Stiri de ultima ora

Recomandări culturale. Concerte şi expoziţii în preajma Crăciunului

Recomandări culturale. Concerte şi expoziţii în preajma Crăciunului
Cultura
Se apropie cu paşi repezi Crăciunului aşa că în această perioadă puteţi merge la concerte dedicate acestei sărbători. Fie că este vorba de Sala Radio, Ateneu sau Sala Palatului, orchestre şi artişti cunoscuţi vor încânta publicul cu interpretarea lor.

Cele mai cunoscute şi mai îndrăgite colinde româneşti şi cântece internaţionale de Crăciun şi câteva dintre cele mai apreciate voci ale momentului îşi dau întâlnire pe scena Sălii Radio într-un concert extraordinar de Crăciun prezentat astăzi, la ora 19, de Big Band-ul Radio! Sub titlul "Iarna spune poveşti" - care este, de altfel, şi titlul piesei compuse de Andrei Tudor, pe care o veţi asculta în concert - evenimentul reuneşte pe scena Sălii Radio o suită de invitaţi speciali. Îi veţi aplauda pe Paula Seling, Nico, Vlad Miriţă, tânăra soprană Maria Ţarălungă, Corul de copii "Sunetul Muzicii" (condus de Cristina Manoliu) şi Grupul vocal "Acapella" (condus de George Miron). Evenimentul extraordinar de Crăciun se va derula sub bagheta a doi dintre cei mai cunoscuţi dirijori şi compozitori români dedicaţi în special muzicii pop: Ionel Tudor şi Andrei Tudor.

Încântătoarea Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna va străluci din nou pe scena Sălii Palatului în data de 22 decembrie, sub egida „Crăciun Vienez". Concertul cu începere la ora 19:00 se anunţă a fi o întâmpinare imperială și luminoasă a sărbătorilor de iarnă și, totodată, o încântare pentru melomani.

Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, orchestră de renume la nivel internațional, transpune muzical era imperială plină de farmec a Vienei, având totodată o tradiție îndelungată de lucru alături de cântăreți de operetă și dansatori de balet. Veţi asculta partituri de Johann Strauss, dar şi lucrări muzicale ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn sau Franz Schubert.

Concert în această seară şi la Ateneu, Orchestra Simfonică a Filarmonicii, condusă de dirijorul  Camil Marinescu va încânta publicul cu partituri de Frederic Chopin şi Piotr Ilici Ceaikovski. Invitată specială, pianista Elizabeth Sombart. De la Carnegie Hall din New York la Théâtre des Champs-Élysées din Paris, Elizabeth Sombart a cântat în săli prestigioase de concert din toată lumea. Are și o importantă discografie (28 de CD uri), precum și două cărți apărute și în limba română. Camil Marinescu a fost invitat să conducă orchestre din SUA, Montreal, Köln, Berlin, Tokio şi altele iar astfel  dirijorul include în concertele sale muzica românescă, contribuind la cunoaşterea muzicii noastre pretutindeni în lume.

În foaierul Sălii Studio a Teatrului Odeon puteţi vizita  expoziția cunoscutului artist vizual Valeriu Mladin, care face parte din proiectul "In memoriam: Şerban Ionescu". Proiectul cultural își propune să articuleze gestul firesc de păstrare și permanentizare a memoriei pentru actorul care a adăugat excelența scenei teatrului românesc. "In memoriam: Șerban Ionescu"  va continua în 2019 itinerariul prin teatrele bucureștene, dar și în orașele în care actorul Șerban Ionescu a desfășurat activități artistice (Petroșani, Corabia etc.).

Inițiativa acestui proiect aparține actriței Magda Catone, prietena, soția și partenera de scenă a marelui actor.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus