Stiri de ultima ora

Miercuri, 20 martie, Adevărul îţi aduce „Naziştii de lângă noi” – Erich Lichtblau

Miercuri, 20 martie, Adevărul îţi aduce „Naziştii de lângă noi” – Erich Lichtblau
Cultura
Miercuri, 20 martie, titlul ”Naziştii de lângă noi” – autor Erich Lichtblau, reporter de investigaţii pentru New York Times şi câştigător al Premiului Pulitzer în 2006 pentru reportaje despre operaţiunile secrete NSA de interceptare a convorbirilor - va fi distribuit împreună cu ziarul Adevărul. Pachetul ziar şi carte va costa 20 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni, în limita stocului disponibil.

În urma celui de-al doilea război mondial, America a recrutat câţiva oameni de ştiinţă germani pentru a dezvolta programele spaţiale şi militare americane şi pentru a preveni intrarea acestor valori în mâinile sovieticilor. Acesta este povestea larg acceptată despre nazişti în America. De fapt, aşa cum relatează Eric Lichtblau în această carte, America a primit aproximativ 10.000 de nazişti, dintre care unii jucaseră roluri cheie în genocid.

America a început să contacteze conducătorii nazişti cu câteva luni înainte ca germanii să se predea. În martie 1945, în timp ce războiul încă se desfaşura cu furie, şeful spionajului american Allen Dulles a purtat o discuţie prietenoasă în biblioteca unui apartament din Zurich cu generalul nazist Karl Wolff, cel mai apropiat asociat al liderului SS Heinrich Himmler pentru cea mare parte a războiului. Conversaţia l-a convins pe Dulles că Wolff, în ciuda legăturilor sale cu Himmler şi rolul său de lider al Waffen SS, era un individ moderat care merita protecţie. În timp procurorii încercau să îl găsească pe Wolff, unul dintre cei mai înalţi conducători ai SS care supravieţuise, la Nurnberg Dulles lucra pentru a-i îndepărta numele de pe lista inculpaţilor. În timp ce Wolff era în custodia aliaţilor, i s-a permis să facă o excursie cu iahturi, să petreacă timp cu familia şi să poarte armă. Cu toate acestea, s-a plâns că ceea ce a suferit a fost "mult mai inuman decât exterminarea evreilor". El a spus că evreii erau gazaţi în câteva secunde, în timp ce el nu ştia cât timp va fi ţinut în captivitate (închisoarea lui a durat patru ani).

În timp ce evreii se stingeau în lagăre după înfrângerea Germaniei, Statele Unite adunau oameni de ştiinţă nazisti. Dacă numai oamenii de ştiinţă ar fi fost invitaţi, ar fi fost dezgustător dar poate ar fi fost de înţeles. Dar, din cei peste 1.600 de oameni de ştiinţă adusi în ţară, prea puţini aveau abilităţi deosebite. Unii chiari dezvoltaseră substanţele chimice pentru camerele de gazare sau efectuaseră experimente asupra prizonierilor din lagărele de concentrare. Chiar şi Departamentul de Stat a protestat. Dar lucrurile nu s-au oprit la oamenii de ştiinţă. C.I.A. şi F.B.I. au căutat spioni şi informatori care au participat la genocid. Pentru aceste agenţii, participarea la crimă era acceptabilă atât timp cât recruţii nu minţeau despre trecutul lor. În cele din urmă, majoritatea acestor "informatori" nu au furnizat niciodată informaţii valoroase. Unii chiar au oferit rapoarte false.

Cu toate acestea, aceste agenţii de informaţii au rămas cei mai mari protectori ai lor. În anii 1980, când Departamentul de Justiţie a început să vâneze criminalii de război care au minţit pentru a intra în ţară, ambele agenţii au împiedicat activ investigaţiile. Şi cel mai mare grup de nazişti care au intrat în America pur şi simplu a intrat prin "uşa din spate", potrivit lui Lichtblau. Ei au păcălit sistemul şi au emigrat ca "refugiaţi", începând o viaţă nouă în timp ce mii de oameni s-au stins în lagărele aliate.

Investigaţia integrală o puteţi găsi în reţeaua de presă incepând cu data de miercuri, 20 martie, numai împreună cu ziarul Adevărul. 

Articole similare :
comments powered by Disqus