Stiri de ultima ora

O poetesă şi un aventurier, din "rude mari, împărăteşti": Anna de Noailles şi George Bibescu

O poetesă şi un aventurier, din rude mari, împărăteşti: Anna de Noailles şi George Bibescu
Cultura
În 1876, la Paris, se năştea Anna-Elisabeth de Brancovan, cea care urma să devină una dintre cele mai mari poetese ale Franţei la început de secol XX şi prima femeie decorată cu Legiunea de Onoare în grad de comandor (1931).

Tatăl său, Grigore Brâncoveanu, a fost fiul lui George Bibescu, domn al Ţării Româneşti (1845-1848) şi al Zoei Mavrocordat, fiica adoptivă a ultimului Brâncoveanu.

Mama sa, Raluca Musurus, descindea dintr-o veche familie cretană care-l semnalează, în secolul XV, pe cunoscutul umanist Marc Musurus, dar şi pe Regina Victoria, pe ai cărei genunchi a copilărit Raluca, până la căsătoria cu Grigore.

În 1886, Grigore Brâncoveanu a murit la Paris, lăsând cu limbă de moarte să fie înhumat la Biserica Domniţa Bălaşa, ocazie cu care Anna face prima şi singura vizită în România.

Doi ani mai târziu, locuind cu familia pe malurile Bosforului, Anna scrie primele poeme, strânse în volume cu coperţi de piele, dăruite de mama sa (căreia îi dedică şi prima poezie „La Muse et l’ Enfant”).

Apropierea de Marcel Proust, Robert de Montesquiou, Pierre Loti îi influenţează scrierile şi în scurt timp, manuscrisele sale încep să circule ca adevărate manifeste.

În august 1897, Anna se căsătoreşte cu contele Mathieu de Noailles, cu care, trei ani mai târziu, are un fiu, Anne-Jules-Emmanuel-Gregoiré.

În 1901 apare volumul „Le Coeur innombrable” semnat Anna-Elisabeth de Brancovan, în care criticii au simţit „fiorul nou” adus de această poetă şi stilul său.

 

„Madam, în Franţa sunt numai trei miracole: Jeanne d’Arc, râul Marne şi dumneavoastră”

Joseph Reinach

Autointitulându-se „inutilă, dar de neînlocuit”, Anna de Noailles a început să atragă atenţia asupra locului său în tabloul viu al literaturii franceze din primele decenii ale secolului.

În timpul primei conflagraţii mondiale, Anna scrie poemele de război care vor constitui prima secţiune „La Guerre” a viitorului volum şi participă la numeroase manifestări împotriva incidentelor.

Datorită scrierilor sale, prinţesa brâncoveană a câştigat nu doar admiraţia lui Rodin, Paul Valéry sau François Mauriac, ci şi Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze şi un loc în Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei.

Continuă să scrie, să publice volum după volum, eroismul, patriotismul, natura, dragostea şi moarte fiind „forţele eterne” ale poeziilor sale.

În peisajul poeziei, opera sa a adus un nou crez, o conştiinţă poetică de o sinceritate sfâşietoare şi un har deosebit al tălmăcirii universului prin cuvânt.

În 1925, Anna de Noailles este aleasă membru de onoare al Academiei Române, la propunerea unui grup de academicieni români.

Pe 30 aprilie 1933, într-o duminică, moartea i-a curmat suferinţele fizice şi morale. „Elle dormait, la tête renversée en arrière, comme pour regarder un soleil, quelque chose qui l’éblouissait et lui avait fermer les yeux” (G. Gregh).

George Valentin Bibescu (n.3 aprilie 1880 – m. 2 iulie 1941)

George Valentin Bibescu, văr primar cu Anna Brâncoveanu de Noailles şi Elena Văcărescu, nepot al principesei Zoe Basarab Brânconeanu şi soţ al Marthei Bibescu, a fost unul dintre cei mai mari industriaşi români, preşedinte al Federaţiei Internaţionale Aeronautice, ministru plenipotenţiar şi senator (1931-1932).

Pasionat de aviaţie, după cum singur recunoaştea, a urmat cursuri de pilotaj în Franţa, devenind cel de-al 20-lea pilot brevetat din lume (1910) şi după un an, proprietar al şcolii de zbor de la Cotroceni.

George Valentin Bibescu a îndeplinit misiunile de observare/recunoaştere şi fotografie aeriană, pentru care a fost decorat cu „Virtutea Militară” şi cu „Légion d’honneur” din parte delegaţiei militare franceze.

Generalul Berthelot îi numea pe românii celor două escadrile conduse de Bibescu „veselii maniaci ai sinuciderii”.

După înfiinţarea Serviciul de Aeronautică Militară, în anul 1913, Prinţul Bibescu a participat la luptele din Primul Război Mondial şi a fost avansat la gradul de maior, apoi, după război, la cel de locotenent-colonel.

La iniţiativa sa a fost înfiinţată Liga Naţională Aerienă Română care avea ca obiective înzestrarea armatei române cu avioane, dar şi promovarea şi dezvoltarea aviaţiei. Astfel a luat naştere şi Aerodromul Băneasa, situat vis-à-vis de actualul Aeroport Internaţional Bucureşti-Băneasa “Aurel Vlaicu” (pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou Fezensac).

Tot acolo a funcţionat şi o şcoală de zbor cunoscută sub numele de “şcoala monoplaniştilor”, care a cuprins şi prima secţie de medicină aeronautică.

Prinţul Bibescu a iniţiat şi înfiinţarea Aeroclubului Regal Român, afiliat Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI), în paralel, deţinând funcţia de Preşedinte al Comitetului Olimpic Român.

„Geneve - Bucarest en automobile”

Aventurosul prinţ a pendulat permanent între cer şi pământ, nehotărât ce strategie să aleagă în cucerirea necunoscutului: avionul sau „trăsura fără cai, care duduia şi scotea fum”.

Pasionat şi de automobilism, Povestea vieţii sale a continuat cu organizarea primului raliu european, pe traseul Geneva – Bucureşti, pe care l-a şi câştigat (1900). Cu această ocazie a fost confecţionată o plachetă cu titlul „GENEVE - BUCAREST EN AUTOMOBILE”.

Doi ani mai târziu, Prinţul Bibescu a pus bazele „Automobil Club Român”, instituţie al cărei preşedinte a fost timp de 20 de ani.

Prima cursă automobilistică din Regat a avut loc pe ruta Bucureşti – Giurgiu - Bucureşti (1904) şi a fost câştigată tot de George Valentin Bibescu, alături de soţia sa, Martha Bibescu, prima femeie cu brevet din ţară (66.5 Km/h - cea mai mare viteză medie obţinută pe şoselele publice într-o cursă).

În 1905, George Valentin Bibescu, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie „Cele opt paradisuri”, impresionatã fiind de cele văzute în călătorie. Cartea scrisă la vârsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesă în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii.

„Persia în automobil”, jurnalul acestei aventuri, a fost publicat în anul 1906, la Paris, de către jurnalistul francez, Claude Anet.

În palmaresul său se mai înscrie şi prima traversarea a Saharei, în 1929, plecând de la Dakar.

O altă pasiune a principelui a fost industria, regăsită în construirea mai multor fabrici la Comarnic: una de ciment, alta de var alb şi una de var negru, o fabrică de cherestea de brad şi fag. Tot el avea în exploatare cariere de piatră, calcar, mozaic, piatră de pavaj şi şi de zidărie, dar şi o moară, o fabrică de ceramică, una de trinitrotoluen, o tăietorie cu aburi şi o mină de antracit. Toate erau reunite sub firma I.P.B. – „Întreprinderile Prinţului G. V. Bibescu”, cu sediul la Comarnic.

Produsele care au ieşit pe poarta acestor fabrici, au participat şi au câştigat medalii de bronz şi de aur, la diferite expoziţii.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus