Stiri de ultima ora

Planeta portocalie - O culegere de piese de teatru cu şi despre copii

Planeta portocalie - O culegere de piese de teatru cu şi despre copii
Cultura
La Editura Integral a apărut a doua ediție a volumului ”Planeta portocalie”, o culegere de piese de teatru cu şi despre copii. Prima ediție a apărut în 2003 și a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii, potrivit mediafax.

Personajul care călătoreşte prin toate cele trei piese (Planeta portocalie, Daniel şi Dracula, Magicianul în Pădurea Uitării) este băieţelul Daniel.

Personajul pieselor lui Stelian Țurlea ”trece, ca-n atâtea cărţi pentru cei nevinovaţi, prin aventuri fantastice, se întâlneşte cu personaje graţioase sau monstruoase, conform prescripţiilor basmelor, reprezintă binele, curăţenia, cinstea şi învinge răul, uneltirile, necinstea. Capacitatea imaginaţiei autorului e, pare-se, nesfârşită, astfel încât aceste poveşti dramatizate par a fi doar câteva exerciţii ale unui fantastic agreabil şi cu happy-end, aşa cum o cere genul. Pe scurt, o carte care poate deschide ochii copiilor spre un teritoriu, fascinant de altfel şi pentru adulţi: fantasticul”, scria în momentul primei lansări Nicolae Prelipceanu.

La aceeași editură au mai fost reeditate și celelalte cărți pentru copii semnate de Stelian Țurlea: ”Pasărea nopţii. Poveşti cu Daniel”, ”Cavalerul spaţial. Aventuri cu Daniel”, ”Călătorie fantastică în vreme de eclipsă”, ”Virusul Mileniului”, ”Daniel şi Dracula”, ”Magicianul în Pădurea Uitării”, ”Prinţul iluziilor”.

Ca și în cazul celorlalte reeditări, ilustrațiile sunt semnate de arhitect Cristina Țurlea.

Născut în 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), a lucrat în presa scrisă și în televiziune și a semnat douăzeci și patru de romane, un volum de povestiri, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus