Stiri de ultima ora

Institutul de Film American: "Birdman", "Boyhood şi "Unbroken", printre cele mai bune filme din 2014

Institutul de Film American: Birdman, Boyhood şi Unbroken, printre cele mai bune filme din 2014
Cultura
Institutul de Film American (AFI) a anunţat, luni, cele mai bune 11 filme ale anului 2014, printre care se numără "Birdman", "12 ani de copilărie/ Boyhood" şi "De neînvins/ Unbroken", transmite Mediafax.

Filmul "De neînvins/ Unbroken", bazat pe povestea vieţii atletului olimpic Louis Zamperini şi regizat de Angelina Jolie, a câştigat astfel primul titlu notabil din acest sezon al premiilor hollywoodiene, ca de altfel şi producţia Disney "În inima pădurii/ Into the Woods", un musical cu Meryl Streep şi Johnny Depp, şi pelicula SF regizată de Christopher Nolan "Interstellar: Călătorind prin univers".

Selecţia AFI, realizată de un juriu format din membri ai AFI, profesori, artişti de televiziune şi cinema şi critici, vine înaintea nominalizărilor pentru premiile Globul de Aur şi cele ale Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild), care vor fi anunţate săptămâna aceasta.

Cele trei serii de premii indică, de cele mai multe ori, favoriţii pentru cele mai importante categorii ale trofeelor Oscar. Nominalizările pentru premiile Oscar 2015 vor fi anunţate pe 15 ianuarie.

De asemenea, AFI a selectat zece producţii de televiziune pe lista sa de show-uri TV de top din 2014, printre care se numără serialul dramatic "Nebunii de pe Madison Avenue/ Mad Men", care este inclus în această selecţie pentru al şaptelea an la rând, depăşindu-şi propriul record.

Serialele "Urzeala tronurilor", "The Americans", "Orange is the new black" au fost, de asemenea, incluse din nou pe lista AFI.

Printre noile seriale a căror calitate este recunoscută de AFI se numără comedia "Fargo", sitcomul "Silicon Valley", thrillerul "Cum să scapi nepedepsit/ How to Get Away with Murder", comedia "Jane the Virgin", serialul dramatic "The Knick" şi serialul de comedie care abordează tema minorităţilor sexuale "Transparent".
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus