Stiri de ultima ora

#Romania2019.eu/ Mureş: Calitatea în domeniul protejării patrimoniului cultural european, dezbătută la Sighişoara

#Romania2019.eu/ Mureş: Calitatea în domeniul protejării patrimoniului cultural european, dezbătută la Sighişoara
Cultura




Cetatea Medievală Sighişoara găzduieşte, începând de joi până sâmbătă, conferinţa "Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale", organizată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Municipiul Sighişoara, în cadrul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.



La conferinţă sunt aşteptaţi participanţi din statele membre şi partenere ale Uniunii Europene, factori de decizie, reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, reprezentanţi ai mediului academic, experţi independenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai comunităţilor active în domeniu.



În urma dezbaterilor se doreşte creionarea unor recomandări şi orientări suplimentare privind calitatea în practica patrimoniului cultural, care să contribuie la dirijarea următoarelor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene, în contextul unei abordări europene comune a patrimoniului cultural, dar şi al particularităţilor locale.



Organizatorii urmăresc şi identificarea de soluţii referitoare la acţiunile care trebuie întreprinse la nivel local, regional şi naţional şi la nivelul UE, astfel încât să se asigure o practică a patrimoniului cultural mai echilibrată şi mai coerentă în întreaga Europă.



"Urmărim ca, prin lucrările conferinţei, să avansăm în efortul european către o viziune cuprinzătoare asupra calităţii în practica patrimoniului cultural, o înţelegere detaliată a mecanismelor sale şi a elementelor specifice (regionale şi locale) şi un angajament mai larg pentru atingerea acestui obiectiv la nivel profesional, tehnic şi, în cele din urmă, politic. În acest scop, discuţiile vor aborda subiectul calităţii în domeniul protejării patrimoniului cultural, temă-cheie dezvoltată în cadrul uneia dintre cele 10 iniţiative ale Anului european al patrimoniului cultural 2018 - Ocrotirea patrimoniului", a anunţat Primăria Sighişoara.



În cadrul conferinţei va avea loc şi un eveniment conex organizat în parteneriat cu Europa Nostra - sub titlul 'Exemple de bune practici', care va completa dezbaterile prin prezentarea unei selecţii de proiecte şi de acţiuni europene care au primit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural / Premiile Europa Nostra.



"O sesiune de prezentări ale câştigătorilor premiilor va deschide terenul pentru dezbateri publice şi profesionale şi o expoziţie va fi prezentată în locul special al acestui eveniment, Biserica din Deal, câştigător al unui premiu în categoria 'Conservare' în anul 2004", susţin organizatorii.



Conferinţa se va derula la Primăria Municipiului Sighişoara, la Liceul "Joseph Haltrich" şi la Sinagoga - Fundaţia Ariel, evenimentele culturale fiind organizate în colaborare cu Parohia Evanghelică, Parohia Ortodoxă "Sfânta Treime" şi reţeaua Europa Nostra. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus