era situată pe strada care azi poartă numele familiei. Alexandru Paleologu îşi amintea de primii ani ai copilăriei trăiţi în acea casă, care avea o grădină imensă, cu o intrare „superbă şi o scară monumentală, care ducea la hoch-parter, din lemn de esenţă bună de lămâi, galben, ornamentat cu migală“.

Dar cel mai mult îi plăcea că era o casă fără confort. De exemplu, apa curentă era la cişmea, în curte. „Confortul e o sălbăticie şi o mârlănie şi a fost inventat de ţoapele parvenite“, spunea Paleologu, care era de părere că nimic nu e mai inconfortabil decât confortul absolut. În fine, totul s-a terminat cu o mare dramă – pentru că avea datorii mari, familia a fost nevoită să o vândă şi, ulterior, casa boierească a fost dărâmată. „Am avut tristeţea să găsesc aruncate la gunoi clanţele splendide, pe care eu le iubeam atât de mult“, spunea conu’ Alecu, iar dacă dragostea pentru un loc ajungea până la clanţele casei, atunci nu putem pune la îndoială că pierderea a fost profund dureroasă.

Alexandru Paleologu, în copilărie, împreună cu tatăl

Familia s-a mutat apoi într-o casă pe strada Armenească din Capitală, unde locuieşte în prezent fiul scriitorului, Theodor Paleologu.

Mitul insectelor de pe gulerul lui Eminescu

Un alt „tip remarcabil“ al familiei este Mihail „Mişu“ N. Paleologu (1848-1903), al cărui portret tronează în sufrageria casei de pe Armenească. „Era un om foarte distins, ca fason, şi foarte spiritual; trăia larg şi avea trăsură cu muscal“, îl descria Paleologu în cartea-interviu redactată de Filip-Lucian Iorga. A fost judecător la Curtea de Casaţie, procuror general al României, fruntaş conservator, director al ziarului „Timpul“, prieten cu Mihai Eminescu, cu fraţii Lahovary şi Cantacuzino Nababul.

Să detaliem. Mihail Paleologu şi-a luat doctoratul în drept la Paris, în timpul celui de-Al Doilea Imperiu, adică acea epocă de strălucire şi de seducţie a capitalei franceze. După ce se întoarce de la Paris, Mişu preia conducerea ziarului „Timpul“: „Bunicul era un fel de «politruc» al Nababului Cantacuzino, la ziar, şi avea o oarecare aversiune faţă de junimişti, ceea ce era pentru mine un mare semn de întrebare, mă tulbură şi mă ofensează, fiindcă ştiu bine că junimiştii au fost cei mai deştepţi români“. Tot în această perioadă el se împrieteneşte cu Mihai Eminescu, care atunci era redactor-şef al ziarului. Prietenia dintre Paleologu şi marele poet e descrisă romanţat şi foarte în detaliu de nepotul său.

„Cu Eminescu a fost amic şi acesta venea des la noi în casă, la seratele date destul de des de bunicul în superba casă din strada Paleologu. (...) Venea elegant şi purta foarte bine, cu dezinvoltură şi prestanţă, fracul. Iată o primă negare a legendei conform căreia era tot timpul neglijent şi i se plimbau insecte suspecte pe guler. Pe urmă, dansa foarte bine vals şi era plăcut în conversaţie. Uşor timid cu persoanele pe care nu le cunoştea şi mult mai îndrăzneţ cu doamnele pe care le frecventa, cu care era obişnuit şi cărora îşi permitea să le spună şi lucruri foarte decoltate, care îi aduceau un mare succes. Nu era un încruntat, ci un om care ştia să râdă şi să provoace râsul“, face scriitorul un portret al poetului.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus