Stiri de ultima ora

LANSARE Un volum-manifest al psihologiei româneşti moderne: "Psihologia poporului român"

LANSARE Un volum-manifest al psihologiei româneşti moderne: Psihologia poporului român
Cultura
În volumul "Psihologia poporului român", profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămînă, renumitul psiholog Daniel David oferă, într-o manieră analitică riguroasă şi complexă, răspunsuri bine documentate.

„Cum suntem?”, „Cum credem că suntem?”, „Cum cred alţii că suntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sunt întrebări esenţiale atît pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru întreaga societatea românească, în volumul "Psihologia poporului român", de Daniel David, care apare în librării în această săptămână.

"Psihologia poporului român", volum monografic apărut în colecţia „Psihologie aplicată”, în ediţie cartontă, este un demers ştiinţific şi cultural, dar şi un tribut adus de profesorul Daniel David academicianului Constantin Rădulescu-Motru şi fondatorului psihologiei experimentale Wilhelm Wundt.

Cred că psihologia românească a ajuns astăzi la forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într-o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un asemenea moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrînd proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor pentru modernizarea ţării Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.)…"

O carte care sintetizează cea mai amplă cercetare de psihologia poporului român din ultimul veac, cercetare derulată între anii 2005 şi 2015, şi oferă un profil psihologic al românilor ce contrazice nu de puţine ori bine-cunoscutele clişee care circulă despre acesta.

Lucrarea oferă o bază de date şi o sinteză a literaturii de specialitate la zi, din care fiecare poate selecta doar partea ce îl interesează, în scopuri practice şi/sau de cercetare. Dincolo de inventarierea acestor clişee şi în special a autostereotipurilor relevante pentru percepţia de sine a românilor, autorul analizează şi cauzele lor şi, mai important, realizează un profil psihologic bazat pe trăsăturile reale ale romanilor şi alte două profiluri: potenţialul nostru sau ce am putea fi şi modelele care ne ghidează sau ce am vrea să fim.

„Deşi romanii «se cred» aşa «cum nu sunt», totuşi «se cred» aşa «cum ar putea să fie». Aşadar, aş spune că proiecţia lor – «cum se cred» – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul romanilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.” (Daniel David)

„Evident, nevorbind limba română, nu mă pot pronunţa direct asupra întregului conţinut al monografiei, cu excepţia studiului 3, la care am participat şi pe care îl consider important. Dar aş sublinia în acest context că, în general, astfel de cercetări asupra caracterului naţional şi relaţia acestuia cu atribute psihologice de bază sînt fundamentale pentru psihologia inteculturală modernă.” (Dr. Antonio Terracciano, Florida State University, autor al articolului „National Character Does Not Reflect Mean Personality Trait Levels in 49 Cultures”, Science, 2005)

Analizând comparativ autostereotipurile şi heterostereotipurile românilor (şi despre români), rezultă lucruri interesante. De pildă, în general, noi îi vedem pe maghiari mai pozitiv decât ne văd aceştia pe noi, dar nu atât de pozitiv pe cât ne vedem noi pe noi. Mai precis, noi îi vedem pe maghiari mai inteligenţi decât ne văd aceştia pe noi, dar nu atât de inteligenţi pe cât ne vedem noi pe noi.

Discrepanţele dintre „cum suntem”, „cum credem că suntem” şi „cum cred alţii că suntem” generează stres, care, la rândul său, întăreşte mecanismele de apărare care perpetuează discrepanţa. Se intră astfel într-un cerc vicios, care ne menţine în stare defensivă.

Un rezultat surprinzător al lucrării este că, la acest nivel de analiză, nu am găsit diferenţe majore între vechile provincii româneşti, nici în demersul empiric, nici în cel fenomenologico-hermeneutic, probabil ca urmare a educaţiei/socializării comune şi a globalizării în ultimii aproape 100 de ani.

Mai mult, la acest nivel de analiză, cetăţenii români au un fundament psihocultural comun mai important decât elementele ce îi diferenţiază, fundament pe care putem construi un viitor comun, în care elementele diferenţiatoare să-şi găsească totuşi locul şi să contribuie la unitate în diversitate. În viitor, acest element psihocultural comun va fi tot mai accentuat ca rezultat al globalizării; aceasta nu înseamnă să nu recunoaştem şi să prezervăm elementele diferenţiatoare importante, dar nu trebuie să inventăm asemenea diferenţe care ne fac să nu ne utilizăm potenţialul nostru comun. Aşadar, accentuarea unor diferenţe mai puţin relevante, mai mici sau inexistente, reprezintă mai degrabă o reminiscenţă particulară a trecutului, promovată uneori de o elită cu acces la spaţiul public, fără ca acestea să se suprapună cu realitatea de la nivelul larg al populaţiei.

Modelul psihocultural ideal al românilor – cum vrem să fim – poate fi definit prin proiecţia lor psihologică, „cum credem că suntem”. Vestea bună este că, deşi românii „se cred” aşa „cum nu sunt”, totuşi „se cred” aşa „cum ar putea să fie”. Aşadar, aş spune că proiecţia noastră – „cum credem că suntem” – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o şansă foarte mare de dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psihocultural ideal. Această idee are similarităţi cu unele dintre concluziile lucrărilor clasice asupra psihologiei românilor, dar a fost întemeiată aici printr-o metodologie empirică, fără încărcătura metafizică a lui Vulcănescu, care, în ceea ce priveşte psihologia românilor, a făcut carieră în filosofie prin Noica. Avem din nou o ilustrare a modului cum, făcute riguros, demersurile empirice (knowledge/evidence-based) şi cele fenomenologico-hermeneutice (de exemplu, de tip filosofic) se întâlnesc, completându-se şi potenţându-se reciproc, în beneficiul competitivităţii culturii româneşti.

Pentru a valorifica potenţialul psihologic al românilor ar trebui început cu creşterea încrederii în oamenii, care ar duce imediat la o mai mare toleranţă şi cooperare performantă în beneficiu comun. De asemenea, această cooperare ar putea fi stimulată atât prin reducerea scepticismului şi cinismului – reducând astfel exagerările negative –, cât şi prin autocontrol/autodisciplină pentru o mai bună stabilitate emoţională – ceea ce poate reduce şi exagerările pozitive. Toate acestea ar crea cadrul exprimării potenţialului psihologic al românilor în acţiuni performante, pe fondul competitivităţii crescute, creând în final indivizi mai puţin defensivi, mai fericiţi (cu o calitate bună a vieţii) şi mai adaptaţi (funcţionali social). Dar pentru a dezvolta încrederea vor fi necesare acţiuni dedicate anume acestui lucru, deoarece analizele longitudinale din lucrare au arătat că aceasta nu a crescut din 1998, ci, dimpotrivă, a scăzut!

Dacă ar fi să rezum concluziile monografiei într-un paragraf, aş spune că elementul central al profilului nostru psihocultural este legat de neîncredere. Neîncrederea în oameni ne face să fim mai puţin toleranţi şi cooperanţi cu alţii în beneficiul comun, pe fondul scepticismului şi cinismului, menţinute şi amplificate de neîncredere. Mai departe, lipsa de cooperare nu ne permite să ne folosim potenţialul intelectual şi creativ bun pe care îl avem, ceea ce generează performanţe sub nivelul său. Acest lucru duce atât la exagerarea pozitivului – orice realizare este amplificată ca un semn că, deşi nu se vede, potenţialul există –, pe fondul unei emoţionalităţi crescute, cât şi la exagerarea negativului – din frustrarea că nu reuşim să ne deblocăm potenţialul, pe fondul competitivităţii crescute pe care o avem. Dezvoltarea încrederii poate duce la reducerea scepticismului/cinismului şi, astfel, la o cooperare performantă în care să ne exprimăm plenar potenţialul intelectual şi creativ bun, beneficiind în acest proces de competitivitatea crescută care ne caracterizează (dacă reuşim să canalizăm competitivitatea prin autodisciplină). (Copyright Editura Polirom)

Daniel David este profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat (adjunct professor) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, şi director fondator al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (integrat în reţeaua internaţională MERIL a unităţilor de cercetare de interes european). De asemenea, este directorul pentru cercetare (şi diplomate) al Albert Ellis Institute, New York, şi supervizor la Academy of Cognitive Therapy (SUA). Este editor fondator, coeditor sau membru în boardul editorial al mai multor reviste indexate Web of Science din ţară şi din străinătate. Este psihologul din România cu cel mai mare indice scientometric Hirsch (şi cu cele mai multe citări în domeniu), fiind reprezentant naţional în European Science Foundation. A reprezentat în ţară proiecte majore de cercetare internaţională (de exemplu, DREAM în FP7), a publicat în revistele internaţionale de top în domeniu şi la edituri de prestigiu (printre care Oxford University Press).

A primit un număr mare de premii naţionale şi internaţionale, precum Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (2012) şi Henry Guze Award (2003). În 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler. La Editura Polirom a mai publicat: Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente (ed. I, 2006; ed. a II-a, 2013), Metodologia cercetării clinice. Fundamente (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale (ed. I, 2006; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2012), Fundamente de psihologie evoluţionistă şi consiliere genetică. Integrări ale psihologiei şi biologiei (în colab., 2007), Dezvoltare personală şi socială. Eseuri şi convorbiri despre viaţă cu psihologul Daniel David (2014) şi Psihologie şi tehnologie. Fundamente de roboterapie şi psihoterapie prin realitate virtuală (în colab., 2015).
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus