Stiri de ultima ora

Mischa Maisky şi Christian Badea, doi artişti excepţionali în „Concertele Centenarului la Ateneul Român

Mischa
Maisky şi Christian Badea, doi artişti excepţionali în „Concertele Centenarului
la Ateneul Român
Cultura
Un concert extraordinar ai cărui protagonişti sunt doi mari artişti, Mischa Maisky, considerat un Mick Jagger al muzicii clasice şi supranumit „Paganini al violoncelului“, şi dirijorul Christian Badea, va avea loc pe 8 şi 9 noiembrie, la Ateneu, în cadrul Stagiunii centenare, de la Filarmonica "George Enescu".

Filarmonica „George Enescu”, cea mai importantă şi reprezentativă instituţie muzicală a României,  programează pe 8 şi 9 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în cadrul „Stagiunii centenare”, un concert extraordinar ai cărui protagonişti sunt doi mari artişti ai lumii: Mischa Maisky, considerat un Mick Jagger al muzicii clasice şi supranumit „Paganini al violoncelului“, şi Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii. Mischa Maisky, care a studiat deopotrivă cu Mstislav Rostropovich şi Gregor Piatigorsky -  reprezentând, aşadar, la cel mai înalt nivel şcoala interpretativă rusă -  a sărbătorit 70 de ani anul acesta.

„În prima parte a programului, Orchestra simfonică a Filarmonicii  «George Enescu»  va interpreta Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11 de George Enescu.  În acelaşi concert, va fi omagiat şi Igor Stravinski, oaspete al Filarmonicii «George Enescu»  în perioada «de aur», prin suita Pasărea de foc. Marele compozitor rus a fost unul dintre invitaţii de seamă ai Filarmonicii, susţinând în 1930 două concerte la Ateneul Român, în care şi-a dirijat propriile lucrări. În continuare, marele violoncelist Mischa Maisky – una din cele mai importante şi complexe personalităţi ale artei interpretative din ultimele decenii – va oferi Concertul de Dvořák, o lucrare de referinţă în literatura solistică“, declară maestrul Christian Badea.

„E o bucurie să cânt Concertul de Dvořák pe scena Ateneului român, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii «George Enescu», dirijată de maestrul Christian Badea“, susţine violoncelistul Mischa Maisky.

„Coincidenţa face că în acest an celebrăm şi 150 de ani de când Eduard Wachmann a obţinut fondurile necesare înfiinţării Societăţii Filarmonice, iar acum 130 de ani era inaugurată clădirea superbă a Ateneului Român

Aş putea adăuga şi faptul că anul viitor fresca Ateneului va împlini 80 de ani. Toate aceste lucruri conduc spre ideea de a dedica o mare parte a stagiunii simfonice Centenarului în cadrul unui proiect complex, demn de prestigiul unei instituţii muzicale emblematice pentru România.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Alpha Bank România, care, alăturându-se acestui demers, reconfirmă suportul acordat artei si culturii româneşti“, precizează Christian Badea.

În Anul Centenar al României, Filarmonica „George Enescu” celebrează 150 de ani de existenţă, iar Ateneul Român 130 de ani de la inaugurare.  Este o triplă sărbătoare care se va desfăşura de-a lungul întregii stagiuni  2018-2019.  Seria de concerte  - „Concertele Centenarului la Ateneu“ -  propune publicului bucureştean  o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice şi culturale centenare, cu artişti invitaţi români şi străini de renume internaţional.  În afară de urmărirea în muzică a unei cronologii istorice a decadelor Centenarului României, atât programele din seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, cât şi întreaga stagiune aniversară, prezintă câteva teme importante, precum „Creaţia Enesciană” – în cadrul căreia vor fi interpretate mai multe dintre  lucrările simfonice ale marelui compozitor român, „Titani ai muzicii clasice“  – concerte care îi prezintă atât pe marii interpreţi ai vremurilor noastre, cât şi pe compozitorii care au fost puncte fixe de referinţă culturală în ultimele două sute de ani, „Un secol de muzică românească“ şi „Generaţia secolului XXI“ – cu participarea soliştilor şi dirijorilor români şi străini tineri, care se afirmă pe scena internaţională şi care reprezintă viitorul muzicii.

MISCHA MAISKY

Mischa Maisky, unul dintre cei mai excentrici artişti ai lumii, a aniversat 70 de ani în 2018. Cele mai frumoase şi mai lirice piese au fost reunite, pentru a-l sărbători, în cel mai recent album, „Adagietto”, care a fost lansat, în luna august, sub sigla Deutsche Grammophone. Albumul poartă titlul celei de-a treia părţi a Simfoniei nr. 5 de Gustav Mahler, pentru care artistul are o slăbiciune aparte. Cea mai mare parte a albumului, prezentat şi de Radio România Muzical , este înregistrată împreună cu Lily Maisky, fiica cea mare a violoncelistului rus.

Născut pe 10 ianuarie 1948 în Letonia, educat în Rusia, repatriat în Israel, artistul se consideră un cetăţean al lumii şi spune că  în muzică „nimic nu s-a schimbat şi totul s-a schimbat enorm”. „Cânt la un violoncel italian, cu arcuşuri franceze şi germane, corzi din Austria şi Germania.  Mă simt acasă oriunde oamenii apreciază muzica clasică”, spune artistul.

La 17 ani a câştigat prima sa competiţie de violoncel, la Leningrad. A studiat la Conservatorul din Moscova cu Mstislav Rostropovich, în 1966 a fost unul dintre premianţii competiţiei Ceaikovski, iar  patru ani mai târziu a fost trimis într-un lagăr. După eliberare, a părăsit Uniunea Sovietică şi a emigrat în Israel. Au urmat numeroase alte premii si debutul său la Carnegie Hall (New York), alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Un admirator i-a oferit atunci un violoncel din secolul al XVIII-lea, instrument la care cântă şi în prezent.  Pe marile scene ale lumii, a apărut în compania unor mari nume precum Martha Argerich, Radu Lupu, Leonard Bernstein, Zubin Mehta, Vladimir Ashkenazy, Daniel Barenboim şi Giuseppe  Sinopoli. A devenit un invitat obişnuit al celor mai prestigioase festivaluri internaţionale, susţinând concerte în centre muzicale ca Viena, Berlin, Londra, Ierusalim, Paris, New York şi Tokio.

CHRISTIAN BADEA

 Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam). Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat.  În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner.  În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu  „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019.  De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus