Stiri de ultima ora

Proiectul Memoria arhivelor , inițiat de Asociația One World Romania, va aduce în trei universități din Capitală documentare recent descoperite

Proiectul  Memoria arhivelor , inițiat de Asociația One World Romania, va aduce în trei universități din Capitală documentare recent descoperite
Cultura
Proiectul "Memoria arhivelor", inițiat de Asociația One World Romania, va aduce în trei universități din Capitală documentare recent descoperite, dialoguri între istorici și cineaști precum Radu Jude, în perioada 29 octombrie - 12 noiembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Proiectul este conceput ca o extensie a preocupării de mai mulți ani a membrilor echipei pentru restituirea arhivelor documentare din patrimoniul național, concretizat până în prezent prin seria de proiecții și de DVD-uri "Sahia Vintage".

"Memoria arhivelor" le propune spectatorilor filme documentare de arhivă descoperite de cinci cineaști contemporani în timpul cercetării pentru unele dintre proiect ele lor cinematografice recente.

Cineaștii care participă în acest proiect sunt Radu Jude, Ivana Mladenovic, Dana Bunescu, Raluca Durbacă și Ana Szel. Împreună cu istoricii Adrian Cioflâncă, Corina Doboș, Mihai Demetriade și Cristian Vasile, aceștia vor prezenta și vor contextualiza filmele documentare de arhivă pe care le-au selectat pentru program.

În acest fel, pe de o parte, vor fi recuperate o serie de documentare, unele dintre ele nedifuzate public din momentul apariției lor inițiale. Pe de altă parte, prin faptul că documentarele au inspirat cineaști în realizarea unor opere cinematografice noi, proiectul va atrage atenția asupra importanței arhivelor de film pentru cultura contemporană.

Deoarece pe 9 noiembrie, la Humanitas Cișmigiu, va fi lansată platforma online Sahia Vintage, cele patru evenimente din seria "Memoria arhivelor" acompaniază și acest moment important.

Primul eveniment al seriei va avea loc pe 29 octombrie, de la ora 19.00, în sala Albastră din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" (UNATC). Evenimentul propune publicului un calup de documentare de arhivă despre construirea Porților de Fier și inaugurarea acestora de către I.B. Tito și Nicolae Ceaușescu, din materialul utilizat în filmul "Ivana cea Groaznică", regizat de Ivana Mladenovic. După proiecție, Ivana Mladenovic și Ana Szel vor dialoga cu istoricul Mihai Demetriade.

"Una dintre sursele de referință ale scenariului autobiografic de ficțiune «Ivana cea Groaznică» a cărui acțiune este plasată în Kladovo, un orășel sârbesc de la granița cu România, o reprezintă istoria oficială a relațiilor româno-sârbe, așa cum rezultă din documentarele din anii 1960 - 1970. Personajele de pe ambele maluri ale Dunării și legăturile dintre ele, problemelele identitare ale Ivanei, o actriță din Serbia, care trăiește și lucrează în România, sunt înțelese în contextul mai larg al evoluției relațiilor de prietenie și vecinătate dintre cele două țări. Materialele de arhivă au constituit o sursă de inspirație pentru secvența finală a filmului, o ceremonie din cadrul Festivalului prieteniei româno-sârbe, în care protagonistei i se înmânează cheia orașului, gândită în cheie comică ca un re-enactment al ceremoniei oficiale de inaugurare a Hidrocentralei Porțile de Fier, din 1972, la care au participat cei doi președinți, Ceaușescu și Tito. În cadrul procesului de documentare, am încercat să studiem comparativ imaginile de arhivă filmate în România și în Serbia, începând cu vizitele oficiale bilaterale din 1963, cu un an înainte de începerea lucrărilor de construcție a Hidrocentralei Porțile de Fier I, și urmărind cronologic modul în care a fost consemnată oficial cooperarea dintre cele două țări și diferențele istorice și politice care rezultă", au declarat Ivana Mladenovic și Ana Szel cu privire la programul de filme propus de ele.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus