Stiri de ultima ora

Nick Cave confirmă lansarea noului său album

Nick Cave confirmă lansarea noului său album
Cultura
Nick Cave şi formaţia sa, The Bad Seeds, au anunţat lansarea unui nou album, "Ghosteen", pentru săptămâna viitoare, informează luni revista The Rolling Stone, potrivit news.ro 

Întrebat de un fan pe pagina pe care ţine legătura cu admiratorii muzicii sale, "The Red Hand Files", când va scoate un nou material discografic, Nick Cave a răspuns: "Poţi aştepta noul album săptămâna viitoare. Se numeşte Ghosteen. Este un album dublu". De asemenea, Cave a confirmat şi lista de melodii de pe noul album şi a dezvăluit şi cum va arăta coperta produsului discografic. Prima parte a albumului este compusă din opt piese, iar cea de-a doua doar din două, legate între ele printr-un pasaj liric, fără fundal muzical. Prima parte va cuprinde piesele "The Spinning Song", "Bright Horses", "Waiting For You", "Night Raid", "Sun Forest", "Galleon Ship", "Ghosteen Speaks" şi "Leviathan", în timp ce partea a doua este compusă din piesele "Ghosteen", "Fireflies" şi "Hollywood". "Piesele de pe prima parte sunt copii. Piesele de pe partea a doua sunt părinţii. Ghostseen este un spirit călător", a mai scris Nick Cave în dialogurile sale cu fanii. Ultimul album Nick Cave and the Bad Seeds, "Skeleton Tree", a fost lansat în 2016. În prezent, muzicianul se află în turneu pentru promovarea acestui produs discografic. Turneul poartă denumirea "Conversations with Nick Cave" şi recent au fost anunţate noi concerte în Europa la începutul anului viitor. Recent Nick Cave a colaborat cu compozitorul, scriitorul şi actorul Larry "Ratso" Slomanlent la piesa "Our Lady of Light", de pe albumul de debut al acestuia, "Stubborn Heart"
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus