Stiri de ultima ora

Moștenitorii lui Abby Rockefeller au donat Muzeului de artă modernă din New York 200 de milioane de euro

Moștenitorii lui Abby Rockefeller au donat Muzeului de artă modernă din New York 200 de milioane de euro
Cultura
Celebrul Muzeu de artă modernă (MoMA) din New York a primit o donație de 200 de milioane de dolari de la moștenitorii lui Abby Rockefeller, una dintre fondatoarele instituției, inaugurată în 1929, potrivit Le Figaro, potrivit mediafax.

Aceasta este una dintre cele mai mari sume donate unui muzeu și, în cazul MoMA, va fi folosită pentru ultima etapă a lucrărilor care vizează lărgirea cu aproximativ 3.600 de metri pătrați a sediului instituției newyorkeze.

La momentul înființării muzeului, Abby Rockefeller s-a numărat printre inițiatori, fără să contribuie financiar.

Suma de 200 de milioane de dolari acoperă jumătate din costurile lucrărilor, care se vor încheia în toamna acestui an. De altfel, muzeul va fi închis în perioada 15 iunie - 21 octombrie.

Muzeul nu poate obține fonduri nici din partea autorităților locale, nici a statului New York și nici a guvernului federal, sprijinindu-se doar pe donații private.

În ultimii ani, MoMA, unul dintre cele mai întinse și mai importante muzee de artă din lume, a mai primit donații consistente. În mai 2018, a primit o parte din încasările generate la licitație de colecția de artă a lui David și Peggy Rockefeller. Peste 820 de milioane de dolari au rezultat în urma licitației.

În 2005, David Rockefeller, decedat în 2017, a donat muzeului 100 de milioane de dolari și mai multe tablouri ale unor maeștri precum Paul Gauguin, Henri Matisse, Pablo Picasso și Paul Cézanne.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus