Stiri de ultima ora

Nainita Desai, compozitoarea muzicii din „România neîmblânzită“, aleasă în academia care acordă premiile Oscar

Nainita Desai, compozitoarea muzicii 

din „România neîmblânzită“, aleasă în academia 

care acordă premiile Oscar
Cultura
Academia Americană de Film, forul care acordă premiile Oscar, a dat publicităţii lista creatorilor invitaţi anul acesta să facă parte din rândurile sale, printre cei 819 noi membri numărându-se şi artista britanică Nainita Desai, cunoscută în ţara noastră pentru coloana sonoră din documentarul „România neîmblânzită“.

Citată pentru contribuţiile la peliculele „For Sama“şi „The Reason I Jump“, Nainita Desai a fost admisă în aceeaşi promoţie cu actriţele Eva Longoria („Overboard“) şi Yalitza Aparicio („Roma“), regizorul Ari Aster („Midsommar“), scenaristul Han Jin-won („Parasite“), producătoarea Shannon McIntosh („Once Upon a Time in Hollywood“).

Laureată a premiului B.A.F.T.A. Breakthrough Brit (2016), Nainita Desai este o compozitoare aflată pe val, reuşitele sale din ultimii ani propulsând-o în centrul atenţiei. În iulie 2019, la festivalul german NaturVision, muzica scrisă pentru „România neîmblânzită“a fost desemnată cea mai bună coloană sonoră a unui film documentar despre natură. În acelaşi an, în decembrie, „For Sama“, producţie pentru care Desai a compus piesele, a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la British Independent Film Awards. 

Foto: Nainita Desai şi Orchestra Naţională B.B.C. a Ţării Galilor

Amintim că documentarul „România neîmblânzită“, proiect al companiei Auchan, a apărut în anul 2018. Beneficiind de două versiuni (în limba română, cu vocea lui Victor Rebengiuc, şi în limba engleză, cu vocea actorului britanic Mark Strong), lungmetrajul despre flora şi fauna din Munţii Carpaţi şi Delta Dunării a fost deja proiectat în peste 30 de ţări, din Statele Unite în Indonezia, din Japonia în Peru, din Finlanda în Africa de Sud, din Jamaica în Iordania. Înregistrată cu Orchestra Naţională B.B.C. a Ţării Galilor, muzica scrisă de Nainita Desai a fost lansată şi ca produs autonom, în octombrie 2019, pe platforme digitale din toată lumea (Spotify, Apple Music, Amazon etc.)
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus