Stiri de ultima ora

Recomandări culturale | Spectacole de teatru, filme, expoziţii stradale

Recomandări culturale | Spectacole de teatru, filme, expoziţii stradale
Cultura
Este o perioadă încărcată de evenimente, spectacole de teatru, filme, expoziţii sau artă în stradă, aşa că trebuie să vă faceţi timp să exploraţi. Sunt locuri şi oameni minunaţi pe care merită să-i descoperiţi.

Recomandări culturale

Este în plină desfăşurare Festivalul Filmului European. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de fapt, Europa?" Dar, ca să ne cunoaștem prezentul, trebuie să investigăm și trecutul, așa că noua ediție a FFE are atât filme și documentare recente, cât și o importantă selecție de filme clasice.

Festivalul oferă publicului acces la o dezbatere multiculturală și propune o panoramare subiectivă, filtrată artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporană. Este vorba despre subiectele care dau „pulsul Europei", favorizând conversația pe teme fierbinți, precum granițele fizice și imateriale, construcția identitară și asimilarea diferențelor culturale, democrația și libertatea de exprimare, planul social versus cel intim, angajarea și izolarea. Ediția din București are loc la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe Institut // Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes și Spațiul Public European. O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente speciale. În țară și dincolo de graniță, festivalul se desfășoară la Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău.  Astăzi în capitală se vor proiecta "Baloane de curcubeu", "PARKING", "Timebox", "Donbass".

Sibiul este începând de astăzi, timp de zece zile o imensa scenă. Vor fi spectacole de teatru în stradă, dans, muzica si surprize inedite iar orasul va fi inundat de culoare si voie buna. Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu are ca temă arta de a dărui. Această amplă sărbătoare a artelor spectacolului propune, în cele zece zile, 540 de evenimente, în 75 de spații de joc, la care vor participa 3300 de artiști și invitați din 73 de țări. Astăzi în deschiderea Festivalului, puteţi urmări spectacolul "Ruleta Românească", o declaraţie de dragoste pentru România, de și cu Mercedes Echerer, om de televiziune şi fost eurodeputat, care provine dintr-o familie multiculturală din Transilvania. Considerat cel mai bun spectacol austriac cu tentă autobiografică al ultimilor ani, "Ruleta Românească" este un carusel de gânduri, sentimente şi senzaţii de trăit într-o unică reprezentaţie, la ora 18.00, la Sala Parter a Teatrului Gong din Sibiu.  Dar sunt spectacole extrem de interesante pe care nu trebuie să le rataţi, venite din taote colţurile ţării şi ale lumii.

Începe  a 14-a ediție a Street Delivery pe str. Arthur Verona din București.  Inspirația e scoasă în stradă  prin artă, cuvânt, design, arhitectură, prin poeticile cotidianului, geografiile literare și metaforele orașului. Pentru că orașul, ca și poezia, se înțelege pe deplin atunci când îi traversezi străzile la pas, cu penița-n mână. Atunci când îl cunoști față-n față, nu bară la bară. Atunci când îl creezi, nu când stai să-l comentezi străduindu-te să te înghesui în baremul altora. Mesajul organizatorilor este: "Să nu mai comentăm orașul! Să-l compunem!"

Astăzi se deschide Festivalul Internațional de Statui Vivante, cel mai mare eveniment de profil din țară, în Grădina Casei Filipescu-Cesianu. Următoarele zile ale festivalului se vor desfășura în Parcul Al. I Cuza şi  Parcul Regele Mihai I. Astronauți, personalități istorice, zei, personaje de benzi desenate și eroi din ultimele filme de la Hollywood, actori care vă vor povesti istoria dansului din egiptul antic până în prezent, 11 statui vivante prezentate în premieră de Teatrul Masca și peste 30 de invitați din străinătate. Sunt numai câteva dintre cele 45 de spectacole pe care Teatrul Masca le aduce Festivalul Internațional de Statui Vivante, editia 2019. Pe lângă reprezentațiile artiștilor, spectatorii vor avea acces la expoziții de fotografie și de costume, la demonstrații de machiaj, spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivantă.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus