Stiri de ultima ora

Ministrul Culturii deplâge moartea actorului George Motoi

Ministrul Culturii deplâge moartea actorului George Motoi
Cultura
"Am aflat cu tristețe că, în această dimineață, s-a stins actorul și regizorul George Motoi", menționează ministrul, amintind rolurile pe care artistul le-a interpretat — "Alex Lăpușneanu", în "Despot Vodă", "Vlaicu Vodă", în spectacolul cu același titlu, și de "Maximilian", în "Coada", sau "regia pentru aproape 20 de spectacole care s-au jucat în toată țara, iar filmografia sa numără peste 40 de roluri".

"George Motoi a fost premiat în cadrul Festivalului Național de Teatru și în cadrul Festivalului de la San Remo. A fost distins cu Diploma "Artist de Onoare al Filmului Românesc", cu "Premiul de Onoare pentru întreaga activitate", acordat de TIFF, și cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler, acordat de președintele Ion Iliescu, în 2004. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească!", spune Vulpescu.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus