Stiri de ultima ora

Guvernul dă 6,5 milioane de lei pentru 33 de proiecte de Centenar: Asociaţia Pensionarilor din Comuna Biled şi Asociaţia Barză Viezure Mânz, pe listă

Guvernul dă 6,5 milioane de lei pentru 33 de proiecte de Centenar: Asociaţia Pensionarilor din Comuna Biled şi Asociaţia Barză Viezure Mânz, pe listă
Cultura
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a anunţat vineri că 33 de proiecte depuse de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost aprobate şi că finanţarea a fost suplimentată cu 2 milioane de lei, transmite news.ro.

Un al doilea apel public pentru finanţarea nerambursabilă a manifestărilor/ acţiunilor/ proiectelor culturale dedicate aniversării Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial a fost lansat pe 27 septembrie.

CITEȘTE ȘI: 

Având în vedere bugetul rămas disponibil ca urmare a încheierii procesului de contractare a proiectelor aprobate în prima sesiune de finanţare (4,5 milioane de lei) şi numărul mare de proiecte propuse spre finanţare în cea de a doua sesiune, bugetul disponibil pentru această sesiune fost suplimentat cu 2 milioane de lei, potrivit cultura.ro.

Astfel, bugetul total disponibil pentru cea de a doua sesiune de finanţare nerambursabilă este de 6.500.000 lei.

Au fost depuse şi evaluate 88 de proiecte, iar 33 au primit finanţare.

Cel mai mare punctaj - 80 - a fost acordat proiectului „Locuri ale Memoriei Marelui Război” al Asociaţiei Istoria Artei, care a primit suma de 50.000 de lei.

Trei proiecte au primit câte 250.000 de lei - „Gala Euro Centenar” (Clubul UNESCO - Adolescenţii), „Cartierul Creativ al Bucureştiului - 100 de ani de istorie, 100 de ani de viitor” (Asociaţia Cartier Creativ) şi „România 100 - EUROPAfest 25 România multiculturală (jmEvents).

CITEȘTE ȘI:  CU CE ar trebui să mănânci pâinea pentru a slăbi

Nouă proiecte au obţinut punctaj sub minim - 50 -, alte cinci nu au fost eligibile tematic, 35 au fost respinse administrativ, iar patru au primit deja finanţare în prima sesiune, în timp ce două au fost depuse ulterior datei limită din anunţul public.

Între cele care nu au primit punctajul necesar pentru finanţare se numără „100 de paşi pe Aleea Istoriei Gălăţene” (Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos), deoarece „acţiunea este considerată ca având un impact minim în celebrarea Centenarului, fiind mai degrabă de interes local”, după cum a motivat comisia.

Alte proiecte respinse sunt „Identitate Naţională şi Contribuţia la Marea Unire în ţinutul Moţilor” (Asociaţia Gheorghe Crişan 1732-1785) - „insufiecientă descriere/argumentare a activităţilor, programul de activităţi nu este coerent”, între altele - şi „„Donează un zâmbet în an Centenar” (Asociaţia pentru Tineret Liberte De Pensee) - „deoarece nu se încadrează în tematica Centenarului - constituirea unui fond caritabil donat unui orfelinat”.

Solicitanţii au dreptul să formuleze contestaţii asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei şi să le depună în perioada 19 – 21 noiembrie 2018, la registratura Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Statul a alocat iniţial 150 de milioane de lei pentru finanţarea de proiecte propuse de unităţile administrativ-teritoriale (UAT), instituţiile centrale şi organizaţii non-guvernamentale. Finanţarea a fost suplimentată cu 2 milioane de lei, după cum a anunţat MCIN.

Astfel, au fost aprobate în Comitetul interministerial, în total, 676 de proiecte din peste 363 de localităţi, dintre care 167 - propuse de instituţii centrale (50 milioane lei), 362 - propuse de UAT (50 milioane lei) şi 147 - de ONG-uri (52 milioane de lei).
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus