Stiri de ultima ora

Moartea şi hazul ei

Una dintre vorbele preferate ale lui Mircea Dinescu – o vorbă care, de altfel, m-a scos din minţi în cîteva rînduri – este: „Să nu ne patetizăm!“ Amestec de relativism autohton, împăciuitorism tandru, umor strămoşesc şi iresponsabilitate bonomă, vorba lui Mircea are, totuşi, metafizica ei. Ea avertizează asupra pericolului de a lua lucrurile prea în serios. Mai ales lucrurile foarte serioase. Grave. Patetice. Lucrurile, mă-nţelegi, cu care nu se glumeşte. Ca de exemplu moartea. Glugă neagră, coasă ascuţită, suferinţă, lacrimi, drum fără întoarcere, trecere în neant – cam astea sînt atributele şi conotaţiile obştescului sfîrşit. Ce e de rîs? Ei bine, oricît ar părea de ciudat, perimetrul morţii lasă destule portiţe de scăpare pentru buna-dispoziţie. O bună-dispoziţie cinică, uneori, dar nu neapărat blasfematoare sau nesimţitoare. Umorul negru, hazul de necaz sînt forme legitime de apărare împotriva incomprehensibilului, a ireparabilului, a inevitabilului. Omenescul îşi face sieşi onoarea de a nu se lăsa demolat cu una, cu doua. Rezistă, contrează, opune fatalităţii – deriziunea.
dilemaveche.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus