Stiri de ultima ora

Notre-Dame, inima Parisului

Notre-Dame, inima Parisului
Cultura
În Neguțătorul din Veneția, piesa lui Shakespeare strălucit pusă în scenă de Gabor Tompa, bancherul Shylock cere respectarea contractului semnat cu Antonio implicînd, în caz de neplată a datoriilor, o livră de carne din jurul inimii. Portia, judecător subtil, îi semnalează riscul de a-l ucide astfel pe italianul melancolic și de a fi sancționat ca asasin de Republică venețiană! Nu știu de ce, dar acest răspuns mi-a venit în minte de cîteva zile: Notre-Dame era inima Parisului, și incendiul a rănit mortal orașul. Nu contează dacă există vinovați de descoperit sau e vorba de un accident imprevizibil – această-i versiunea oficială pacificantă! –, ceea ce ne afectează e „inima“ azi rănită, violent infarct urban! Am văzut catedrala în ajunul „focului“, cu un tînăr prieten care-și serba atunci 33 de ani – vîrsta lui Iisus la ceasul Răstignirii. Cum să nu mă gîndesc la această coincidență... dar azi nu am forță să cred în Reînviere. O aștept, o sper!

Plimbîndu-mă copleșit, m-am întrebat: distrugerea cărui alt monument m-ar fi afectat cu aceeași intensitate? Și, natural, răspunsul mi s-a impus: doar Acropolele de la Atena mi s-a părut a fi echivalentul catedralei incendiate. Acropolele, centrul democrației antice și Notre-Dame, centrul Europei creștine! Cei doi plămîni ai acestui continent azi atît de hărțuit! Va trebui, în anii de viață ce-mi rămîn, să respir cu un singur plămîn.

Artiștii dispun uneori de o intuiție mediumnică, vizionară. E ce descopăr citind un poem de Gérard de Nerval trimis de un prieten de dincolo de Ocean: „Notre-Dame e veche, o vom vedea poate îngropînd Parisul care a văzut-o născîndu-se. Dar, într-o mie de ani Timpul va ucide cum un lup ucide boul, această carcasă grea va înnoda nervii ei de fier și apoi, cu un dinte inflexibil, va macina trist oasele ei bătrîne de stîncă.“

Numeroși sînt cei care vor veni, de pe întreg pămîntul, pentru a contempla această ruină austeră. Visători și cititori ai cărții lui Hugo o vor privi crezînd că văd vechea basilică așa cum era odată, puternică și magnifică, ridicîndu-se acuma în fața lor ca umbra unui mort (1853). Ei o privesc cu ochii minții pentru a uită constatarea dezastrului. Că noi acuma, refugiindu-ne în române și poeme!

Din adolescență păstrez amintirea unei imagini din Întunecare de Cezar Petrescu. Protagonistul, Radu Comșa, revenit de la război într-o permisie avînd o jumătate de față mutilată, în timp ce cealaltă e intactă, observă că logodnica l-a plasat din profil, pentru a-i ascunde desfigurarea și a-i putea vedea numai obrazul de altădată. Acum o înțeleg, căci și eu cînd trec prin fața Notre-Dame, privesc turnurile, dar mă feresc să mă confrunt cu rănile și dezastrul din spate. E o lașitate sau o protecție terapeutică? Ambele – și, sfîșiat, le asum ca atare.

Incendiul catedralei a reactivat puterea simbolurilor, căci nu doar creștinii radicali au oferit spontan ajutoare financiare, ci și organisme laice sau persoane răvășite de amploarea incendiului: o lume e amenințată și ea suscită un extraordinar efect de solidaritate. Contra lui se revoltă les gilets jaunes ce deploră această generozitate. Ei reclamă un tratament similar, uitînd că sînt lipsiți de orice valoare simbolică și că prin mișcarea lor suscită o fractură socială și nicicum o uniune națională. Solicitînd ajutorul Republicii, ei, totodată, o agresează în fiecare sîmbătă!

Polemica privind reconstrucția s-a declarat: Notre-Dame trebuie conservată sub forma pe care i-a conceput-o Violette Le Duc în secolul XIX, restauratorul discutat al arhitecturii franceze, sau merită imaginată o soluție nouă, explicit modernă? Întrebare esențială. Nu un principiu sau altul trebuie adoptat, căci doar geniul unui arhitect poate impune soluția. La Paris, un artist parizian, Buren, a plantat piloni ridicoli în splendida grădină de lîngă Palais Royal, dar Pei, arhitect inspirat, a realizat acum treizeci de ani alianța vechiului cu noul, grație Piramidei de la Luvru, care a devenit deja un loc emblematic al Parisului.

Dar pînă atunci, să respectăm doliul și să sperăm totuși în... Reînviere!

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).
dilemaveche.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus