Stiri de ultima ora

Musicalul Astă seară: Lola Blau se va juca de Ziua Naţională la Teatrul Evreiesc de Stat

Musicalul  Astă seară: Lola Blau  se va juca de Ziua Naţională la Teatrul Evreiesc de Stat
Cultura
Musicalul "Astă seară: Lola Blau", de Georg Kreisler, a cărui protagonistă este actriţa Maia Morgenstern, acompaniată la pian de Tatiana Moroşanu, se va juca sâmbătă, de Ziua Naţională, la ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat, scrie news.ro.

Reprezentaţia are loc în ziua în care se împlinesc exact 25 de ani de la premiera de pe 1 Decembrie 1993.

Spectacolul este regizat de Alexandru Dabija, iar scenografia poartă semnăturile Doinei Levintza şi Puiu Antemir. Mişcarea scenică îi aparţine Adinei Cezar.

Spectacolul a participat la numeroase festivaluri, din ţară şi străinătate, de-a lungul celor 25 de ani de existenţă, iar Maia Morgenstern a fost distinsă cu o mulţime de premii, printre care şi premiul UNITER pentru "cea mai bună actriţă în rol principal", în urma excepţionalului monolog dramatic pe care îl realizeză.

Lola Blau este alter-ego-ul autorului Georg Kreisler. Şi scriitorul, şi personajul, sunt evrei vienezi. Ambii părăsesc Austria la timp, pentru a scăpa de deportare. Ambii se reîntorc în Austria după război, după ce se lansează în cariera de entertaineri. Ambii privesc lucid la realitatea înconjurătoare, pe care o critică de la înălţimea unei satire devastatoare, care ar trebui să destabilizeze orice spectator, oricât de confortabil ar fi aşezat în scaun.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus