Stiri de ultima ora

Mureş: Soprana Nelly Miricioiu şi violonistul Leonard Furda, în deschiderea Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani"

Mureş: Soprana Nelly Miricioiu şi violonistul Leonard Furda, în deschiderea Festivalului Regal de Operă Virginia Zeani
Cultura




Doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai lumii, ambii de origine română, violonistul Leonard Furda din Viena şi soprana româno-britanică Nelly Miricioiu, au deschis, vineri seara, cea de-a treia ediţie a Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani", la Palatul Culturii din Târgu Mureş.



Iubitorii de muzică au putut astfel să îl urmărească pe violonistul Leonard Furda prezentând suita "Anotimpurile" lui Antonio Vivaldi, lucrări incluse, într-o selecţie proprie, în concertul de la Târgu Mureş, inspirat fiind de fostul său mentor, Ştefan Ruha - recunoscut publicului larg pentru interpretarea lucrărilor incluse pe coloana sonoră a filmului biografic românesc "Ciprian Porumbescu", lansat în 1973 în regia lui Gheorghe Vitanidis.



Violonistul Leonard Furda s-a născut la Cluj-Napoca, a urmat Liceul de Muzică "S. Toduţă" sub îndrumarea profesorului Adrian Tarţa şi studiile superioare la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", la clasa prof. univ. Victoria Nicolae.



Leonard Furda a concertat pe scena Ateneului Român din Bucureşti şi pe cea a Filarmonicii din Munchen, iar din 2010 s-a stabilit la Viena, unde absolvit studiile de master la Konservatorium Wien Privatuniversitat, la clasa profesorului Thomas Christian şi este membru permanent al Orchestrei de Cameră din Viena.



Pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş a evoluat şi una dintre cele mai apreciate soprane al lumii, Nelly Miricioiu, considerată un "rar fenomen vocal al acestui secol", de la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York la Scala din Milano.



Nelly Miricioiu s-a născut în Adjud, în 31 martie 1952, este recunoscută pentru marile roluri din repertoriului liric - Floria Tosca, Lucia di Lammermoor, Mimi sau Manon Lescaut - sau pentru partituri de operă rară, semnate de Rossini, Donizetti, Pacini sau Mercadante. Repertoriul ei a inclus roluri principale în operele lui Donizetti, precum Maria Stuarda, Anna Bolena, Roberto Devereux, fiind aplaudată în "Tosca" lui Puccini sau "Traviata" lui Verdi.



Nelly Miricioiu a părăsit România în 1981, la vârsta de 29 de ani, după o perioada în care a fost angajată a Operei din Braşov, după care s-a stabilit în Marea Britanie şi a debutat la Scottish Opera din Glasgow cu rolul Violettei din "La Traviata".



Fondurile obţinute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru.



Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani", organizat de Asociaţia "Together on Top", în parteneriat cu Primăria din Târgu Mureş, Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, este între printre primele trei cele mai importante competiţii ale scenei lirice găzduite de România, fiind un omagiu adus Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Solovăstru, judeţul Mureş.



Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Operă "Virginia Zeani" are loc la Târgu Mureş, Reghin şi Cluj, în perioada 31 mai - 9 iunie. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)



 



Sursa foto: (c)  Revista Magazin istoric/facebook





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus