Stiri de ultima ora

Memento Alexandru Paleologu

Memento Alexandru Paleologu
Cultura
Amintirea lui Alexandru Paleologu („conu’ Alecu“ pentru sufletul meu…) e multicoloră, suculentă, plină de umor și melancolie. O efigie a firescului, a inclasabilului, a nobleții și a cordialității. Întîlnirea cu el face parte din seria întîlnirilor norocoase de care am avut parte, prin jocul binevoitor al destinului, în anii mei de formație. N a fost vorba de „pedagogie“, în sens clasic: conu’ Alecu nu modela prin manevre didactice, ci prin iradiere, prin felul său de a fi. Admirația se transforma, de aceea, destul de rapid, în iubire convivială, în bună-dispoziție boierească. Cîndva, va trebui să inventariez și să consemnez anecdotica sapiențială a întîlnirilor pe care le-am avut cu Alexandru Paleologu, atmosfera destinsă (dar fără gesticulație frivolă, fără euforie decorativă) a dialogului cu el. Cîte ceva am povestit deja sau am preluat din povestirile altora. Aș face, între altele, un discurs amplu despre ceea ce mi se pare a fi axa amplasamentului spiritual și existențial al conului Alecu, un enunț atotcuprinzător al filosofiei sale de viață: „Credință în Dumnezeu și-n rest – relativism total!“. Un fel de a spune că nu păcătuim, cum se întîmplă în veacul secularizării, prin evacuarea Absolutului din viața zilnică, ci, mai curînd, prin inflația unor absoluturi secunde, prin monumentalizarea retorică, abuzivă, a oricărei opțiuni lumești, prin dizolvarea cerului în aburul factice al micilor pasiuni private: absolutul repetitiv al amorului profan, absolutul profesiei, al carierei de succes, al orgoliului personal, al gloriei sublunare. Toate – ocultînd Absolutul Însuși. Absolutul Însuși devine relativ, cînd relativitatea pămîntească e convertită în Absolut, ocupînd, fără rest, scena vieții individuale. Cum ar fi spus Jung, proliferarea cuvintelor sfîrșește prin a adumbri Cuvîntul. Absolutul adevărat suspendă absolutizările arbitrare, fudulia judecării aproapelui, vanitatea certitudinilor indemolabile. Nu e vorba, în spusa domnului Paleologu, despre o victorie postmodernă a unui relativism devenit doctrină. E vorba despre faptul că singura justificare realistă a relativismului este păstrarea la vîrf, în centru, a Absolutului unic, reper inconturnabil, sens și orientare, criteriu inamovibil al ordinii lumii. De îndată ce ai fixat privirea asupra acestui unic Absolut, tot restul devine o procesiune de „relativități“ acceptabile. Așadar: „Credință în Dumnezeu și-n rest – relativism total!“.
dilemaveche.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus