Stiri de ultima ora

Remus Azoiţei interpretează concertul pentru vioară de Sibelius la Ateneu

Remus Azoiţei interpretează concertul pentru vioară de Sibelius la Ateneu
Cultura
Numit de către revista britanică The Strad „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovschi, Remus Azoiţei obţine o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de Master of Music. De-a lungul timpului, a beneficiat şi de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean. Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid şi Konzerthaus Viena, apărând de asemenea în festivalurile muzicale de la Tokio, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander, între altele. A colaborat cu artişti renumiţi printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel şi Cvartetul de coarde Voces, fiind de asemenea solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchester la Berlin, Orchestre Nationale de Belgique la Bruxelles şi Orchestre Philarmonique de Radio France la Bucureşti. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concert preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, ziarul Sunday Express scria că „a cântat un concert de neuitat în faţa unei săli Wigmore arhipline şi a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepţional.”

Remus Azoiţei a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hänssler din Germania. Comentând pe marginea acestei realizări, revista britanică The Strad spune că „Azoiţei are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului (dar nu dulceag) şi o paletă coloristică şi dinamică imensă”, pe când publicaţia Gramophone descrie „stilul rafinat si vibrant al lui Remus Azoiţei... un interpret distinct care combină temperament, măiestrie şi eleganţă a execuţiei într-un mod foarte special”. În 2009 a susţinut un turneu de 15 concerte în jurul Europei, Washington DC şi NewYork alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul Washington Post notează: „Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă şi tehnică strălucitoare.” În 2014, Remus a realizat un alt CD pentru Chandos, alături de grupul Schubert Ensemble, disc elogiat îndelung în presa internaţională. În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemenea cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare. În 2005, Remus Azoiţei a fost decorat de către Preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele Mihai al României l-a numit ofiţer al ordinului „Coroana României”. În 2016 a fost ales câştigătorul Concursului Naţional “Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalităţi ale vieţii româneşti din ţară, cât şi din diaspora. Remus Azoiţei cântă la o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1740.

Concertul pentru vioară şi orchestră de Jean Sibelius

Jean Sibelius şi-a dorit întotdeauna să devină violonist de carieră. Dar, deşi şi-a dedicat ore nesfârşite pentru a exersa, ambiţiile sale nu s-au concretizat aşa cum s-ar fi aşteptat: la vârsta de 26 de ani a fost respins la concursul de ocupare a unui post în Orchestra Filarmonicii din Viena. „Tragedia a fost că am vrut cu orice preţ să fiu un violonist celebru. De la vârsta de 15 ani, am cântat la vioară timp de zece ani, studiind de dimineaţa până în noapte. Detestam peniţa şi cerneala şi, din nefericire, preferam un elegant arcuş de vioară. Preferinţa mea pentru vioară a durat destul de mult şi a fost dureroasă deşteptarea atunci când a trebuit să admit că începusem prea târziu”. Creaţia sa este dominată categoric de genul simfonic - şi iată că singurul său concert are ca solist chiar instrumentul pe care Sibelius l-a iubit atât de mult. Istoria Concertului pentru vioară este una tumultuoasă. Aflat într-o perioadă fecundă - concertul este aşezat cronologic între Simfonia a doua şi cea de a treia - Sibelius se afirmase deja drept compozitorul cel mai reprezentativ pentru muzica ţării sale, Finlanda. Iniţial a intenţionat să îl dedice germanului Willy Burmester, virtuoz admirat şi concertmaistru al Filarmonicii din Helsinki şi, totodată, un admirator înfocat al compozitorului. Tot el ar fi urmat să realizeze şi prima audiţie a concertului, la Berlin. O primă versiune datează aşadar din 1903. O schimbare de neînţeles, şi anume decizia ca prima audiţie să aibă loc la Helsinki cu Viktor Novacek, un violonist mult mai puţin versat şi cu compozitorul la pupitru, pregătită în pripă, a avut efecte dezastruoase. „Roşu la faţă şi asudat, Viktor Novacek lupta într-o bătălie deja pierdută” - ne spune Tawaststjerna, biograful compozitorului, despre premiera din noiembrie 1904, şi nici criticii vremii nu au primit mai bine noua lucrare. Întors la partitură, Sibelius va revizui consistent concertul, renunţând la unele pasaje de virtuozitate extremă, pentru ca în anul următor, 1905, să aibă loc premiera berlineză. Sibelius, oricare ar fi fost motivele sale, încă nu se împăcase cu Burmester, astfel încât i-a oferit partitura lui Karl Halir, care a susţinut concertul sub bagheta nimeni altuia decât Richard Strauss, alături de  Orchestra Filarmonicii din Berlin. Deci nici această a doua lumină a rampei nu l-a avut pe Burmester în scenă. Poate cel mai dificil concert pentru vioară scris până la acel moment, în esenţă el este un adevărat vehicul pentru etalarea veleităţilor solistului, iar Sibelius renunţă la prototipul romantic, ce reuneşte adesea splendide dialoguri între solist şi orchestră. Partea întâi aduce o modificare a obişnuitei forme de sonată, cu accent pe discursul expozitiv ce etalează trei teme (în locul celor două caracteristice) şi cu o amplă cadenţă de mare virtuozitate ce înlocuieşte dezvoltarea. Partea a doua, de o cantabilitate cvasi vocală, reuneşte lirismul pronunţat şi caracterul sumbru, tumultuos. Partea a treia, un rondo stilizat, aduce accente de dans popular împletite cu note întunecate, acestea din urmă prezente, de altfel, în întregul concert. Romantic în fond, nordic în idiom, Sibelius inserează întotdeauna o anume nostalgie tipic scandinavă şi un colorit ca de toamnă târzie sau chiar de iarnă îngheţată. Iar despre această a treia parte, Sir Donald Tovey scria că „este, în mod evident, o poloneză pentru urşii polari”. După ce Jascha Heifetz a înregistrat Concertul pentru vioară de Sibelius în anii 1930, acesta a început să se bucure din ce în ce mai mult de aprecierea publicului şi a interpreţilor, fiind astăzi printre lucrările de referinţă ale literaturii concertante pentru vioară. ( Text de Octavia-Anahid Dinulescu)

Repertoriul său este vast, cuprinzând lucrări de la clasicism şi romantism până la genurile muzicii contemporane. A realizat înregistrări, incluzând numeroase integrale: simfoniile de Mahler (într-un set de 15 CD-uri), simfoniile, uverturile, concertele pentru pian şi Recviemul german de Brahms, simfoniile de Scriabin, concertele pentru pian de Beethoven, dar şi Concertul pentru orchestră, Mandarinul miraculos de Bartok, Recviemul de Verdi  ş. a., la casele de discuri Balkanton, Elan, Capriccio Delta, Mega-Music, Pentagon, Gega-New, EMI. Emil Tabakov a primit distincţia „Muzicianului anului” în 1992, acordată de Radiodifuziunea Naţională din Bulgaria şi în 2009, "Crystal Lyre" de către Uniunea Muzicienilor din Bulgaria. A fost nominalizat Omul anului (1992) şi inclus în „100 best professionals” (2012) de către International Bibliographic Centre in Cambridge.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus