Stiri de ultima ora

Lungmetrajul Dogman este marele câştigător al galei premiilor David di Donatello

Lungmetrajul  Dogman  este marele câştigător al galei premiilor David di Donatello
Cultura
Lungmetrajul „Dogman” al lui Matteo Garrone este marele câştigător al celei de-a 64-a ediţii a galei premiilor David di Donatello, care a avut loc miercuri seară, scrie news.ro.

Producţia a fost recompensată la Cannes 2018 cu premiile pentru „cel mai bun actor" şi Palme Dog pentru cea mai bună performanţă canină şi a fost propunerea Italiei spre nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2019.

La premiile acordate de de Academia italiană de film, „Dogman” s-a impus la categoriile „cel mai bun film” (Garrone), „cel mai bun regizor” (Garrone), „cel mai bun scenariu” (Matteo Garrone, Massimo Gaudioso, Ugo Chiti), „cel mai bun actor în rol secundar” (Edoardo Pesce), „cea mai bună imagine” (Nicolaj Bruel), „cel mai bun montaj”, „cea mai bună scenografie”, „cel mai bun machiaj” şi „cel mai bun sunet”.

„Este importantă regia... dar fără mari actori nu ajungi nicăieri. Am început să scriu acest film în urmă cu 12 ani. Când aşteptam să filmez «Pinocchio» l-am făcut, de fapt, iar rezultatul a depăşit aşteptările mele”, a spus Garrone pe scena galei.

Filmul este o poveste modernă a unui bărbat simplu, Marcello, un stilist de câini ai cărui prieteni sunt doar animalele care vin la salonul său. Discret şi apreciat de toată lumea, Marcello se trezeşte prins într-o relaţie de putere cu Simone, un fost boxer care terorizează întreg cartierul din suburbie.

Cel mai bun regizor debutant a fost desemnat Alessio Cremonini, pentru „Sulla Mia Pelle”. Acest film s-a impus şi la categoria „cel mai bun producător” (Cinema Undici, Lucky Red).

Pentru scenariu adaptat au fost premiaţi James Ivory, Luca Guadagnino şi Walter Fasano, pentru „Call Me By Your Name”, iar Alfonso Cuaron a ridicat premiul pentru „cel mai bun film străin” - „Roma”. Cineastul mexican a ţinut să amintească faptul că filmul a fost lansat de Netflix în cinematografele italiene unde a rulat timp de patru luni.

Elena Sofia Ricci a fost desemnată cea mai bună actriţă, pentru rolul din „Loro”, film premiat şi la categoria „coafură”, iar Alessandro Borghi, pentru cel din „Sulla Mia Pelle”.

Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Marina Confalone, pentru „Il vizio della speranza”.

„Santiago, Italia”, de Nanni Moretti, a fost ales cel mai bun documentar. Cea mai bună coloană sonoră a fost cea semnată de Sasha Ring şi Philipp Thimm pentru filmul „Capri Revolution”, regizat de Mario Martone, iar cel mai bun cântec original, „Mystery Of Love”, de Sufjan Stevens, din „Call Me By Your Name”.

Premiul publicului a mers la „A Casa Tutti Bene”, de Gabriele Muccino.

Cineastul Tim Burton, unul dintre cei mai mari inovatori din istoria cinematografiei, a primit premiul pentru întreaga carieră, iar un trofeu special i-a revenit actriţei Uma Thurman.

„Nu sunt italian, dar vorbesc cu mâinile”, a spus Burton. „Acum mă simt de parcă aş avea o ciudată familie italiană”, a glumit el după ce a primit trofeul din partea actorului Roberto Benigni, care filmează în prezent la producţia lui Garrone „Pinocchio”.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus