Stiri de ultima ora

Mihai Morar a fost decorat de Episcopul Maramureşului

Mihai Morar a fost decorat de Episcopul Maramureşului
Cultura
Jurnalistul Mihai Morar, băimărean la origine, a primit de Crăciun două distincţii din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” şi Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, potrivit Basilica.ro

Distincţiile i-au fost acordate, după slujba oficiată în catedrala din Baia Mare, de Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătamarului pentru promovarea satului românesc şi a valorilor Ortodoxiei prin intermediul activităţii mass media.

Jurnalistul a mulţumit pentru distincţii şi a vorbit despre însemnătatea sărbătorii Naşterii Domnului.

„Nu-ţi trebuie mai mult, nu-ţi trebuie petale, nu-ţi trebuie jocuri de lumini. Asta defineşte Crăciunul: covrigi, nişte mere şi un brad în jurul căruia să fie adunată familia, să fie adunaţi cei dragi”.

„Crăciunul este despre iubire, pentru că Hristos este iubire. Iubirea este orizontală, iubirea de aproape, iubirea de copii, iubirea de părinţi. Iubirea este şi pe verticală: iubirea divină”.

Mihai Morar a spus că nu se aştepta să primească distincţiile din partea eparhiei.

„Chiar nu ştiam că mi se va întâmpla asta. Am venit la slujbă ca un simplu creştin, am îngenuncheat şi m-am bucurat de slujbă, de predică. Mulţumesc mult de tot pentru faptul că mă purtaţi în suflet. Nu sunt nici un simbol, nu sunt nici un ambasador. Sunt doar un creştin, care duce cuvântul ăsta al iubirii mai departe.

„Mă bucur tare mult că am primit acest semn de iubire, mie aşa îmi place să spun, într-un loc care mie îmi este foarte, foarte drag, chiar dacă de fiecare dată când vin în Maramureş mă duc în biserica unde am fost botezat”.

Mihai Morar şi-a început cariera la radio cu Daniel Buzdugan; în prezent cei doi prezintă o emisiune la un cunoscut post de radio din Capitală.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus