Stiri de ultima ora

Mircea M. Ionescu, despre Ziua Dramaturgiei Româneşti: Se doreşte un stimul pentru dramaturgii de azi şi cei de mâine

Mircea M. Ionescu, despre Ziua Dramaturgiei Româneşti: Se doreşte un stimul pentru dramaturgii de azi şi cei de mâine
Cultura




Ziua Dramaturgiei Româneşti este un eveniment de suflet pentru omagierea unor pleiade de dramaturgi români de ieri, de azi şi de mâine, a afirmat dramaturgul Mircea M. Ionescu, iniţiatorul acestei sărbători.



"Ideea s-a născut acum mai bine de doi ani, mai precis în data de 13 august, la o săptămână după ce eram numit consilier în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, la cabinetul secretarului de stat Gheorghe Geo Popa. Am propus şase proiecte, primul dintre ele referindu-se la Ziua Dramaturgiei Româneşti", a declarat Mircea M. Ionescu pentru AGERPRES.



El a precizat că proiectul a ajuns în Parlamentul României şi, la un an şi opt luni de la depunerea acestuia, a fost instituită Ziua Dramaturgiei Româneşti.



"Nu se vrea un eveniment formal, nu se vrea doar omagierea lui Alecsandri, Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Haşdeu, Camil Petrescu sau a dramaturgilor în viaţă - Dumitru Radu Popescu, Matei Vişniec, Doru Moţoc, Viorel Cacoveanu, Mircea Radu Iacoban, Horia Gârbea, Lucia Verona şi mulţi alţii. Această zi se doreşte un stimul pentru dramaturgii de azi şi, mai ales, cei de mâine, dramaturgii români fiind, o spun cu toată convingerea, marginalizaţi pe nedrept de către directori de teatre şi regizori", a mai spus Mircea M. Ionescu.



La Bucureşti, pe 13 noiembrie, Ziua Dramaturgiei Româneşti va fi sărbătorită cu reprezentaţii ale unor spectacole de teatru, o expoziţie şi lansarea unui întreg poştal.



Evenimentele vor avea loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români şi Teatrul de Comedie.



Seria de evenimente din Capitală va fi deschisă de expoziţia "Lumea lui Caragiale văzută de Jiquidi", care va avea loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Sala "Alexandru Oprea".



Scene din opera caragialiană vor fi prezentate la Teatrul Dramaturgilor Români şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de la ora 12,30, şi la Teatrul de Comedie, de la ora 18,30.



De la ora 13,00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, va avea loc lansarea, de către Romfilatelia, a întregului poştal intitulat "Ziua Dramaturgiei Româneşti", Actul I, urmat de dezbaterea "Dramaturgia românească azi. Comedia", la care vor participa Doina Papp, Radu F. Alexandru, Mircea Cornişteanu, Horia Gârbea, Mihai Ispirescu şi directorul MNLR, Ioan Cristescu, în calitate de moderator.



Tot de la ora 13,00, la Sala "Iosif Naghiu" a Teatrului Dramaturgilor Români, va fi prezentat spectacolul "Iona" de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză, cu o distribuţie compusă din Lari Georgescu, Adrian Nour şi Lucian Maxim.



Evenimentele zilei se închid cu spectacolul "Oare ne-ai iubit, Domnule Caragiale?", de Rodica Mandache, cu Rodica Mandache, Marius Bodochi, Cristina Elena Moldovan, la Muzeul Naţional al Literaturii Române - Mansardă.



Data la care este sărbătorită Ziua Dramaturgiei Româneşti este cea a premierei spectacolului "O scrisoare pierdută", după I.L. Caragiale (13 noiembrie 1884). AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus