Stiri de ultima ora

Ioan Aurel Pop, la aniversarea Academiei Române: Ca să reflecţi bine ţara este nevoie ca acel bine să existe în realitate

Ioan Aurel Pop, la aniversarea Academiei Române: Ca să reflecţi bine ţara este nevoie ca acel bine să existe în realitate
Cultura
Academia Română reprezintă „consacrarea valorii şi a excelenţei”, „factor al echilibrului în societate”, „ateneu erudit” şi „are menirea de a oferi expertiză în toate domeniile ştiinţei”, a fost caracterizarea făcută de preşedintele forului, Ioan Aurel Pop, în cadrul sesiunii extraordinare care a avut loc joi pentru a marca 153 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Societatea Literară Română a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866. În 1867, Societatea Academică Română a fost declarată „cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români”, corp independent în lucrările sale de orice natură”. În 1879, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional sub titulatura Academia Română.

Cele mai performante domenii româneşti (conform indicelui Hirsh la nivel mondial pe domenii) sunt: ingineria, matematica, medicina, fizica şi astronomia, chimia şi ingineria chimică, informatica, ştiinţa materialelor, biochimia, genetica şi biologia moleculară.

În top trei instituţii din sistemul CDI românesc pe 2018, Academia Română ocupă locul al doilea, după Universitatea Politehnica din Bucureşti şi locul 649 din lume, în primii 53%.

Academia Română deţine şi coordonează cel mai complex şi complet sistem de cercetare fundamentală şi experimentală din România actuală, cu o reţea de institute care acoperă cea mai bogată problematică a majorităţii domeniilor de insteres ale societăţii contemporane.

În prezenţa invitaţilor şi a membrilor Academiei, Pop a precizat şi că, în ciuda rolului ei de factor de echilibru şi erudiţie în societate, „Academia nu poate face minuni, nu poate crea imagine bună mereu din moment ce realităţile sunt aşa cum sunt. Ca să reflecţi bine ţara, este nevoie să existe acel bine în realitate”.

„La 1 aprilie, în urmă cu 153 de ani, Locotenenţa Domnească a României, după eforturi şi după o atentă priveghere depuse în vremea principelui unificator Alexandru Ioan Cuza, se năştea cea mai importantă instituţie de consacrare a valorilor din România şi din spaţiile locuite de români. Vocaţia Academiei Române a fost, de la începuturile ei, de instituţie naţională”, a spus în deschiderea sesiunii preşedintele Ioan Aurel Pop.

În urmă cu peste 70 de ani, a explicat el, Academia a fost privată de toate bunurile sale, lipsită de unii dintre cei mai valoroşi membri, obligată să supravieţuiască într-un regim de dictatură şi chiar să facă unele compromisuri, pentru care nu pot fi acuzaţi oamenii, pentru că „nu sunt vremile supt oameni, ci bietul om supt vremi”. Şi „dacă au făcut compromisuri academicienii în regimul comunist au făcut pentru ca instituţia să nu fie distrusă complet. Toate acestea au lăsat sechele până astăzi”, a punctat preşedintele.

Această instituţie „a făcut unirea înainte ca Unirea să existe în realitate sub forma unui stat unitar numit România”.

Între primii care au fost nominalizaţi ca membri ai Academiei nu s-au aflat savanţii, creatorii, artiştii şi scriitorii din Ţara Românească de atunci, mai exact din Oltenia, Muntenia şi dintr-o parte a Moldovei, din ceea ce se chema atunci România şi reprezentanţii provinciilor istorice înstrăinate, urmându-se mesajul pe care îl transmiseseră toţi marii cărturari ai neamului, de la cronicari şi Dimitrie Cantemir, până la Mihai Kogălniceanu. Acesta, membru al Academiei Române, rostise în 1843 la Iaşi (...) un mesaj valabil până astăzi. A dat o definiţie a patriei: „Este toată acea întindere de loc în care se vorbeşte româneşte”.

„Academia Română, în ciuda rolului său de for cultural şi ştiinţific suprem, de ateneu erudit, a simţit mereu România simplă, România ţăranilor”, a continuat Ioan Aurel Pop.

Academia Română „a suferit mult după Al Doilea Război Mondial, ca toate instituţiile tradiţionale româneşti, fiind în pericol să fie înghiţită de malaxorul comunist. Cele trei decenii post-comuniste nu au fost, din păcate, în măsură să redea rostul plenar al Academiei, dar măcar au salvat instituţia de la moarte. În lunga ei existenţă, Academia a trăit două momente de criză, majore amândouă: unul în 1848, când peste 100 din membri ei au fost excluşi, parte dintre ei întemniţaţi, alţii au murit în închisorile comuniste, şi al doilea moment - între 1874 şi 1989, când n-a mai fost primit niciun membru în sânul ei şi instituţia risca să se stingă inclusiv biologic”.

Vreme de aproximativ un secol, până la impunerea regimului comunist, Academia s-a bucurat de cel mai înalt prestigiu, a precizat preşedintele forului.

Scopul Academiei, a subliniat Pop, este consacrarea valorii şi a excelenţei, iar „o prioritate, uitată intenţionat de unele forţe din lumea românească, este aceea de factor al echilibrului în societate, precum şi de a avea poziţii constructive în ţară şi în comunitatea internaţională. Academia are menirea de a oferi expertiză în toate domeniile ştiinţei, artei, culturii, creaţiei, dar şi în ceea ce înseamnă mersul societăţii în general”.

De altfel, „Academia elaborează prin zecile sale de instituţii, diagnoze ale prezentului şi prognoze ale vremurilor ce vor veni. Construieşte viziuni pentru protecţia mediului, pentru gestionarea avuţiei naţionale, pentru sănătatea mintală şi pentru educaţia culturală a naţiunii. Ea trebuie nu numai auzită, ci si ascultată, sprijinită”, a subliniat academicianul.

„La 1989, când Academia şi-a reintrat în drepturi, după mai bine de patru decenii de privaţiuni, statul nu a înapoiat instituţiei decât o parte din ceea ce îi aparţinuse de drept, restul bunurilor au trebuit recuperate pe calea justiţiei. Acest imens efort, care nu s-a încheiat încă, a secătuit Academia de bani şi de energii. Academicienii nu sunt pe lumea asta ca să lupte cu legi nedrepte şi nici cu maşinaţiunile unor răuvoitori. În consecinţă, în ciuda legendelor care circulă, Academia nu are fondurile necesare ca să funcţioneze independent, demn, pentru că proprietăţile care ar putea să o ajute sunt secătuite, ruinate, parţial distruse şi încă unele înstrăinate. Cu toate acestea, Academia a renăscut şi face eforturi uriaşe ca să funcţioneze la standardele cerute şi să îşi îndeplinească misiunea în serviciul naţiunii române”, a mai afirmat Ioan Aurel Pop.

El a amintit şi câteva dintre marile volume elaborate de Academia Română: „Dicţionarele literaturii române”, „Marele Dicţionar al Limbii Române”, „Istoria Românilor”, apărută în 11 volume, proiecte în domeniul ştiinţelor, proiectul Danubius, „toate încadrabile în mari eforturi ale continentului european”.

„Umanitatea există prin educaţia făcută în familie, din şcoală şi prin educaţia făcută de-a lungul întregii vieţi. Educaţia se bazează pe cultura generală a unei comunităţi, iar Academia consacră valori esenţiale din ştiinţe şi arte, oferind societăţii repere etice şi, deopotrivă, repere estetice”.

Impactul Academiei este proporţional cu impactul ţării noastre în lume, este părerea lui Pop.

„Regimul comunist a dorit în faza sa finală să distrugă Academia, din moment ce i-a luat o parte din atribuţii şi din institute şi din moment ce nu a permis să primească între membrii săi alţi savanţi vreme de circa 15 ani. Academia a pierdut în anii comunismului cea mai de preţ avere, autonomia sa, ori, cum le plăcea unora să spună, a pierdut independenţa spiritului său. (...) Academia nu a fost creată de marii bărbaţi despre care vorbeam ca să se subordoneze unor mărunte comandamente venite de sus şi nici unor instituţii politico-administrative. Academia Română încorporează esenţa înţelepciunii acestei naţiuni şi trebuie tratată ca atare”.

În viziunea lui Pop, „Academia trebuie nu doar lăsată să funcţioneze, ci sprijinită de societate. Iar societatea de odinioară i-a luat toate bunurile şi i-a întemniţat membrii, iar după 1989, statul nu i-a dat înapoi decât minimul necesar, sfătuind-o, «să se descurce». S-a descurcat, dându-şi puţinele venituri pe interminabile şi problematice procese în justiţie”.

„Academia nu are nevoie de milă, de compasiune, ci de respect şi demnitate”, a conchis preşedintele. „Academicienii sunt, în general, personalităţi care şi-au dovedit profesionalismul şi competenţa în cele mai înalte domenii, iar acum sunt bătrâni, dar ce bătrâni! Haideţi să preţuim împreună această zestre pe care o avem, să preţuim Academia, simbolul unităţii neamului românesc!”, a fost îndemnul reprezentantului forului.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus