Stiri de ultima ora

Regele Ferdinand, între iubirea de ţara natală şi datoria faţă de România

Regele Ferdinand, între iubirea de ţara natală şi datoria faţă de România
Cultura
Regele Ferdinand, între iubirea de ţara natală şi datoria faţă de România

După doi ani de neutralitate, pe 27 august 1916, România decidea să intre în război. Regele Ferdinand şi guvernul condus de liberalul Ionel Brătianu, hotărau să luptăm alături de Antanta - Franţa, Rusia şi Marea Britanie – împotriva Austro-Ungariei şi Germaniei. Decizia nu a fost uşoară pentru un rege de origine germană, dar dornic să înfăptuiască statul naţional unitar român.

Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad s-a născut pe 12 august 1865, în castelul de la Sigmaringen al familiei Hohenzollern. Deşi părinţii săi, Leopold şi Antonia, l-au deprins cu învăţătura religioasă, Ferdinand a îmbrăţişat viaţa militară, iar după absolvirea şcolii militare, la 20 de ani a devenit sublocotenent în Regimentul I al gărzii regale.

Deoarece cuplul regal din România nu dăruise ţării un moştenitor al tronului, principele i-a cerut prinţului Ferdinand, fiu al fratelui său Leopold, să-şi sacrifice cariera militară, recomandându-l poporului român ca moştenitor al coroanei regale. De la mama sa Ferdinand învăţase să vadă în îndeplinirea datoriei idealul cel mai înalt, iar tatăl său îi dăduse fiului său exemplul unui cavaler autentic.

Primul contact cu ţara noastră principele Ferdinand l-a avut pe data de 10 mai 1881, când a venit din Germania, împreună cu tatăl şi fratele său, la încoronarea unchiului său, drept Carol I Rege al României.

În anul 1893 principele Ferdinand absolvă prestigioasa Universitate din Leipzig şi Şcoala Superioară de Ştiinte Politice şi Economice din Tubingen şi apoi se stabileşte la Bucureşti pentru a-şi indeplini atribuţiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei încă din anul 1888, dupa ce tatăl şi fratele său mai mare renunţaseră la tron.

În România principele a avut în permanenţă un profesor român, pe profesorul Vasile D. Păun, fostul director al Liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti, cu care a învăţat limba română,  literatura, istoria şi geografia românilor. Ferdinand a urcat treptele gradelor militare, ajungând comandant de regiment, dar şi membru de onoare al Academiei Regale de Ştiinţe (1890).

Fin observator al politicii interne, Ferdinand dorea să meargă peste tot, să înveţe şi să afle lucruri noi despre ţara sa. În 1889 a primit drept de vot şi loc în Senat.

Se caută soţie pentru Prinţul Ferdinand

Tânarul print german nu a rămas insensibil la frumuseţea şi distincţia poetei Elena Vacarescu, fiică de boieri români şi domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta, cu care s-a şi logodit, pentru o scurtă perioadă, însă din raţiuni de stat, regale Carol I a anulat logodna, la intervenţia Consiliului de Ministri al României, i s-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decăt cu femei de sânge regal.

La 10 ianuarie 1893, la castelul Sigmaringen, a fost celebrată căsătoria prinţului Ferdinand cu principesa Maria de Edinburgh şi Saxa Coburg-Gotha, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Celebrarea a cuprins trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) şi protestantă (religia Mariei).

La întoarcerea în ţară, tânărul cuplu princiar a avut parte de primiri oficiale în toate gările şi oraşele prin care au trecut, iar principesa Maria, mare iubitoare de artă, a fost plăcut impresionată de acest “popor costumat pitoresc”.

Primii ani ai căsniciei nu au fost dintre cei mai fericiți, ea era o copilă mondenă, vorbăreaţă şi dornică de intimidate, el, omul datoriei, zgârcit

la vorbă, serios şi înclinat spre melancolie.

Despre soţul său Nando, Maria spunea : “Inteligent şi cult, cu un frumos aspect exterior, el impresiona ca un perfect om de lume. În plus, era modest şi de un altruism admirabil. Trăia numai pentru alţii. Era un fin cunoscător în materie de artă şi totdeauna extraordinar de amabil şi ingenios”.

Dar şi „soțul meu era subjugat de cultul pentru bătrânul de fier, tremurând mereu la gândul că acțiunile sale l-ar putea nemulțumi pe acest sclav al datoriei care era capul familiei."

În viziunea regelui Carol I, „acest rege conservator și maniac al disciplinei, care s-a zbătut mai mult decât oricine altcineva să construiască România modernă”, cum îl descria Maria, singurul rol pe care perechea moştenitoare trebuia să îl joace era acela de a-şi face datoria faţă de ţară.

Căsătoria cu Missy l-a transformat pe tânărul Ferdinand într-un conducător iubit şi popular, dornic să ridice ţara, economic şi cultural. Cei doi au avut împreună şase copii: principele Carol, născut la castelul Peleş,  în 1893,  apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea, născut în ianuarie 1913.

Carol, între România şi Germania

În cadrul Consiliului de coroană de la Sinaia, din 3 august 1914, şi în contextul frământărilor politice interne şi externe, regale Carol spune “decât să scot sabia împotriva aliaţilor mei de odinioară, mai bine îmi fac valizele şi mă duc acolo de unde am venit. Adio, domnii mei!”. Astfel, România rămâne, cel puţin pentru o perioadă, neutră.

Odată început războiul, credinţa regelui în Victoria Puterilor Centrale scade, iar după bătălia de la Marna, din septembrie 1914, toţi înţeleg că soarta conflictului nu va fi decisă prin forţa armelor. Şi tot atunci, tot mai multe voci susţineau alipirea ţinuturilor ungureşti populate de români şi a Basarabiei “prizonieră” la ruşi.

Regele Carol vedea în legătura sa cu Germania şi cu dubla monarhie o piedică în calea liberei exercitări a puterii decizionale a poporului său.

Atât familia regală, cât şi întreaga societate românească era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea fie intrarea în război, de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict. Carol a murit pe 10 octombrie 1914 înainte să hotărască de partea cui avea să lupte România.

Principele Ferdinand a ajuns pe tronul României la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, şi prin apelul “Către poporul meu” regale Ferdinand a stârnit entuziasmul popular şi a dovedit, încă o dată, că reuşise să câştige de partea sa inimile românilor.

Ferdinand, între România şi Germania

Regele Ferdinand a trecut prin grele momente sufleteşti şi în dorinţa de a-şi scuti ţara de ororile unui război  ezită să ia o hotărăre, regina Maria spunea ca face un “dans prin ouă”, iar unele voci îl acuză de lipsă de patriotism.

Regina Maria spunea “Nando nu este poate foarte energic, dar posedă o puternică doză de spirit de contradicţie: cu cât îl constrângi şi îl ameninţi mai mult, cu atât mai puţin se lasă intimidat”.

România, curtată de Rusia, iar regele de partea germană,  se confrunta cu o puternică mişcare în favoarea Antantei. Cu toate acestea, Ferdinand a preferat neutralitatea României. Şi, din punct de vedere economic, România era avantajată de această neimplicare, pentru că exportul de cereale şi petrol către Puterile Centrale aducea ţării milioane bune.

Pe câmpurile răsăritene de luptă, ruşii obţineau succese, iar balanţa începea să incline în favoarea Puterilor Centrale.

În ţară, Brătianu negocia cu negocia cu Antanta, în ideea că Transilvania, Banatul şi Bucovina vor reveni României.

Ferdinand şi primul ministru Ionel Brătianu s-au folosit şi de legăturile reginei Maria cu casele regale rusă şi britanică pentru a prezenta detaliat dorinţele României de realizare a unui stat naţional unitar. Aceste contacte neoficiale au posibilă ocolirea constrângerile neutralităţii şi au putut face cunoscută poziţia României.

România și-a negociat condiţiile pentru intrarea în război cerând recunoașterea drepturilor României asupra Transilvaniei, încorporata în 1867 în Regatul Ungariei, asupra Bucovinei şi a Banatului.

Timp de doi ani, cât a durat neutralitatea României, regale Ferdinand s-a luptat cu credinţa faţă de poporul său, pe de o parte, şi credinţa faţă de patria germană, pe de altă parte.

În acest timp ameninţările veneau de pretutindeni.

Antanta: “Dacă nu intraţi în război, atunci nouă n-o să ne pese de România la încheierea păcii”;

Rusia: “Vă acordăm Transilvania, Bucovina şi Banatul. Vreţi? Dacă nu, imediat intrăm milităreşete cu 100.000 de oameni în România!”

Se impunea luarea unei hotărâri cât mai curând şi în cele din urmă şi condiţiile puse de Romţnia au fost acceptate.

Trecând peste originea sa germană, sentimentele legate de familie, prieteni şi ţara natală, Ferdinand a ales să acţioneze în razboi de partea Antantei, luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania.

Regele a semnat, la Bucureşti, o înţelegere cu Franţa, Italia, Anglia şi Rusia, prin care România se angaja ca pe 15 august 1916 să intre cu armata în Austro-Ungaria.

Regele semnează şi ordinul de mobilizare, iar declaraţia de război şi intrarea trupelor române în Transilvania sunt fixate pentru 27 august 1916.

Ofensiva armatei române a început la Fundata, un sat aflat în mijlocul culoarului Bran - Rucăr prin care trecea graniţa care despărţea România de Austro-Ungaria.

Istoricii spun că acesta este locul în care a murit primul român în Primul Război Mondial, locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru Bordea, împuşcat de unguri chiar seara zilei în care România a intrat în război.

Regele Ferdinand, întregitorul de neam

După sfârşitul războiului, la 9 aprilie 1918 Basarabia proclama Unirea cu România.

La 28 noiembrie 1918 Bucovina proclama unirea cu România, iar când ultimele detaşamente germane au trecut peste Carpaţi şi regele Ferdinand I împreună cu generalul Berthelot au intrat în Bucureşti, la 1 decembrie  şi Transilvania proclama Unirea cu România.

In  15 octombrie 1922 Ferdinand era încoronat Rege al Romaniei Mari la Alba Iulia, oraşul care avea să traiască a doua Mare Unire.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus