Stiri de ultima ora

RETROSPECTIVE 2013 Peste 50 de spectacole în premieră în teatrele bucureştene

RETROSPECTIVE 2013 Peste 50 de spectacole în premieră în teatrele bucureştene
Cultura
Teatrele bucureştene şi-au surprins spectatorii de-a lungul anului 2013 cu peste 50 de spectacole prezentate în premieră, dintre care mai mult de 15 au fost ale teatrelor independente.

* Instituţia cu cele mai multe spectacole noi, şase la număr, a fost în acest an Teatrul Odeon. Pe lângă spectacolele clasice de teatru, Odeon a adus pe scenă în 2013 un spectacol-concert, "Povestea soldatului", dirijat de maestrul Tiberiu Soare, premiera având loc pe 11 iulie, şi spectacolul "Urme de distrugere pe Marte!", un spectacol aparte - instalaţie -, de Cinty Ionescu, pe poeme de Bogdan Ghiu, a cărui primă reprezentaţie a avut loc pe 10 aprilie.

Prima premieră a anului a fost "Linişte! Sărut, Acţiune!" în regia lui Peter Kerek, care a fost prezentată pe 3 februarie, urmată pe 20 aprilie de "Un tramvai numit Dorinţă" de Tennessee Williams, în regia lui Dinu Cernescu.

Spectacolul "Tipografic majuscul" de Gianina Cărbunariu a fost cea dintâi premieră a stagiunii 2013-2014. Piesa este o coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi face parte din proiectul european "Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete".

Anul 2013 este închis de Teatrul Odeon cu avanpremiera spectacolul "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija.

* Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", care se află în plin proces de reabilitare şi modernizare, a venit în faţa iubitorilor genului cu cinci premiere, faţă de zece în 2012, atunci când au fost realizate şi producţiile dedicate Anului Caragiale.

Premiera care a deschis stagiunea 2013-2014, "Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, în regia lui Dan Tudor, a fost prezentată pe 22 septembrie la Sala Mică.

Noua Sală Pictură a TNB a fost inaugurată pe 4 octombrie cu premiera uneia dintre cele mai îndrăgite piese ale dramaturgiei româneşti, "Micul Infern" de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu.

Sala Studio, care a găzduit o perioadă Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", este din nou folosită de TNB, primul spectacol care a fost prezentat în premieră pe scena acestei săli a fost "Revizorul" de N. V. Gogol, în regia lui Felix Alexa. La Sala Studio au fost mutate o parte dintre spectacolele de la Sala Mare, spaţiu aflat acum în reconstrucţie.

Pe 3 noiembrie a fost redeschisă şi Sala Atelier, cu spectacolul "Nebun din dragoste" de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga.

La final de an, pe 14 decembrie, actorul şi regizorul Ion Caramitru vine cu o nouă montare, spectacolul "Bârfe, zvonuri şi minciuni" de Neil Simon, piesă prezentată la Sala Studio.

* Într-un mod inedit, Teatrul Nottara a oferit publicului trei dintre premierele din acest an în cadrul Festivalului "Fest(in) pe Bulevard" (9-16 octombrie) - "Mobilă şi durere" de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb, "Matrimoniale" de Lia Bugnar, în regia Dianei Lupescu, şi "Un pic prea intim" de Raijiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu.

Spectacolul "Mult zgomot pentru nimic", una dintre primele comedii ale lui Shakespeare, cu regia semnată de Diana Lupescu, a avut premiera pe scena Teatrului Nottara în luna mai. Diana Lupescu a realizat, de asemenea, spectacolul "De dor şi drag, Maria Tănase" dedicat "măiastrei", reprezentaţiile având loc pe tot parcursul verii în Centrul Istoric în cadrul Festivalului "Bucureştii lui Caragiale".

* "La grande magia" de Eduardo de Filippo, în regia lui Elie Malka, a fost primul spectacol nou în 2013, pe scena Teatrului Bulandra. Seria premierelor a continuat, pe 16 octombrie, cu spectacolul "Crimă şi pedeapsă" după F.M. Dostoievski, regândit de Yuri Kordonsky pentru noua scenă, Studio Space, de la Grădina Icoanei, şi cu spectacolul "Contra progresului" de Esteve Soler, în regia lui Bobi Pricop, prezentat în premieră la Sala Liviu Ciulei (Laborator) în luna noiembrie.

Actriţa Antoaneta Cojocaru a propus un nou spectacol-laborator, de data aceasta pe textul lui Cehov - "Pescăruşul". Premiera a avut loc pe 10 decembrie la Studio Space.

* Teatrul Mic a invitat la începutul anului 2013 un regizor consacrat, Victor Ioan Frunză, care a pus în scenă spectacolul "Mutter Courage şi copiii ei" de Bertolt Brecht, iar pentru finalul anului a invitat pe unul dintre tinerii regizori, Vlad Cristache. El a realizat spectacolul "Volpone", după Ben Jonson, în traducerea proprie. Tot în luna decembrie, a fost prezentat la Teatrul Foarte Mic, sală dedicată tinerilor artişti, premiera "Super-fericiţii", un spectacol de Catinca Drăgănescu.

* În 2013, Teatrul de Comedie a avut la Sala "Radu Beligan" o singură premieră, spectacolul "Pescăruşul" de A.P. Cehov, în regia lui Claudiu Goga, piesă care s-a jucat pe 10 mai.

La Sala Nouă, spaţiu special deschis în strada Sfânta Vineri numărul 11 pentru a găzdui proiectul "Comedia ţine la tineri", au fost prezentate premierele "Urâtul" de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Cristache, pe 26 aprilie, şi "Cum am învăţat să conduc de Paula Vogel, în regia lui Eugen Gyemant, pe 14 noiembrie.

* La Teatrul Metropolis, un teatru de proiect fără o trupă angajată, a adus pe scena sa cei mai importanţi regizori şi actori, culminând cu aniversarea, pe 14 decembrie, a maestrului Radu Beligan în "Lecţia de violoncel", piesă de Mona Radu, regizată de Felix Alexa.

Celelalte premiere ale instituţiei au fost "Tom şi Jerry" de Rick Cleveland, o comedie neagră regizată de Florin Piersic Jr, "Ţarul Ivan îşi schimbă meseria", după Mihail Bulgakov, în regia lui Gelu Colceag, şi "Sex" de Rob de Graaf, în regia lui Claudiu Goga.

* La Teatrul Evreiesc de Stat au fost prezentate trei premiere: "Exil în pământul uitării", cu un text adaptat de Andreea Tănăsescu după scrieri de Benjamin Fondaine, comedia "Mazl-Tov... and Justice for all!", pe texte şi cu regia semnate de Andrei Munteanu, şi "Yentl" în regia lui Erwin Simsensohn.

* Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" a deschis anul 2013 cu premiera "Piei, drace!!!", un spectacol pe texte de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu şi Dan Mihăescu, în regia regretatului Biţu Fălticineanu. A doua premieră, "O seară la revistă", a fost pe 13 iulie, în deschiderea stagiunii estivale la Teatrul de Vară "Herăstrău".

* Teatrul Masca a oferit publicului, în sediul său din sectorul 6, două comedii savuroase: "Militarul fanfaron", o adaptare după Plaut, şi "Flecărelile femeilor", după Carlo Goldoni, şi un spectacol în limbajul non-verbal, propriu Teatrului Masca, "Parcul", toate trei spectacolele având regia semnată de Mihai Mălaimare.

* Teatrul "Ion Creangă" le-a adus celor mici trei spectacole în premieră: "D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă - Mofturi", în regia lui Chris Simion, "Cartea junglei", bazat pe culegerea de povestiri scrise de Rudyard Kipling, în regia lui Octavian Jighirgiu, şi "Renart Vulpoiul" în regia lui Constantin Dicu, un spectacol inspirat dintr-o colecţie de peste 80.000 de versuri satirice despre "Reinardus Vulpes", create, între secolele XII si XIII, în Franţa.

* Teatrul "Excelsior" a avut în 2013 o singură premieră, "Hainele cele noi ale Prinţului", regia Ilinca Stihi, o incursiune inedită în universul lui H.C. Andersen.

* Godot Cafe Teatru, unul dintre cele mai active spaţii dedicate evenimentelor culturale independente, a adus în faţa bucureştenilor, în 2013, nu mai puţin de şase premiere. În luna iunie a fost prezentat spectacolul "Proof" de David Auburn, în regia lui Ionuţ Kivu, urmat, în luna august, de premiera "S-a furat mireasa!", o comedie dulce-amăruie scrisă şi regizată de Radu Popescu. "Cabaretul cuvintelor" de Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Nagy, şi "Hamlet. Next Hours", de Laura Ilinca, în regia lui Dan Vasile, au fost premierele lunii octombrie.

"Freak Show", un one-man-show în care Florin Piersic Jr. întruchipează 13 personaje, a avut premiera pe 7 decembrie, iar "Două liniuţe" de Lia Bugnar a putut fi văzut pentru prima dată pe 14 decembrie.

* Unteatru a avut în 2013 cinci premiere: "Scrisoare către Casandra" de Pedro Eiras, regia Andrei şi Andreea Grosu, "Retox" de Eugen Jebeleanu, cu un concept scenic semnat de Yann Verburgh, "Cel mai frumos roman din lume" după Larry Trembay, în regia Alexandrei Penciuc, "Blackbird" de David Harrower, spectacol regizat de Andrei şi Andreea Grosu, şi "Poezia visului", un spectacol de Miriam Răducanu pe versuri de Emil Botta.

Unteatru, una dintre cele mai mici instituţii teatrale independente din Capitală, a câştigat, la ediţia din 2013 a Festivalului Naţional de Teatru, premiul "Teatru de mâine" oferit de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru pentru spectacolul "Un tramvai numit Dorinţă" de Tennessee Williams, în regia lui Andrei şi a Andreei Grosu, piesă care a fost prezentată în premieră în 2012.

* La Teatrul Act, creat şi condus de actorul Marcel Iureş, au putut fi văzute premierele "Demoni" de Lars Noren, în regia lui Lorena Zăbrăuţanu, şi "Orfani" de Dennis Kelly, în regia Elenei Morar.

* Teatrul În Culise, care a sărbătorit în luna decembrie doi ani de la înfiinţare, a adus în faţa iubitorilor de teatru bucureşteni premierele "Almost (aproape), un proiect UNATC coordonat de lector univ dr. Andreea Vulpe, realizat pe baza textului scris de John Cariani, şi "Conversaţii cu Mafia" de Sam Henry Kass, o tragicomedie delicioasă în regia lui Cristian Bajora.

* În 16, 17 şi 18 septembrie 2013, dramAcum şi Teatrul LUNI de la Green Hours au prezentat premiera spectacolului site-specific serial dedicat unui spaţiu-emblemă al teatrului şi al muzicii independente din Bucureşti, Green Hours jazz-cafe. Proiectul iniţiat de regizorul Andreea Vălean şi dramaturgul Peca Ştefan celebrează fenomenul socio-cultural născut în 1994 la adresa din Calea Victoriei 120.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus