Stiri de ultima ora

Jazz la Teatrul Odeon, cu un trio de excepţie

Jazz la Teatrul Odeon, cu un trio de excepţie
Cultura
Mat Maneri, Albrecht Maurer şi Lucian Ban

Celebrul violist american, nominalizat la premiile Grammy, Mat Maneri, va sustine mâine un concert extraordinar la Bucuresti altauri de reputatul violonist german Albrecht Maurer şi pianistul de origine română Lucian Ban cu ocazia lansarii albumuli Fantasm editat de casa de discuri germana Nemu Records.

Criticul de jazz danez Hennig Bolte spune în textul de pe coperta albumului:

„Pe albumul Fantasm nimic nu sună asemeni unor viori obişnuite. Purtând în mod paradigmatic titlul unei compoziţii a celebrului baterist Paul Motian cu care Maneri a cântat vreme de 6 ani, albumul celor trei relevă, prin improvizaţie şi structură în acelaşi timp, ceva adânc din memoria noastră comună. Concentrat. Enjoyably disturbing”.

Î n Bucureşti, concertul de lansare va avea loc la Teatrul Odeon în data de 10 noiembrie, de la ora 19.00, cu sprijinul Ambasadei Germaniei. Maurer, Ban şi Maneri vor avea după concert o discuţie cu publicul, un bun prilej pentru semnarea exemplarelor din noul album.

Cei trei muzicieni au colaborat pentru prima oară în mult premiatul octet Enesco Re-Imagined condus de pianistul Lucian Ban şi contrabasistul american John Hebert, un proiect ce „re-imagina”  muzica lui George Enescu  din perspectiva jazz-ului contemporan. Prezentat în premieră mondială la Festivalul Enescu în 2009 cu un ansamblu ce cuprindea legende ale jazz-ului contemporan precum: Badal Roy (tabla), Gerald Cleaver (baterie), Tony Malaby (saxofoane), Ralph Alessi (trompeta), Enesco Re-Imagined a fost editat de cunoscuta casă Sunnyside Records  din NYC şi a câştigat nemumărate premii BEST OF 2013 din partea criticii şi a presei de specialitate, bucurându-se în acelaşi timp de  succes în întreaga lume.  Proiectul a fost prezentat pe scene şi în festivaluri celebre de ambele părţi ale Atlanticului – de la Glenn Gould Hall în Toronto, la Royal Elizabeth Hall @ London Jazz Festival, de la Merkin Hall în NYC la Barcelona Jazz Festival, de la Strassbourg Jazz d’Or la Main Stage Theater în Chicago.

Chimia extraordinară dintre cei trei muzicieni a continuat cu duetul Lucian Ban & Mat Maneri înregistrând „Transylvanian Concert” pentru celebra casa ECM Records, un album ce va aduce consacrarea internaţională pentru pianistul de origine română. Ulterior, turneele anuale în Germania cu violonistul Albrecht Maurer sub numele de Fantasm Trio au fost încununate de o serie de înregistrări în 2012 şi 2103 la Köln Loft Studio.  Albumul cu acelaşi nume este editat de prestigioasa casa Nemu Records din Germania.

De la jazz modern la muzică camerală contemporană, de la compoziţii complet structurate la improvizaţii libere, Fantasm este expresia unui autentic globalism cultural de secol 21, un proiect ce reuneşte mai multe culturi într-o operă de artă unică. Cei trei muzicieni împart o curiozitate comună pentru noi forme de expresie muzicală – Fantasm este în acelaşi timp un album şi un vehicul pentru această căutare.

Trio Fantasm se află între 10 şi 25 noiembrie într-un turneu de lansare în Germania şi România: Bucureşti (10 Nov), Bistriţa (12 Nov), Cluj (13 Nov), Alba Iulia (14 Nov), Timişoara Jazz & Blues (15 Nov), Magdeburg (17 Nov), Bruel (18 Nov), Köln (19 Nov), Munster (20 Nov), Köln (23 Nov).

Albrecht Maurer (vioară, voce)

Considerat unul dintre cei mai importanţi violonişti de jazz & muzica contemporană în Germania, a studiat vioara la Musikhochschule Köln. A mai studiat sistemele tonale non Europene şi muzica asistată de computer cu Johannes Fritsch şi Klarenz Barlow. În anii 80’ Albrecht Maurer a cântat jazz fusion cu vioara, sintetizatorul şi vocal, în acelaşi timp aprofundând studiile de muzică clasică contemporană. În anii 90’ Albrecht Maurer a început un demers de re-evaluare şi re-inventare a locului viorii în muzica contemporană – operele sale sunt caracterizate acum de noise & loops, de lărgirea spectrului timbral şi de tehnicile alternative, elemente de percuţie şi groove toate într-un melanj ce ţine deopotrivă de intensitatea jazz-ului şi de tehnica muzicii clasice. Albrecht Maurer a concertat în Europa pe toate scenele şi Festivalurile de renume ca şi solist sau membru al unor ansambluri reputate. A colaborat cu muzicieni de renume precum Theo Jörgensmann, Kent Carter, Wolter Wierbos, Benoit Delbecq, Peter Jacquemyn, Achim Krämer, Bobo Stenson, Lucian Ban, Mat Maneri, Klaus Kugel, Claudio Puntin, Norbert Stein, Charlie Mariano, Karl Berger, Carla Bley, Steve Argüelles, Lauren Newton, Kate Westbrook and Barre Phillips. Albrecht Maurer este membru al prestigiosului ansamblu de muzică timpurie Dialogos cu care a concertat în toată lumea de la Lincoln Center în NYC, la Cité de la Musique şi London Southbank Center, de la San Sebastian Festival la Art Festival Opera Monaco. Celebra revista Signal to Noise îl descrie după cum urmează “Maurer este când intens şi ludic, când de o tandreţe aproape tragică, dar rămâne mereu provocator”, iar criticul de jazz Richard Cocharne spune următoarele “Tehnica sa este extraordinară, iar interpretarea este plină de imaginaţie”.

Mat Maneri (viola)

Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă”, Mat Maneri este recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun” al avangardei americane. În 1990 Mat a fondat prestigiosul Joe Maneri Quartet împreună cu tată său şi cu Randy Peterson. Mat a început să scoată albume ca lider de grup în 1996 şi a dezvoltat patru ansambluri muzicale. Pianiştii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Schipp şi Borah Bergman l-au solicitat pe Mat Maneri să lucreze cu ei în locuri precum Montreal Jazz Festival, Library of Congres şi în concerte pe scene din toată Europa. Fără să poată fi inclus într-o categorie anume, datorită versatilităţii sale muzicale, Mat a mai lucrat cu  Joe Morris, John Medeski, Tim Berne, Cecil McBee, T.K. Ramakrishnan, Franz Kogelman, Roy Campbell, Spring Heel Jack, Draze Hoops şi apare pe CD-ul Remixex al Illy B Eats.

Celebra reviosta  All About Jazz  il descrie in termeni fara echivoc „Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara şi viola”

Lucian Ban (pian)  

Unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români de jazz, pianistul Lucian Ban şi-a câştigat renumele pe scena newyorkeză graţie unei serii de proiecte şi albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparaţii cu Vladimir Horrowitz şi McCoy Tyner, Ban fiind considerat  ”unul din cei mai buni pianişti care s-au mutat la New York în ultima decadă” (Bruce Lee Gallanter). Împreună cu renumitul  contrabasist american John Hebert, Lucian Ban a initiat si condus Octetul Enesco Re-Imagined dedicat reinterpretării lucrărilor celebrului compozitor George Enescu, un proiect ce s-a bucurat de o excelentă primire în presa internaţională, câştigând o serie de premii BEST OF 2010 fiind aplaudat pe marile scene ale lumii: London Jazz Festival/Royal Elizabeth Hall, Barcelona Jazz Festival, Jazz dÓr din Strasbourg, Capitala Culturală Europeană de la Guimaraes, Portugalia, şi altele.

Considerat de cunoscutul ziar britanic The GUARDIAN drept „un nume de urmarit / a name to watch” pianistul, compozitorul şi aranjorul Lucian Ban, originar din Cluj, activează la New York unde este liderul mai multor grupuri (Tuba Project, Elevation, Sam Newsome & Lucian Ban), toate implicând muzicieni de prim rang, recunoscuţi în întreaga lume. A editat 8 albume sub nume propriu pentru case de discuri americane şi europene, iar in 2013 si-a facut debutul pentru celebra casă de discuri ECM Records ( Keith Jarrett, Jan Garbarek, etc) cu „Transylvanian Concert”, album ce-i va aduce consacrarea internaţională.

Criticul Terrell Holmes de la All About Jazz spunea în 2003 despre pianistul român :"Pianistul Lucian Ban cântă cu o fluenţă şi o sensibilitate care amintesc atât de un Vladimir Horowitz cât şi de un McCoy Tyner…"
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus