Stiri de ultima ora

Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc, ales special pentru a marca Centenarul

Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc, ales special pentru a marca Centenarul
Cultura
Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc, ales special pentru a marca Centenarul, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio, sub bagheta lui Horia Andreescu, scrie news.ro.

Seara va debuta cu partitura „Suite roumaine” semnată de George Enescu, urmată de „Şapte cântece pe versuri de Clement Marot” (orchestraţia: Th. Grigoriu), cu participarea sopranei Irina Iordăchescu.

Publicul va avea ocazia de a asculta la Sala Radio o partitură rar interpretată pe scenele de concert: „Rapsodia română” semnată de Ciprian Porumbescu.

Programul concertului cuprinde şi fragmente din coloana sonoră a filmului „Mihai Viteazul” (1971, regia: Sergiu Nicolaescu), suită ce poartă semnătura lui Tiberiu Olah şi „Trei dansuri româneşti”, creaţie a compozitorului Theodor Rogalski.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Ţuţu.

În pauza concertului, editura Casa Radio va marca Centenarul Marii Uniri prin lansarea a două albume muzicale: „România Centenar” - CD ce cuprinde înregistrări din fonoteca Radio România, o selecţie reprezentativă pentru acest concept editorial, marca Radio România Muzical;şi „Cântecele Unirii” - album de cântece patriotice româneşti înregistrate recent de Corul Academic Radio (dirijor Ciprian Ţuţu).

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” şi, pentru mai bine de 18 ani, a fost director artistic şi dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În anii ‘80 şi ‘90 a fost invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda şi Capela de Stat din Schwerin. De-a lungul timpului, a condus ansambluri de excepţie precum Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Naţională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama şi Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid.

Una dintre iniţiativele sale deosebite este imprimarea catalogului complet al creaţiei simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 şi reeditată de Electrecord în 2015.

Irina Iordăchescu, fiica baritonului Dan Iordăchescu, este, din 2005, solistă a Operei Naţionale Bucureşti. În anul 2001 s-a remarcat ca invitată la Teatro alla Scala - Milano, unde a susţinut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A colaborat şi cu alte instituţii muzicale din străinătate, precum Orchestra simfonică din Mulhouse (Franţa), L’Estro Armonico din Luxemburg, Orchestra Clasică Ciudad de Murcia (Spania), Filarmonica de Stat din Salonic (Grecia), Orchestra Filarmonică Veneta (Italia) şi Brabants Orchestra din Olanda. A susţinut concerte alături de Gheorghe Zamfir la Carnegie Hall din New York, la Chicago, la Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa. În 2012, a fost invitată să cânte Musetta din „La Bohème” („Boema”) de Giacomo Puccini la Glyndebourne Festival (Marea Britanie).

Concertul va putea fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus