Stiri de ultima ora

S-a deschis festivalul de teatru de stradă B-FIT in the Street 2016

S-a deschis festivalul de teatru de stradă B-FIT in the Street 2016
Cultura
Imagini de la deschiderea festivalului B-FIT      FOTOGRAFII: David Muntean

Artişti pe picioroange costumaţi în personaje de film, doamne de la castel, dar şi zmeie inspirate din opera pictorului Salvador Dali şi 13 gâşte de Toulouse au deschis, joi seară, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă din Bucureşti B-FIT in the Street, în Piaţa Universităţii.

 La deschidere, 17 dintre cele 24 de trupe participante au fost prezentate de cântăreţul Jorge celor câteva sute de spectatori, adulţi şi copii,  adunaţi în faţa Univiersităţii, care au fotografiat şi au filmat evenimentul.

Mirror Family, trupă din Slovacia, şi-au făcut apariţia în rândul spectatorilor. Ei au pozat pentru spectatori şi au salutat copiii ce îi priveau cu admiraţie şi curiozitate. Trupa, înfiinţată în anul 2012 sub forma unui număr de pantomimă combinat cu elemente de dans, este prezentă pentru a treia oară la B-FIT.

Personajele Golden Angel şi Sol, venite din Germania, au dansat pe picioroange şi au fost fotografiaţi de spectatori, conform News.ro.

Tot pe catalige au fost prezente la deschiderea festivalului Audrey Hepburn, însoţită de pudelul Lulu, din Germania, trupele Harlequins, din Slovacia, şi Ballerinas, din Olanda. Balerinele au purtat fuste verzi, roşii, albastre şi portocalii, croite din 250 de metri de tul fiecare.

Persoanele prezente la eveniment au fotografiat şi zmeiele A-TA-KA, din Spania. Pentru spectacol, Ana Ortega şi Marcos Castro de la Cal y Canto s-au inspirat din universul picturilor lui Salvador Dali.

După deschiderea festivalului, câteva trupe de artişti s-au îndreptat ”cu alai” spre Centrul Vechi. Pe străzile înguste, cele două doamne de castel, trupa germană Barocco, precum şi Audrey Hepburn au mers pe picioroange, oprindu-se, din când în când, să facă piruete.

”Parcă mergem la Muntele Athos”, a remarcat un bărbat ce îşi însoţea familia în urma artiştilor.

Gâştele de Toulouse au reprezentat una dintre cele mai îndrăgite trupe. Ele au mărşăluit în ritmul tobelor, fiind însoţite de un capelmaistru şi un toboşar şi au stârnit curiozitate prin Centrul Istoric al Capitalei.

Cu muzica sa, ansamblul Imperial Kikiristan, din Franţa, a declanşat alarmele automobilelor parcate pe străzile din Centrul Vechi. În aplauzele repetate ale publicului, trupa italiană Flag Wavers Rioni, inspirată de tradiţiile regiunii Cori, a dat mai multe spectacole, aruncând steaguri în aer.

Spectatorii, adulţi şi copii, au fost speriaţi şi amuzaţi, deopotrivă, de dinozaurul Baby T-Rex, pe spatele căruia era aşezat un bărbat cu pălărie de cowboy. T-Rex şi-a făcut loc între spectatori căscând gura şi înaintând.

”Este prea mult circ, iar eu nu mai sunt copil ca să îmi placă circul”, ”Mă aşteptam la mai mult, nu doar la prezentări. Să vedem ce va fi de acum încolo”, au spus două persoane prezente la eveniment.

În Piaţa Universităţii au mai fost prezenţi cinci artişti africani care vor oferi pe parcursul festivalului spectacole coregrafice şi numere de acrobaţie.

Alţi artişti ce au stârnit amuzamentul spectatorilor au fost Giant Kangaroos din Marea Britanie, ce pot sări cu picioroangele până la un metru înălţime şi doi metri lungime, iar pe străzile din Centrul Vechi au trecut Living Gallery Jean Dubuffet şi Living Gallery Andy Warhol, din Slovacia.

Coco Chanel, Steve Jobs şi Walt Disney au fost, de asemenea, prezenţi la deschiderea festivalului, prin statui vivante ale trupei Big Names, din Slovacia.

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă din Bucureşti B-FIT in the Street! aduce la Bucureşti 24 de spectacole de teatru, nouă ţări participante şi sute de artişti, în perioada 9 - 12 iunie.

Începând cu anul 2015, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! face parte dintr-o serie de evenimente care susţin candidatura oraşului Bucureşti la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus