Stiri de ultima ora

Pictorul Ion Bitzan, între realism socialist şi avangardă

Pictorul Ion Bitzan, între realism socialist şi avangardă
Cultura
„Peisaj din Bucureşti“, lucrare aflată la Muzeul de Artă din Constanţa

Zilele trecute, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), a fost conferinţa intitulată „Experimentând socialismul (în socialism): expresii estetice, formaţiuni ale cunoaşterii şi reprezentări socialiste în arta lui Ion Bitzan“. Evenimentul a avut loc după încheierea unei expoziţii dedicate artistului plastic.

Din noiembrie 2017, până în această primăvară, MNAC a găzduit expoziţia „Prizonierii avangardei. O retrospectivă Ion Bitzan“, iar pe 26 mai a fost o conferinţă la care au participat, printre alţii, Călin Dan, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Friedemann Malsch, director al Kunstmuseum Liechtenstein din Vaduz, şi Maja Ćirić, curator independent din Belgrad. 

Unul dintre scopurile evenimentului a fost să prezinte: „o contextualizare mai largă a abordării artiştilor din Blocul Est-European (cu accent pe Romania), a raportului dintre arta (neo)avangardistă internaţională şi reprezentările ideologice ale artei oficiale a realismului şi umanismului socialist, cu referinţe exemplificative din arta lui Bitzan“, au explicat organizatorii.  

Ion Bitzan (1924-1997) a expus lucrări, în anii ’80, Salonul de la Paris, iar un an mai târziu, la Muzeul de Artă Modernă din New York. 

   

Din seria „Cadenţe“, expusă la São Paulo, în 1969 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus