Stiri de ultima ora

Mostra de la Veneția: un britanic și un mexican, favoriți în cursa pentru Leul de Aur

Mostra de la Veneția: un britanic și un mexican, favoriți în cursa pentru Leul de Aur
Cultura
Juriul celei de-a 74-a ediții a Mostrei de la Veneția își va da verdictul sâmbătă seară și va anunța câștigătorul trofeului Leul de Aur, în contextul în care spectatorii prezenți la festival par să se fi grupat în două tabere în privința marilor favoriți, lăudând umorul negru al cineastului britanic Martin McDonagh și poezia fantasmagorică a cineastului mexican Guillermo del Toro, informează AFP.

Guillermo del Toro

O tragicomedie de două ore, cu dialoguri atent cizelate, ritmate de cele mai spectaculoase înjurături pe care le-a auzit vreodată America, i-a făcut să râdă în hohote pe spectatorii care au asistat la Veneția la proiecția filmului "Three billboards outside Ebbing, Missouri", al cărui stil se apropie de cel al peliculelor regizate de frații Joel și Ethan Coen.

Dramaturgul și cineastul irlandezo-britanic Martin McDonagh are, poate, în buzunarele sale biletul câștigător pentru a obține prestigiosul trofeu Leul de Aur cu acest film, în care talentata actriță Frances McDormand joacă rolul unei mame îndoliate, care începe un război feroce împotriva poliției locale.

Însă mexicanul Guillermo del Toro a impresionat și el spectatorii de la Veneția cu "The Shape of Water", o delicată fabulă despre iubirea dintre o femeie mută și visătoare și o stranie creatură amfibiană. În această poveste cu accente retro, superb filmată, singurii prieteni ai eroinei principale — interpretată de excelenta Sally Hawkins — sunt o colegă de culoare și un vecin gay. Filmul reprezintă o odă adusă diferențelor dintre oameni și un antidot contra cinismului, a spus Guillermo del Toro.

Mostra de la Veneția, cel mai vechi festival cinematografic din lume, a aliniat 21 de filme în acest an în competiția oficială pentru Leul de Aur. Juriul internațional al festivalului, prezidat de actrița americană Annette Bening, va decerna alte nouă premii, inclusiv prestigioasele trofee Coppa Volpi pentru cel mai bun actor respectiv pentru cea mai bună actriță.

Hollywoodul, o prezență consistentă la Veneția

Matt Damon, grație unor interpretări subtile, și-a dublat șansele pentru a câștiga trofeul masculin, grație a două excelente producții hollywoodiene.

În "Downsizing", o satiră socială savuroasă, cu accente științifico-fantastice, personajul interpretat de el decide să devină o ființă miniaturală pentru a trăi în opulență și pentru a salva planeta. Regizorul american Alexander Payne, un fin observator al slăbiciunilor umane, jonglând mereu cu dialoguri pe jumătate amuzante, a realizat cu această ocazie unul dintre cele mai originale filme ale sale.

Apoi, Matt Damon a primit de la George Clooney un rol în filmul "Suburbicon", un lungmetraj polițist cu accente sumbre și ritmate, în stilul fraților Coen (care sunt coscenariști), ce prezintă o Americă rasistă a anilor 1950 și care rezonează cu recentele evenimente din Charlottesville.

Actorul american Ethan Hawke, interpretând un pastor auster copleșit de sentimentul de vinovăție, în filmul "First reformed", regizat de un veteran de la Hollywood, Paul Schrader, nu a convins pe toată lumea.

Organizatorii Mostrei 2017 au selectat o singură femeie regizoare, chinezoaica Vivian Qu, care a creat un film delicat, populat de personaje feminine, "Angels wear white".

Însă regizorii prezenți în competiția oficială au oferit femeilor o serie de roluri principale foarte frumoase, precum cele interpretate de Helen Mirren, Sally Hawkins, Charlotte Rampling și Frances McDormand, care au luat fiecare o opțiune serioasă pentru a câștiga Coppa Volpi.

În privința peliculelor italiene, contrar tuturor așteptărilor, o foarte proaspătă comedie muzicală în dialect napolitan a entuziasmat criticii și spectatorii. Filmul "Ammore e malavita", regizat de frații Manetti, dezvăluie un stil de cinema personal și popular, într-o competiție alcătuită cel puțin pe jumătate din filme de autor.

Kechiche, acuzat de voyeurism

Regizorul italian cel mai în vogă, Paolo Virzi ("The Leisure seeker"), a fost bine primit la Veneția cu primul său film în limba engleză, un road movie plin de umanism, despre un cuplu de vârsta a treia, cu Helen Mirren și Donald Sutherland în rolurile principale. În "Hannah", opera originală a tânărului cineast Andrea Pallaoro, magistrala Charlotte Rampling interpretează cu suavitate rolul unei femei singure și rănite de viață.

Dintre cele trei filme franceze aflate în cursă, foarte așteptatul "Mektoub, my love: canto uno", regizat de cineastul franco-tunisian Abdellatif Kechiche, filmat la Sete în sudul Franței, a fost lăudat de spectatori. Însă pelicula a fost desființată de criticii italieni și americani, care au denunțat "voyeurismul" excesiv al regizorului, care a insistat cu ajutorul unor cadre apropiate, timp de trei ore, asupra trupurilor frumoaselor și tinerelor turiste străine, cucerite de seducători locali de origine tunisiană.

Părerile au fost împărțite și în cazul peliculei "La Villa", al optulea opus regizat de Robert Guediguian, ce prezintă povestea unui tată muribund din regiunea orașului Marseille, la care vin în vizită cei trei copii ai lui, deveniți între timp adulți. Viețile lor vor fi bulversate de descoperirea unor copii de imigranți, a căror barcă s-a răsturnat în Marea Mediterană.

Filmul "Mother!", de Darren Aronofsky, huiduit de unii dintre spectatori, a fost însă lăudat de unele dintre companiile mass-media hollywoodiene. Înainte de anunțarea palmaresului, acest lungmetraj a fost considerat de unii dintre criticii europeni drept "cel mai mare eșec al Mostrei din acest an". Thriller alegoric și cu accente de coșmar, pelicula o prezintă pe Jennifer Lawrence în rolul unei femei terorizate, într-un scenariu născut din viziunea foarte sumbră asupra planetei pe care o are Darren Aronofsky, un susținător înfocat al cauzei ecologiste.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus