Stiri de ultima ora

Gala premiilor Odeón debutează în 2020 la Madrid - Care sunt favoriţii acestei ediţii

Gala premiilor Odeón debutează în 2020 la Madrid - Care sunt favoriţii acestei ediţii
Cultura
Prima ediţie a galei premiilor Odeón, care recompensează muzica şi artiştii spanioli, va avea loc în 2020, la Madrid, după 12 ani de când nu au mai fost acordate în ţară premii în industria muzicală, anunţă TVE, citată de NEWS.ro.

Gala va fi găzduită, pe 20 ianuarie, de Teatrul Regal.

Premios Odeón recompensează succesele anului anterior, iar publicul are un cuvânt important de spus, a anunţat Agedi (Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales), asociaţia care gestionează drepturile de autor.

Gala va cuprinde recitaluri şi se va bucura de prezenţa a numeroase staruri.

Gala, care a primit numele după templul grec şi după casa de discuri fondată în 1903, va fi transmisă în direct de televiziunea naţională spaniolă şi va avea o durată de două ore.

Premiile Odeón vor fi „obiective”, acordate artiştilor în baza vânzărilor, vizualizărilor şi accesărilor audio online.

Rosalía este favorita primei galei, având în vedere succesul înregistrat anul acesta. Pentru cel mai bun album ar putea concura şi Alejandro Sanz („#Eldisco”), Leiva („Nuclear”), Marea („El Azogue”) şi Vanesa Martín („Todas las mujeres que habitan en mi"). Între artiştii nominalizaţi se vor număra Mago de Oz, Amaral, Mónica Naranjo, J Balvin, Maluma şi Joaquín Sabina.

Până în prezent au fost confirmaţi 95% dintre artişti, au transmis organizatorii. Sunt stabilite 9 recitaluri, iar artistul Suso 33 va realiza scenografia şi statuetele ce vor fi înmânate.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus