Stiri de ultima ora

Green Book a obţinut trofeul Darryl F. Zanuck pentru cel mai bun film, la gala Premiilor Sindicatului Producătorilor din SUA

Green Book  a obţinut trofeul Darryl F. Zanuck pentru cel mai bun film, la gala Premiilor Sindicatului Producătorilor din SUA
Cultura
Filmul, avându-i ca protagonişti pe Mahershala Ali şi Viggo Mortensen şi regizat de Peter Farrelly, s-a impus în faţa peliculei Roma a cineastului mexican Alfonso Cuarón, nominalizată la aceeaşi categorie.

Black Panther , BlacKkKlansman , Bohemian Rhapsody , Crazy Rich Asians , The Favourite , A Quiet Place , A Star is Born şi Vice completau lista candidaţilor la principala categorie a acestor premii.

Green Book , premiat şi cu trei Globuri de Aur inclusiv pentru cea mai bună comedie sau musical, şi-a consolidat astfel victoria în actualul sezon al premiilor de la Hollywood.

Recompensele PGA sunt în mod tradiţional un bun barometru înainte de premiile Oscar.

În ultimii zece ani, câştigătorul marelui premiu la gala Producers Guild Awards a fost recompensat în opt ocazii cu premiul Oscar pentru cel mai bun film.

De asemenea, filmul Spider-Man: Into the Spider-Verse a câştigat premiul PGA pentru cel mai bun film de animaţie, Won t You Be My Neighbor? a fost recompensat ca cel mai bun documentar, în timp ce The Americans a obţinut premiul pentru cel mai bun serial dramatic, iar The Marvelous Mrs. Maisel premiul pentru cel mai bun serial de comedie.

Articole similare :
comments powered by Disqus