Stiri de ultima ora

Retrospectivă. Cinematografica românească în 2018

Retrospectivă. Cinematografica românească în 2018
Cultura
2018 a fost un an bun pentru cinematografia românească, regizorii abordând teme diverse de la explorarea conceptului de intimitate, la revolta adolescentină, la felurile în care trecem peste moartea cuiva drag şi până la diverse perspective ale felului în care iubim.  Regizorii români s-au bucurat de succes la festivalurile internaţionale de film unde atât ei, cât şi actorii din proiectele lor, au primit premii pentru munca depusă.

2018 a fost anul în care la Berlin, Ursul de Aur a fost câştigat de regizoarea Adina Pintilie, pentru proiectul  său „Touch Me Not”. De asemenea, a fost pentru prima dată când un regizor român a primit marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la  Karlovy Vary. Radu Jude este cel care a câştigat Globul de Cristal al festivalului, cu lungmetrajul său, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Apoi, în toamnă, Anca Damian era premiată pentru cea mai bună regie la Varşovia („Moon Hotel Kabul”).

Tot în acest an, regizorul Stere Gulea a adus înapoi pe marile ecrane, povestea Moromeţilor lui Preda, într-o continuare a filmului care s-a impus în cinematografia românească odată cu apariţia lui, în urmă cu 31 de ani. La o săptămână după lansare, „Moromeţii 2” devenea cel mai popular film românesc din ultimele două decade. 

De asemenea, actori precum Bogdan Dumitrache („Pororoca”, r: Constantin Popescu) şi Andra Guţi („Alice T”, r: Radu Muntean) au primit, în anul care tocmai s-a încheiat, premii în cadrul unor prestigioase festivaluri de film internaţionale pentru interpretările lor. Şi nu sunt singurii.

O reuşită din 2018, cu premiera în 2019

La începutul anului, în februarie, Festivalul de film de la Berlin îşi anunţa marele câştigător, „Touch Me Not”, în regia Adinei Pintilie primind Ursul de Aur. Un film care „vine într-un moment în care este foarte mare nevoie de el, pentru că este atâta frică, sunt atâtea prejudecăţi în jurul nostru”, proiectul lui Pintilie este axat pe ideea de intimitate, pe cum sunt relaţiile, ce înseamnă frumuseţea, sau cum arată un corp armonios, concepte care în viziunea regizoarei s-au schimbat radical în ultimii 20 de ani.

„Filmul creează o experienţă emoţională, fiziologică, mai degrabă, decât intelectuală sau raţională. Cumva cu asta lucrează filmul, cu zone care sunt foarte personale, emoţionale pentru fiecare dintre noi”- Adina Pintilie.

„Touch Me Not” a stârnit controverse în ţară deşi încă nu a apărut în cinematografele româneşti, premiera urmând să aibă loc, până la urmă, în 2019. Unii cinefili l-au putut vedea totuşi la TIFF sau în cadrul „Les films de Cannes a Bucarest”.

„De la o viaţă normală, la abis”

În ianuarie, apărea pe marile ecrane din România, „Pororoca”, lungmetrajul regizat de Constantin Popescu, care spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) şi a Cristinei (Iulia Lumânare) care duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor, Maria şi Ilie. Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Pentrul rolul său, Dumitrache a primit distincţia de „cel mai bun actor” la Festivalul de Film San Sebastian, în 2017.  „Pentru mine, a fost o experienţă extraordinară. Pentru un actor, este o oportunitate foarte rară să întâlneşti un aşa scenariu, un personaj care are parte de o transformare atât de mare, de la o viaţă normală la abis, cu un cumul atât de variat de emoţii şi trăiri.”, declara actorul la conferinţa de presă de la festival. 

„Povestea se concentrează, încetul cu încetul, pe transformarea lui Bogdan şi pe modul în care acesta încearcă, obsesiv, să-şi găsească fetiţa sau măcar să afle ce s-a întâmplat cu ea”- Constantin Popescu.

Scopul regizoarei, după cum declara chiar ea, nu a fost să educe publicul în vreun sens sau să pună în evidenţă renumitul cartier din Capitală, ci să spună o poveste de dragoste, cea care se înfiripă între cei doi protagonişti. 

„Nu era vorba despre cartier sau poziţia unui fost deţinut, ci pur şi simplu povestea asta de dragoste m-a atras cel mai mult”- Ivana Mladenovic.

Odată cu primăvara lui 2018, a apărut şi „Fotbal infinit”, documentarul realizat de Corneliu Porumboiu, care a fost proiectat la Berlinală, în secţiunea Forum. În proiectul său, regizorul aduce pe ecrane un personaj cu totul şi cu totul neconvenţional, având în vedere raportul dintre situaţia lui în lume şi preocupările gândirii sale. Laurenţiu Ginghină, absolvent de sociologie şi funcţionar la Prefectura Vaslui, îi explică lui Porumboiu regulile unui nou sport, derivat din fotbal. 

Ginghină şi-a dorit să joace fotbal, însă, în 1986, şi-a rupt piciorul. A vrut, după cum îi povesteşte lui Porumboiu, să plece să lucreze în America, însă prăbuşirea turnurilor gemene avea să îi dea peste cap şi acest plan. S-a resemnat doar parţial, de peste aproape 30 de ani, dorindu-şi să schimbe regulile fotbalului pentru a oferi mai multă libertate mingii. E conştient că FIFA nu ar accepta niciodată schimbările propuse de el, pentru că, în viziunea funcţionarului din Vaslui, mingea e vedeta, nu jucătorii, cărora le diminuează mobilitatea prin trasarea de diverse linii pe teren, respectiv prin împărţirea lor în subechipe care rămân doar într-o anumită zonă a terenului.

„Pentru mine, să schimbi regulile jocului părea un soi de erezie. În acelaşi timp, m-a intrigat timpul îndelungat şi tenacitatea pe care Laurenţiu o investeşte încercând să schimbe fotbalul”- Corneliu Porumboiu.

Articole similare :
comments powered by Disqus