Stiri de ultima ora

Noul coronavirus amână lansarea ultimului film al lui Dan Chișu

Noul coronavirus amână lansarea ultimului film al lui Dan Chișu
Cultura
Lansarea în cinematografe a filmului "5 Minute", scris şi regizat de Dan Chişu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră naţională pe 27 martie, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi în acord cu măsurile luate deja de autorităţi pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

"Deşi eram nerăbdător să ne întâlnim pe 27 martie în cinematografe, se pare că viaţa bate filmul definitiv în perioada asta. Amânăm, dar nu ne predăm şi sper să ne vedem cât de curând la lansarea filmului. Aşa că vă rog, gândiţi-vă măcar 5 minute înainte de a lua decizia de a ieşi din casă. Acum cel mai important e să stăm acasă, numai aşa vom trecem peste criză”, declară regizorul Dan Chişu.

Producătorul filmului Anamaria Antoci adaugă: „Adesea subiectele filmelor pe care le producem sunt inspirate din nişte evenimente marcante care ne definesc societatea în care trăim. Şi totuşi, astăzi ne confruntăm la nivel global, şi nu doar în România, cu o realitate nemaiîntâlnită de generaţii întregi. Inevitabil, lansarea filmului nostru se amână până când ne vor reveni cu toţii din această criză. Este de datoria noastră să ne comportăm responsabil şi să stăm în casă în perioada care urmează”, concluzionează Anamaria Antoci.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie 2019, în competiţia oficială a celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia.

Drama îi are în distribuţie pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Lungmetrajul de ficţiune al lui Dan Chişu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din Bucureşti rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câţiva spectatori se ridică şi protestează faţă de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenţi în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit şi a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acţiunea de la cinematograf, printr-o investigaţie făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobişnuit de îndrăzneţe.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silişteanu, montajul - Letiţia Ştefănescu, sunetul - Marius Leftărache, scenografia - Gina Călin, costumele - Adina Bucur, machiajul - Dana Roşeanu, coafura - Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

"5 Minute" este o producţie Domestic Film, în coproducţie cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Europa Creativă - Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus