Stiri de ultima ora

Proiectul  Restart pentru un jurnalism de calitate a fost lansat luni la Universitatea Danubius din Galaţi

Proiectul   Restart pentru un jurnalism de calitate   a fost lansat luni la Universitatea Danubius din Galaţi
Cultura




Proiectul "Restart pentru un jurnalism de calitate", iniţiat de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind în parteneriat cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi cu principalele universităţi din ţară, a fost lansat luni în Aula Magna din cadrul Universităţii Danubius din Galaţi, pentru anul universitar 2018-2019.



Potrivit unui comunicat al MediaSind, proiectul ReStart urmăreşte ca studenţii să intre în contact nemijlocit cu exigenţele meseriei de jurnalist, prin participarea efectivă la activităţi redacţionale, prin redactarea de ştiri sau realizarea de fotografii ori materiale video.



Prezent la eveniment, preşedintele SRJ MediaSind, Cristi Godinac, a anunţat că studenţii înscrişi în proiect vor primi legitimaţii AGERPRES şi vor semna cu instituţia contracte de voluntariat, documente care le vor fi utile pe piaţa muncii.



"Astăzi, aici, are loc un eveniment important atât pentru studenţii Universităţii Danubius dar şi pentru studenţii celorlalte universităţi din ţară. Odată cu începerea anului universitar 2018-2019, relansăm şi proiectul "Restart pentru un jurnalism de calitate". Datorită acestui proiect, studenţii, indiferent de la ce facultăţi provin, pot deveni jurnalişti, pot fi îndrumaţi de echipe de profesionişti de la AGERPRES, cea mai mare şi importantă agenţie naţională de presă a statului, şi de la SRJ MediaSind, cea mai mare organizaţie naţională a jurnaliştilor. Important este faptul că au acum o platformă în care să-şi publice materialele jurnalistice, reportaje audio, video, fotografii, şi, de ce nu, chiar anchete. Vor primi legitimaţii de voluntar AGERPRES şi vor putea să deschidă orice uşă pentru a realiza ştiri şi reportaje. Nu în ultimul rând, contractele de voluntariat pe care le vor încheia îi va ajuta mult pe piaţa muncii, constituind vechime în muncă", a declarat Cristi Godinac.



Rectorul Universităţii Danubius din Galaţi, Andy Puşcă, a susţinut importanţa şi utilitatea proiectului pentru studenţii instituţiei pe care o conduce.



"Am construit cu mult interes proiectul ReStart în parteneriatul AGERPRES, MediaSind şi Universitatea Danubius. Acum trei ani de zile studenţii universităţii noastre erau deja "antrenaţi" să opereze în toate domeniile media, ca urmare a preocupării constante pentru aspectele practice ale carierei, dobândite încă din timpul facultăţii. Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale a desfăşurat mai multe proiecte finanţate european prin care am dat naştere unei întreprinderi media pentru studenţi şi practica lor. Ei sunt regizori, producători, cameramani, redactori, manageri, operează singuri toate echipamentele de ultimă generaţie procurate prin proiect. Au învăţat de la cei mai buni specialişti. Cei mai buni sunt angajaţii universităţii sau ai ziarelor, radiourilor şi televiziunilor din Galaţi-Brăila. ReStart a venit cu parteneriatul select care înseamnă motivaţia necesară, expertiza şi dorinţa de a extrage "genialitatea" din studenţii noştri. Suntem mândri de studenţii şi de partenerii noştri!", a declarat Andy Puşcă.



Proiectul ReStart - pentru un jurnalism de calitate a fost lansat  în anul 2016, în data 3 mai, de către SRJ MediaSind, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, fiind inspirat de conceptul The Ethical Journalism Initiative promovat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor. Proiectul se adresează studenţilor din universităţile româneşti ce vor să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate.  



Proiectul-pilot a fost lansat tot la Universitatea Danubius împreună cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în urmă cu cinci ani. În acest timp, studenţii au fost familiarizaţi de către specialişti AGERPRES şi MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism şi cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului. Având un real succes, proiectul a fost extins şi la alte universităţi din ţară şi din Republica Moldova:  Universitatea "Ovidius" din Constanţa, Universitatea din Craiova, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova - ULIM, Universitatea de Studii Europene din Moldova.



În finalul şedinţei aniversare, cei prezenţi au fost invitaţi să urmărească un film realizat de echipa Redacţiei Video de la AGERPRES, documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani". Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.



Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.



De asemenea, în cadrul deschiderii anului universitar, a fost prezentat şi albumul AGERPRES, România Evoluţie, Ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri.



Fondată în anul 1889, AGERPRES este Agenţia Naţională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informaţii echilibrate, cu caracter imparţial şi de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. Din 1927, agenţia a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al proiectului ReStart. 



Înfiinţată în anul 1992, Universitatea  Danubius din Galaţi îşi conturează din ce în ce mai mult profilul unei instituţii de învăţămând superior modern, antreprenorial, open şi online, adaptată provocărilor educaţiei globalizate.



Sindicatul Român al MediaSind  este organizaţia naţională a jurnaliştilor şi a lucrătorilor din mass-media. Înfiinţat în anul 2001, MediaSind şi-a câştigat renumele de apărător al oamenilor din presă şi tipografii, asumându-şi, printre multe altele, iniţierea şi semnarea primului Contract Colectiv de Muncă din mass-media. Este membru fondator al federaţiei Cultură şi mass-Media FAIR-MediaSind, organizaţie afiliată cu drepturi depline la Federaţia Europeană a Jurnaliştilor şi federaţia Internaţională a Jurnaliştilor.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus